text Eseuri crestine

Dumnezeu este dragoste

Sursa:

www.resursecrestine.ro

• Autor: Lucica Boltaşu

Vrei să iubeşti şi să fii iubit...Alergi în bătaia vântului, te poticneşti, cazi, apoi, cu buzele tremurând sub un oftat abia auzit, îţi pironeşti ochii spre cer, te ridici şi pleci mai departe. Îţi promiţi că nu te vei mai uita înapoi...Cu palma întinsă, îţi frămânţi genunchii scrijeliţi de pietrele colţuroase. Îţi netezeşti haina murdară şi zdremţuită, iar cu gândul unei limpeziri în Apa purificatoare, îţi ştergi lacrimile şi porneşti pe drumul trasat din veşnicii, de mâna Celui Preaînalt... Prea mult zbucium, pentru cauze demult pierdute...Se îngrijorează pasărea de ce o să mănânce sau crinul cu ce haină o să se îmbrace?

De cine oare să te temi? Ce pot să-ţi facă nişte oameni? S-au dezlănţuit izvoarele ochilor şi în curgerea lor, au format bulboane tot mai adânci, în suflet. Te lupţi cu valul, curentul e tot mai puternic şi...deodată, vezi o mână întinsă... Instinctul de conservare te îndeamnă să o înhaţi, să te agaţi cu putere de ea, ca şi cum ar fi ultima şansă de supravieţuire. Şi totuşi...raţiunea ia locul instinctului primar. Rotiţe invizibile lucrează, la o viteză ameţitoare. Dacă zbaterea ta disperată duce la un sfârşit tragic? Dacă în loc de salvarea visată, tragi în adânc pe cel de lângă tine? Abisul aşteaptă flămând...iar tu, cu gândul veşniciei în minte, priveşti depărtările de foc şi aruncând o geană întunericului, te laşi moale, în braţele salvatoare...Ai încredinţarea că, Cel ce ţi-a croit destinul până aici, l-a croit şi pe mai departe, în veşnicie. O mână întinsă...cineva şi-a riscat viaţa pentru tine, iar tu...

Deodată, te trezeşti ca dintr-un vis urât, pe marginea apei încă învolburată. Deasupra, soarele străluceşte, aruncând săgeţi calde printre crengile sălcilor plângătoare. Te înfiori de atâta frumuseţe şi cădură. Te uiţi în jos şi...mirat, exclami: "O haină nouă!" Nici urmă de zdremţele tale rupte şi murdare...Deasupra, poposeşte un nor şi scapă o lacrimă stingheră. Ea cade pe obrazul tău palid, se prelinge uşor, iar tu, înfiorat în fiinţă, te prăbuşeşti îngenunchiat la pământ, murmurând spăşit: "Iartă-mă! Iartă-mă!" Duhul tău se căieşte...a vrut să fie mai presus de Cel ce merită toată slava. Cel ce a suferit moartea pe cruce, Isus Cristos, a murit pentru toată omenirea... Acolo, la Golgota, sub ploaie de bice, pironit şi încoronat cu spini, a fost părăsit de oameni, ca un blestemat... El, Fiu al durerii, a împlinit ceea ce omul nu va putea niciodată: a plătit cu moartea plata păcatului tău şi al meu, ca să ne împace pentru veşnicie cu Dumnezeu. "Dumnezeu este dragoste!" Iar dragostea este îndelung răbdătoare, nu se laudă, nu se umple de mândrie...Ai dovada că eşti iubit!...Tu poţi să spui că iubeşti?

DUMNEZEU ESTE DRAGOSTE....Ajută-ne Doamne să iubim fără părtinire, aşa cum ne-ai iubit Tu! Amin!

05/12/13, Barcelona