Eben-Ezer

Piatra de aducere aminte...

EBEN-EZER

      E prima zi de scoala. Pentru elevii de la liceu e o noua provocare deoarece isi vor cunoaste foarte curand colegii cei noi. Flaviu, un elev foarte bun la invatatura pana in momentul de fata se pregateste sa iasa din masina tatului sau si sa intre pe portile liceului in care urmeaza sa invete timp de patru ani. Prin fata masinii lor trec zeci de elevi, fiecare impunandu-se intr-un anume fel. In fata portii liceului, Flaviu vede un baiat care parea la fel de emotionat ca si el. Dupa ce isi face putin curaj se hotaraste sa intre in discutii cu el:                                                                                                                                                     

-Buna! Eu sunt Flaviu, sunt elev aici in clasa a IX-a A.                                                                                

-Salut! Se pare ca vom fi colegi. Eu sunt Denis.                                                                                       

-Imi pare bine sa te cunosc Denis si sper sa ne intelegem bine in anii ce ne stau in fata.                                 

-Sentimentul e reciproc. Hai acum sa mergem sa ne cautam clasa si sa-i cunoastem si pe ceilalti colegi.             

-Ok! Hai sa mergem!                                                                                                                            

Asa a inceput o prietenie adevarata intre Flaviu si Denis. Cei doi au avut timp pe parcursul liceului sa se cunoasca si spre uimirea lor, erau foarte diferiti. Chiar daca nu s-au certat niciodata de cand s-au cunoscut, totusi acestia aveau foarte putine lucruri in comun.                                                                                                                                                                                                                                                                                                         

       Flaviu era un baiat vesel tot timpul, cu un simt al umorului foarte bine dezvoltat si cu o credinta foarte mare in Dumnezeu. Spre deosebire de el, Denis era aproape tot timpul serios, zambind doar la glumele pline de umor ale lui Flaviu, iar mai mult decat atat, el se declara ca fiind ateu. Cele mai multe dispute care se dadeau intre cei doi erau pe tema existentei lui Dumnezeu dar de fiecare data Flaviu reusea sa calmeze discutiile inainte ca acestea sa genereze o posibila cearta.

       Timpul trecea foarte repede in viata celor doi, iar zilele celor doi in bancile de liceu erau din ce in ce mai putine. Pe masura insa ce timpul trecea, cei doi isi intareau tot mai mult credintele lor, Flaviu crezand din toata inima in Dumnezeu, iar Denis sustinand tot mai puternic inexistenta lui Dumnezeu. In ritmul acesta au trecut toti anii de liceu, iar acum cei doi colegi au ajuns la final.

      In ultima zi de scoala cei doi colegi s-au intalnit din nou in fata portii liceului, la fel ca in prima zi din clasa a IX-a, diferenta fiind ca acum cei doi se cunosteau, ba chiar mai mult erau prieteni. Au intrat impreuna in clasa si au realizat ca ajunsesera inaintea tuturor. S-au asezat intr-o banca si au inceput sa povesteasca din aventurile pe care le avusera impreuna, in aer simtindu-se parca un miros de nostalgie si de regret, sentimente care ii cuprinsesera pe cei doi. La sfarsitul conversatiei lor, dupa un moment de liniste Flaviu a zis:                             

-Cred ca azi e momentul sa punem o piatra de aducere aminte in inimile noastre, s-o numim Eben-Ezer si sa spunem la fel ca Samuel: "Pana aici Dumnezeu ne-a ajutat!"                                                                      

-Vai Flaviu, chiar si azi o sa-mi vorbesti despre teoriile tale cu privire la Dumnezeu?                                         

-Denis, esti un prieten de nadejde si vreau sa-ti spun ceva. In acesti patru ani de zile, nu a trecut o zi in care sa nu ma rog pentru tine si pentru mantuirea sufletului tau. M-am rugat sa pot fi intelegator, sa am rabdare, sa pot sa te ascult, sa pot sa te ajut si sa nu ma cert cu tine niciodata. In toti anii acestia, vezi si tu, Dumnezeu mi-a ascultat rugaciunile. Acum mai am o singura dorinta ca tu sa fii mantuit.                                                   

-Flaviu, trebuie sa-ti marturisesc si eu un lucru. Mi-ai vorbit despre Dumnezeu timp de patru ani si eu am fost indiferent fata de fiecare cuvant pe care mi l-ai spus insa aseara s-a intamplat ceva ciudat. M-am pus in pat la fel ca in fiecare seara si am incercat sa dorm insa un sentiment de vinovatie m-a cuprins si n-am putut face acest lucru. Mi-am amintit fiecare cuvant spus de tine despre Dumnezeu si in interiorul meu s-a dat o lupta pana dimineata. Cand m-am ridicat din pat am crezut ca se va sfarsi dar nu e deloc asa.                                         

-Dumnezeu te iubeste, Denis! El stie ca esti pacatos dar astazi iti mai ofera o sansa, tu trebuie doar sa crezi in El si sa-i marturisesti pacatele.                                                                                                                  

-CRED IN DUMNEZEU! a strigat Denis foarte hotarat si impreuna cu Flaviu a inceput sa se roage, marturisindu-si pacatele.

Cand au sosit si ceilalti colegi, fiind nevoie ca fiecare sa tina un discurs, Denis a spus doar atat: "Astazi vreau si eu sa pun o piatra de aducere aminte in inima mea, o voi numi Eben-Ezer pentru ca pana aici Dumnezeu a fost cu mine, si asta chiar daca nu stiam pana azi ca EXISTA DUMNEZEU!"

de Hercuti Cristian