Dumnezeu a zis…

2. Dumnezeu a zis…

Dumnezeu a zis: «Să fie lumină!».

Dumnezeu a zis: «Să fie o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape.»

Dumnezeu a zis: «Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului şi să se arate uscatul!».

Dumnezeu a zis: «Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii; şi să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pământul.».

Dumnezeu a zis: «Să mişune apele de vieţuitoare şi să zboare păsări deasupra pământului pe întinderea cerului.»

Dumnezeu le-a binecuvântat şi a zis: «Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi apele mărilor; să se înmulţească şi păsările pe pământ.»

Dumnezeu a zis: «Să dea pământul vieţuitoare după soiul lor, vite, târâtoare şi fiare pământeşti, după soiul lor.».

Apoi Dumnezeu a zis: «Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.»

Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: «Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.»

Şi Dumnezeu a zis: «Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră. Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pământ, care au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.»

Cât de adevărate sunt cuvintele sfântului apostol Ioan: «La început era Cuvântul (...) Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El». Bineînţeles că aceste cuvinte sfântul apostol nu le-a scris de la sine ci a fost inspirat de Duhul Sfânt. «Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire...»

După cum putem observa din versetele citate mai sus, Dumnezeu în actul creaţiei se foloseşte de CUVÂNT.

Dumnezeu zice, se foloseşte de Cuvint atunci când porunceşte: «Să fie!».

Dumnezeu se foloseşte  de Cuvânt când binecuvintează.

Dumnezeu se foloseşte de cuvânt atunci când face omului şi animalelor instructajul, ca să zic aşa, cu privire la ce să mănânce.

Putem să observăm cât de puternic era Cuvântul Său – tot ce a rostit Dumnezeu s-a împlinit întocmai. Biblia confirmă acest lucru: «Şi aşa a fost (...) Şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El».

Dumnezeu se foloseşte de Cuvânt şi atunci când dă denumirea lucrurilor create:  «Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte»; «Dumnezeu a numit întinderea cer»; «Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări», şi aşa mai departe: luminătorul cel mare l-a numit «soare», luminătorul cel mic – «luna», ba mai mult de atât îi dă omului marele privilegiu de a se folosi de Cuvânt – să dea animalelor nume: «Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele. Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului…»

Dar vai! Omul nu a reuşit să păstreze această mare bucurie – bucuria Cuvântului. Omul nu a ştiut să se bucure de Cuvânt la fel cum s-a bucurat Creatorul – aproape la toate poruncile date prin Cuvânt: «Să fie!...», după ce ele s-au îndeplinit: «Şi aşa a fost…», Creatorului I se părea: «că lucrul acesta era bun…». Dumnezeu găsea plăcere în lucrurile create prin Cuvânt.

Astfel primul capitol al primei cărţi din Biblie se încheie prin cuvintele: «Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune…»

Dar vai imediat după aceia… omul cade în păcat, urmaşii lui se ucid între ei, iar lui Dumnezeu Îi pare rău că a creat  OMUL – «Coroana creaţiei lui Dumnezeu».

«I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui».

Cu siguranţă primul şi al doilea capitol din Geneza sunt singurele din întreaga Biblie în care Dumnezeu este bucuros şi mulţumit de marea Sa capodoperă, OMUL.