Faţa Lui

   Ceea ce deosebea pe Israel de restul naţiunilor pămîntului era prezenţa lui Dumnezeu printre ei. El îl cunoştea pe Moise, conducătorul lor, după nume. Moise era un om care vorbea cu Dumnezeu aşa cum un om vorbeşte cu un prieten. Era în totalitate de neacceptat pentru Moise să se încurce cu lucrarea lui Dumnezeu, fără a se asigura şi de prezenţa lui Dumnezeu.

   Moise a vrut să meragă chiar mai departe în relaţia lui personală cu Domnul. "Arată-mi căile Tale; atunci Te voi cunoaşte" a cerut el (Exod 33.13). Rugăciunea lui a fost ascultată. Psalmistul ne spune: "El Şi-a arătat căile Sale lui Moise şi lucrările Sale copiilor lui Israel! (Ps.103.7). Moise a mers un pas mai departe: "Arată-mi slava Ta!" (Exod 33.18) Domnul a fost de acord cu această cerere, dar cu o condiţie. Moise nu putea să-I vadă faţa şi să trăiască.

   Experienţa puternică a lăsat o strălucire pe faţa lui Moise. Teama lui Dumnezeu a cuprins pe cei ce erau martori la aceasta şi Moise a trebuit să-şi acopere faţa cu o mahramă. Israel nu era încă pregătit pentru o manifestare deplină a slavei lui Dumnezeu şi nici Moise nu era omul care să o poată sluji.

   Scriindu-le Corintenilor, apostolul Pavel a declarat că mahrama încă mai acoperea inimile celor care erau răzvrătiţi şi necredincioşi (2 Corinteni 3.14).

   Moise a vorbit despre un prooroc care avea să vină de undeva mai sus decît muntele Sinai. În deschiderea Evangheliei sale, apostolul Ioan spune cu privire la Domnul Isus: "Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl" (Ioan 1.14). Relaţia Domnului Isus cu Tatăl nu a fost aceea a unui slujitor, aşa cum a fost a lui Moise, ci a Veşnicului Fiu al lui Dumnezeu. Era complet şi desăvîrşit atunci cînd El a putut spune: "Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl" (Ioan 14.9).

   Saul din Tars L-a întîlnit pe Domnul Isus aşa cum este El prezentat în Apocalipsa. Acest iudeu furios, era hotărît să-şi folosească toată puterea şi influenţa pentru a opri ceea ce el credea că este o sectă rivală. A ameninţat, a băgat la închisoare şi a ucis. Dragostea nu era modalitatea care să conducă pe un asemenea terorist la Împărăţia lui Dumnezeu. Saul avea nevoie de o întîlnire cu Acela a cărui "faţă era ca soarele, cînd străluceşte în toată puterea lui" (Apocalipsa 1.16). El s-a rostogolit pe drumul Damascului, tremurînd, uimit şi orb. El a aflat că era singurul care a avut de pierdut şi că toată prigoana lui nu ştirbise cu nimic slava Fiului Omului.

   Cristos a dat la o parte de pe faţa lui Saul mahrama din Sinai, şi acesta a devenit Pavel, apostolul Neamurilor. Domnul Isus i-a dat duhul în locul slovei, viaţa în locul morţii şi neprihănirea în locul pedepsei. Pavel a scris mai tîrziu despre un legămînt întipărit în inimile oamenilor şi nu săpat în piatră, care avea o slavă mai mare şi care nu va dispărea niciodată.

   Faţa lui Cristos străluceşte cu putere copleşitoare acum cînd El umblă în mijlocul sfeşnicelor. Încă mai poate să zguduie adunările de credincioşi, să nimicească pe mincinoşii şi înşelătorii care s-au infiltrat acolo, să înmoaie inimile păcătoase şi răzvrătite, să uimească comunităţi întregi şi să facă pe cei mai răi duşmani să strige: "Doamne, ce vrei să fac?"

   Oamenii care sunt legaţi de Cristos printr-o experienţă personală, au nevoie să se roage asemenea lui Moise, pentru o arătare mai mare a slavei Lui. Cînd Dumnezeu răspunde acelei rugăciuni, ei se vor vedea ca morţi la picioarele Lui, la fel ca Ioan, apostolul preaiubit (Apocalipsa 1.17).

   Nu va rîmîne nici o nădejde care să fie dusă la îndeplinire prin priceperea lor. Nici o fiinţă nu se va mîndri în prezenţa Lui, aplauzele nu vor fi acceptate şi nici o personalitate nu va fascina masele de oameni. Nu va fi trufie, nici glumă şi nici prefăcătorie. Totul va fi măturat într-o clipă de o descoperire puternică a Cristosului din Apocalipsa. Nici un om nu va putea să ridice pe altul din acel loc al răstignirii copleşitoare. Nici un cuvînt de încurajare, nici un îndemn, nici o automotivare nu va mişca un singur muşchi. Aici numai mîna dreaptă a lui Cristos va putea face ceva...

   Atotputernicia Lui, persoana Lui, chemarea Lui, pregătirea şi siguranţa ne vor pune din nou pe picioarele noastre ca să slujim. Va fi în puterea Duhului care este Sprijinitorul Cristosului slăvit.