Eu, cuvintele şi Dumnezeu...

      Si e tarziu. E atat de tarziu...Ma dor mainile si ochii...Mi-ai spus sa-mi atintesc privirea la Tine. Iti amintesti? Mi-ai spus sa nu ma uit la valuri,ci la Tine...Mi ai spus sa arunc hainele vechi si sa mi pun haina noua si curata pe care mi-ai oferit o cadou, si sa mi pun inelul...dar nu le mai gasesc...pentru ca imi placea atat de mult haina mea cea veche. Ştii, si lor le placea. M-am incapatanat sa o pastrez.Aceea pe care mi ai oferit o Tu o iau doar, uneori, poate duminica. Stii, nu vreau sa o uzez. E prea frumoasa pentru mine...e pur si simplu prea frumoasa. O pastrez pentru ocazii mai speciale....si atatea cuvinte care s-au adunat! si pe care nu Ti le-am spus! Si...dar ceva ma opreste sa continui...

   Te uiti la mine cu dragoste si cu mila. Nu pot sa cred. Mana Ta a luat mana mea...si mi-a pus in deget inelul pe care l am pierdut ...acolo,printre cuvinte si spatii imbacsite ..nu mai stiu cand..incerc sa-Ţi explic, dar ochii Tai imi spunca nu are sens.Tu oricum stii..