Fă o iesle din inima mea!

 

     Privesc în urma mea şi îmi analizez faptele, vorbele, gândurile... Mă înfior!! Câte erori, câte alegeri greşite! În negura timpului, văd un staul, o iesle rece, săracă şi un Prunc... Am uitat demult că El, Fiul lui Dumnezeu a venit în lume pentru mine...Nu am înţeles pe deplin marele har al lui Dumnezeu şi imensa Lui dragoste faţă de omenire, mult, mult timp. Cum poate cineva să renunţe la confortul propriu, la bunăstare şi pace şi să aleagă sărăcia, lipsurile, batjocura, ba mai mult chiar moartea? Cu ce scop? Şi pentru cine?...Pentru mine! Un nimeni, un peregrin, un răzvrătit! Revăd cărările prăfuite, paşii Lui călcând rar şi apăsat prin colbul fierbinte, Îi revăd ochii mari şi blânzi, lacrimile curgându-I şiroaie în timp ce se ruga sub măslinii din Ghetsimani. Parcă Îi aud strigătul înălţat către ceruri, într-o duioasă şi resemnată rugăciune..."Tată, Voia Ta, nu voia Mea!..." Îmi revin în minte imagini în care, mulţimea aclamă intrarea Împăratului în Ierusalim, ghirlandele de flori, hainele aşternute covor pe pământ, măgăruşul...Undeva într-un colţ, mă văd şi pe mine aşteptând complice, trădarea..."Cum am putut? Strigă sufletu-mi plâns... Cum am putut?" În isteria creată, fără să mă fi gândit prea mult, am rostit şi eu la rându-mi: "Să fie răstignit!" Mi-e groază, mi-e ruşine, mi-e milă dar...e prea târziu! Aud ciocanele bătând sacadat, văd picurii mari de sânge cum se amestecă cu sudorile morţii...Pe lemnul ruşinii, condamnatul fără vină, ispăşeşte păcatul meu şi al tău...El, Mielul lui Dumnezeu!... Îngenunchez şi strig plângând: "Iartă-mă, Doamne!" 

   

   Ca în fiecare an, aştept cu nerăbdare Crăciunul. Au trecut milenii, însă, Acelaşi Dumnezeu, îmi dă încă odată prilejul de a mă bucura, auzind Vestea Bună... "Astăzi, în cetatea lui David ni S-a născut un mântuitor!" Privesc cerul, iar steaua călăuzitoare nu întârzie să apară din spatele unui nor...E acolo! De două mii de ani continuă să vegheze...Pentru mine, pentru tine, pentru noi... Îmi deschid inima plină de preaplinul Dragostei Lui şi...îngenunchiat, înalţ o rugă fierbinte: 

 

"Doamne, fă o iesle din inima mea şi Prucul Isus să se nască în ea! "...

    Ecoul colindelor se amestecă cu rugăciunile mele... Lacrimile recunoştinţei cad pe obraji, acopaniate de clinchetul clopoţeilor...

   Nu cunosc cât mai am de mers pe acest drum plin de obstacole...Urc, cobor, mă salt, mă împiedic, atâta efort...Dacă nu aş cunoaşte destinaţia finală, aş rătăci debusolat pe o Terră a contrastelor, aş căuta Perfecţiunea într-un concept restrâns, distorsionat de însăşi limitările mele. Şi totuşi, Ea există! Există în Absolutul întrupat, în Pruncul născut pe un braţ de paie, fără faimă şi strălucire... "Emanuel! Dumnezeu este cu noi!"

   Am în faţa mea un drum nou. Un drum pietruit cu speranţă, iubire, iertare. Acesta începe în Betleem, trece prin Golgota şi se termină acolo sus, în veşnicie.

 

"Să lăudăm pe Domnul prin versuri şi prin cânt,

Osana, Aleluia, în cer şi pe pământ!

Strigaţi în cor popoare, în astă sfântă zi,

Te proslăvim Mesia, aici şi-n veşnicii!"

 

16/12/2013, Barcelona- Lucica Boltasu