Escaladatorul

Maşinile claxonează, insulte aruncate încolo şi încoace, fluierături stridente ale poliţiei... Oamenii ordinii reuşesc cu greu să respingă masele spre trotuarele supraaglomerate. Astăzi însă, în centrul oraşului Los Angeles, pulsantul oraş cu şase milioane de locuitori din sudul Californiei, are loc din nou ceva deosebit. Vis-a-vis de unul din cele mai mari magazine universale ale oraşului se îngrămădesc mii de oameni agitaţi.

Un escaladator a făcut cunoscut printr-un afiş că în această zi la o oră stabilită va escalada fără vreun ajutor străin peretele magazinului pînă la acoperiş. Acum stau toţi acolo înghesuiţi ca ciorchinii de struguri, aşteptînd nerăbdători marea senzaţie. Mulţi din mulţime se uită iarăşi şi iarăşi la peretele neted şi înalt, după care dau din cap fără să spună vreun cuvînt. Alţii gesticulează violent pentru a explica vecinului care se îndoieşte ce drum va alege escaladatorul pentru temerara sa ascensiune.

În sfîrşit, a sosit şi momentul mult aşteptat. Un tînăr cu trupul zvelt, îmbrăcat într-un trening de culoare albastru deschis care atrage privirea, îşi face apariţia şi, încet, cu grijă, începe să escaladeze peretele. Cu binoclul se puteau vedea trăsăturile feţei căţărătorului, exprimînd firescul unei asemenea tentative. Deja balansează pe bordura unei ferestre, apoi urcă pe o cărămidă ieşită puţin în afară, apoi... mai departe pe o cornişă îngustă, în felul acesta, el urcă bucată cu bucată, urmărit cu încordare de privirile unei mulţimi imense. Imposibilul pare a deveni realitate. Deja se apropie de acoperiş. Se poate observa clar cum tînărul pipăie la dreapta şi la stînga peretele de deasupra lui, pentru a găsi iarăşi ceva care să fie destul de solid pentru a-i susţine corpul şi a-l ajuta să înainteze. Şi parcă a zărit ceva care arăta ca o bucată de tencuială de ciment cenuşiu sau ca o cărămidă albicioasă, ieşită în afară. Se întinde după ea cît poate, însă nu ajunge pînă la ea. Cu răsuflarea tăiată, mulţimea priveşte în sus. Pe mulţi îi trec fiorii. Tînărul de pe zid ezită o clipă, după care face o mişcare fulgerătoare pentru a apuca presupusa ieşitură din zid. În acel moment, sub ochii îngroziţi de spaimă ai spectatorilor se prăbuşeşte la pămînt, în mîinile sale mai ţinea un ghemotoc cenuşiu ce s-a dovedit a fi din pînză de păianjen îmbîcsită de praf, ce-a considerat el c-ar fi piatră.

Cît de mulţi oameni se aseamănă în închipuirea lor religioasă cu acest escaladator! Pe baza propriei lor străduinţe şi cumpăniri, ei încearcă să atingă împărăţia cerurilor. Ei cred că pot fi mîntuiţi după propriul lor model, sau trăiesc după mottoul: „Fii corect şi nu te uita la nimeni!" La sfîrşit însă vor face o amară experienţă, pentru că s-au încrezut doar într-o pînză de păianjen, fiind pierduţi pentru veşnicie. Pesemne zîmbeşti. După tine astea sunt „concepţii învechite". Nu te înşela însă! Cuvîntul lui Dumnezeu este sfînt şi infailibil şi va mai dăinui încă şi atunci cînd tot ce vedem cu ochii va trece, se va nimici. El spune despre aceia care pornesc cu puteri proprii spre împărăţia lui Dumnezeu: „... ţes pînze de păianjen... Pînzele lor nu slujesc la facerea hainelor şi nu pot să se acopere cu lucrarea lor" (Isaia 59:5-6).

De aceea nu-ţi pune încrederea şi speranţa într-o pînză de păianjen care nu rezistă la nimic. Pune-ţi speranţa numai în Fiul lui Dumnezeu, care este Mîntuitorul Isus Cristos. El a murit pe cruce pentru păcatele tale. Podoaba şi haina de sărbătoare să-ţi fie sîngele şi dreptatea lui Isus, şi nicidecum o pînză de păianjen. Numai Domnul Isus este stînca ce te poate purta prin furtuni şi chiar prin moarte. El şi numai El doreşte să te aibă aproape de Sine şi să-ţi dăruiască de pe acum siguranţa şi bucuria veşnică. Şi tu vrei să declari cu încredere şi cu o inimă fericită: „Da, El este Stînca şi Ajutorul meu" (Psalmul 62:2). De aceea nu mai ţese pînză de păianjen, ca să nu se mai poată spune despre tine: „Încrederea lui este zdrobită şi sprijinul lui este o pînză de păianjen" (Iov 8:14).