Există cu adevărat iubirea?

   Unii spun că dragostea e un concept pentru idealiști, pentru cei ce sunt deconectați de realitate. Că, de fapt, răutatea e cea care guvernează instinctele și pornirile oamenilor. Iar invidia, mândria, individualismul, egoismul, ura, mânia și ipocrizia sunt aghiotanții răutății, ajutând la autodistrugerea lumii. Și le dau dreptate, cu privire la valorile lumii de astăzi, dar despre dragoste am o altă părere. Nici nu știu cum să numesc iubirea: fenomen, taină, aspirație, experiență? O voi numi banal, trăire.

   Această trăire nu este nici una abstractă, dar nici una care să merite a fi tratată într-un mod superficial. Merită a fi luată în cel mai serios mod posibil iar o meditație mai profundă asupra înțelesului ei n-ar strica.
    În sens creștinesc, dragostea e cea mai importantă virtute pe care ar putea s-o aibă vreun om. Totodată, e prima dintre roadele Duhului Sfânt:"Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea,îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor."(Galateni 5:22-23). Oare de ce, Isus, atunci când a fost întrebat de către un cărturar care este cea mai mare poruncă dintre toate, i-a răspuns:"Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta..." și "Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți"? Oare de ce aceste două porunci conțin verbul a iubi? Le-a spus doar așa ca să se afle în treabă și să scape de cărturarul cel stresant?

   De fapt, iubirea păstrează în esența ei, linia vieții. Deși lumea actuală e departe de ce se vrea a fi iubirea, opinia mea e că orice om are în interiorul lui un grup cât de mic de atomi ai dragostei. Chiar și cel mai depravat individ are în el o latură bună, și, să nu uităm că oamenii ajung la eșecuri și din cauza circumstanțelor în care se află. Nu încerc să găsesc o scuză pentru cei care au depășit limita degradării, dar aşa e. Fiecare om în parte a fost creat pentru a iubi, iar liberul arbitru îi dă posibilitatea de a alege și de a nu se simți îngrădit.
    Iubirea este un ocean de dorințe, un râu de umilință și un munte abrupt al sacrificiilor. Munte care poate fi escaladat doar prin înfrânarea rațiunii și eliberarea pasiunilor. Sau, mai degrabă, prin dozarea egală a acestora.