text Eseuri crestine

Eben-Ezer

Sursa:

www.resursecrestine.ro

• Autor: Irina B.

O dimineata de Mai iesi de dupa cortina noptii, facandu-si prezenta peste intreaga zona din inima Maramuresului, in vecinatatea muntilor Gutai. Soarele cu razele lui sclipitoare saruta din nou pamantul, fiecare frunza ii raspundea cu o adiere in semn de recunostinta, fiecare floare isi deschidea petalele adormite sub poavara intunericului, iar la orizon cerul parea ca reinvie si isi leapada podoaba fumurie.

In casuta modesta din spatele parcului forfota domnea din primele ore ale diminetii, copii alergau pe scari mai voiosi ca niciodata, batrana casei isi pieptanna parul nins de fulgii anilor trecuti, stalpul familiei cu fata mai putin ferma ca alta data privea pe geam cu gandul in departare frecandu-si mainile, inchizandu-le instantaneu ca si cum nu ar vrea sa lase ceva sa-i scape, sa piarda, dar acest lucru parea inevitabil.

In camera care avea deschidere spre gradina, o tanara se ridica de pe genunchi, unde zabovise mai mult in acea zi, se indrepta spre geam, aruncandu-si ochii spre cer. „E albastru”, isi spuse „o sa fie o zi frumoasa azi, o zi in care visul meu de a fi sotia lui Emanuel se va implini”. Isi aminti cum acel eveniment trebuia sa aiba loc cu un an urma, dar totul se naruise.

Emanuel, care era atunci misionar in China, cu o luna inainte de fericitul eveniment cand trebuia sa se intoarca in tara , fusese arestat si batut cu brutalitete. Cand auzise de acest eveniment, Maria simti ca se naruie cerul, simti ca propia ei viata se indreapta spre abis. Nu stiuse de el timp de 6 luni nimic, daca traieste sau nu, totul era intr-o ceata, cei mai multi ii spuneau insa ca nu sunt sanse sa fi fost lasat cu viata. Doar genunchii ei care au stat ore in sir aplecati langa acel pat, doar ochii care i-au inundat fata cu suvoiul de lacrimi, doar gura care nu a gustat zile in sir paine puteau sa marturiseasca si acum durerea de atunci. Slabise enorm fizic dupa atata lupta cu disperarea, cu dorul dupa el, cu noptile fara somn, dar intr-un final raspunsul venise: „Traieste, a fost eliberat si intr-o saptamana va fi acasa, in Romania.” Simti atunci cum bucuria vietii ii coplesi din nou fiinta, cum speranta ii navalea in inima, Dumneu lucrase pentru ei intr-un chip minunat .

Urma intalnirea cu cel asteptat si iubit, lacrimi dar de data aceasta de bucurie, toate acestea trecura atat de repede ca de abia sesiza scurgerea zilelor pe firul timpului care aduse cu el o noua primavara, o noua zi de Mai cand ea si Emanuel urmau sa depuna juramantul unul altuia. Odata cu reinvierea acestor amintiri, ochii umeziti de lacrimi isi atipira pentru un moment ploapele pentru a inalta o rugaciune: „Multumesc Tata pentru modul in care ai lucrat! Nu stiu ce va fi de azi dar stiu caci pana aici Tu esti Cel ce ne-ai ajutat!” De abia incheie rugaciunea, auzi o bataie in usa iar mama ei isi facu prezenta in odaia aceea inundata de lumina si bucurie. „Maria, nu mai e vreme de zabovit. E timpul sa imbraci rochia alba, azi e o zi unica pentru tine, e ziua nuntii tale.” „Mama draga, nu pot sa cred ca azi sunt mireasa, mi se pare ca e prea frumos sa fie adevarat”, sopti Maria dupa care se invasmanta cu frumoasa ei haina, simbol al puritatii si curatiei sufletesti.

Clipele pregatirii trecura repede, mirele insotit de alaiul de nunta veni dupa aleasa inimii dupa care se indreptara spre locasul unde Tatal ceresc urma sa le dea binecuvantarea.

Ajunsi acolo, stand in prezenta divina, auzira glasul pastorului, atat de binecunoscut lor citind cuvantul sfant ca si o imbarbatare pentru cei doi: „Samuel a luat o piatra pe care a pus-o intre Mitpa si Sen si i-a pus numele Eben-Ezer, zicand: "Pana aici Domnul ne-a ajutat." Maria cu ochii stropiti de duiosia lacrimilor privi spre Emanuel, el ii raspunse printr-o strangere de mana si o privire incarcata de cea mai sincera si profunda iubire din lume.

Zambira amandoi fericiti, contienti ca acel verset minunat nu era doar pentru cei din trecut ci si pentru ei, o adevarata realitate traita in profunzime de cei doi haraziti de Cel de sus unul pentru altul. Cerul si pamantul se unira in imn de sarbatoare, natura aplauda cu cantari de bucurie, doi porumbei de mana isi luau inspre zare zborul….