Două relatări demne de amintit

La începutul anului 1945, corespondentul de război Clarence W. Hall ajunse în micul sat de circa o mie de suflete, Schimabuku, pe Okinawa. Acolo el făcu o uimitoare descoperire.

Iată relatarea lui:

„Satul se afla exact pe linia de înaintare americană împotriva japonezilor, în timp ce patrula de recunoaştere ajunse până la intrarea în sat, soldaţilor le fu tăiată calea de către doi bărbaţi care se înclinară în faţa lor şi apoi intrară în discuţie cu ei. Subofiţerul călit în luptă - aşteptându-se la un şiretlic ostil - fiind vigilent, făcu semn unui translator să se apropie. După ce ascultă dădu din cap: „Eu nu înţeleg aceasta. Se pare că noi suntem aici bine veniţi. Ni se urează bun venit, ca fraţi creştini. Unul spune că este primarul, iar celălalt este învăţătorul satului. Cartea pe care o ţinea cel mai în vârstă în mînă, era o Biblie". Subofiţerul dădu din cap şi zise: „Să-l aducem mai bine pe pastorul nostru". Şi numaidecît pastorul militar veni, împreună cu el şi cîţiva corespondenţi de presă. Nouă însă ni se păru de-a dreptul suspect şi mai întâi ne lăsarăm conduşi prin sat de cei doi bărbaţi. Mai văzuserăm deja şi alte sate din Okinawa. Toate făceau o impresie proastă. Schimabuku, din contră, strălucea ca o piatră preţioasă. Pretutindeni eram salutaţi surâzând. Plini de mândrie, ei ne arătară casele de o curăţenie perfectă, ogoarele plantate în terase, grânarul şi mica fabrică de zahăr.

Amândoi povesteau cu mare entuziasm, iar traducătorul ne spuse: „Ei au întâlnit până acuma doar un singur american şi aceasta cu multă vreme în urmă. Pentru că el era un creştin, ne consideră şi pe noi tot creştini. Ei nu pot înţelege însă prea bine de ce am tras noi cu arma când am ajuns aici". Încetul cu încetul, iese la iveală toată povestea. În urmă cu 30 de ani, un misionar american în drum spre centrul ţării a făcut un popas în satul acesta. Prin mărturia lui s-au convertit doi oameni. Misionarul i-a învăţat câteva cântări creştine şi le-a lăsat şi o Biblie tradusă în limba japoneză, îndemnîndu-i totodată să trăiască după principiile acestei cărţi. De atunci n-au mai venit în contact cu creştini din exterior, însă cu Biblia în mînă au reuşit să ducă o viaţă cu adevărat creştină.

Cum a fost posibil acest lucru? Cei doi convertiţi au citit neobosit în Cuvântul lui Dumnezeu şi au găsit în Isus Cristos Domnul lor, un model de viaţă ideal, iar din predica Lui de pe munte un îndreptar pentru comportarea în comunitate. Şi prin Biblie tot mai mulţi locuitori s-au convertit cu adevărat. Astăzi studiul Bibliei este disciplina principală în şcoală, unde elevii citesc zilnic şi învaţă pe de rost pasaje importante, în felul acesta, deja o generaţie întreagă a crescut prin Cuvîntul lui Dumnezeu. Succesul este evident, în Schimabuku nu există închisori, nu sunt locuri de distracţii, alcoolismul şi divorţurile nu constituie o temă. Locuitorii se bucură de o adevărată sănătate morală şi trăiesc fericiţi şi mulţumiţi.

Serviciul lor divin este simplu, însă cu toate acestea, solemn. Nu există liturghie. Unii citesc din Biblie, alţi credincioşi se roagă, apoi cântă împreună. Şoferul meu şi cu mine am fost de-a dreptul acaparaţi de puterea melodică a cântării: „Lăudaţi cu toţii puterea Numelui lui Isus", încât am început să cântăm şi noi cu însufleţire. Apoi, privirea ni s-a oprit pe Biblie. Cartea legată în imitaţie de piele era uzată, coperta plesnită şi paginile pătate, însă ei o ţineau în mână cu atenţie şi respect.

După terminarea serviciului divin, pe când mulţimea se împrăştia, iar noi aşteptam, şoferul meu îmi şopti cu o voce emoţionată: „Deci toate acestea a reuşit să le facă Biblia şi doi oameni care cred în Isus". Apoi privind într-o parte spre o groapă în pământ făcută de un obuz de tun, murmură: „Poate totuşi noi întrebuinţăm arme false pentru a îmbunătăţi lumea".

Aceasta este relatarea corespondentului de război.

Şi acum, zboară cu mine în gând spre Elveţia paşnică, bogată şi neutră de peste o sută de ani. Evanghelistul francez Erino Dapozzo, originar din Italia, a povestit nu de mult:

„Cu câtva timp în urmă am dat un anunţ la câteva ziare din Elveţia franceză, şi anume în Geneva, Montreux şi Lausanne. Prin aceste anunţuri căutam biblii noi şi chiar vechi, pentru lucrarea misionară din Franţa. Multă vreme nu s-a anunţat nimeni, într-un târziu, primesc o înştiinţare de la un birtaş. Remarcaţi, o comunicare dintr-un restaurant, nu de la o parohie. Birtaşul mi-a scris câteva rânduri: »Stimate domn! Vă rog să treceţi pe la mine. Eu am multe biblii pentru a le dărui.« Imediat am pornit la drum. Birtaşul a fost foarte prietenos: »Am un teanc întreg de biblii«, zise el. «Interesant, interesant», spusei eu curios. Apoi am ieşit împreună până în faţa casei. Birtaşul zise: »Vreau să vă explic totul. Vedeţi acolo biserica?» »Da, desigur.« »Acum fiţi atent! Acolo este biserica, aici restaurantul meu. Perechile care se cunună în biserică, primesc de la domnul pastor o biblie, cadou de nuntă. Pe prima pagină a Bibliei stau scrise frumos numele şi prenumele lor. După cununie, nuntaşii vin la mine în restaurant pentru masa de prînz. Ei mănîncă bine şi beau mult. Iar când pleacă, rup din biblie prima pagină cu numele, iar Biblia o lasă aici.« Apoi birtaşul mă conduse într-o cameră laterală. Pe masă se găseau 62 de biblii, biblii noi, aruncate, în Elveţia cea evlavioasă".

Aceste două realităţi vorbesc de la sine, nu mai trebuie adăugat nimic. Să-mi fie însă permisă o întrebare către tine, care trăieşti de asemenea într-o ţară creştină: Cum preţuieşti tu Cuvântul lui Dumnezeu? El înseamnă totul pentru tine, sau numai puţin, sau chiar nimic? Care este răspunsul tău? Priveşte la Biblia ta, dacă s-a depus praful pe ea, dacă da, atunci şi pe sufletul tău s-a depus. Ia în mână minunata scrisoare a lui Dumnezeu adresată către tine! Tu vei găsi în ea comori nepreţuite, ea îţi oferă viaţa veşnică. Deci: „Căutaţi în Cartea Domnului şi citiţi!" (Isaia 34:16) „Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc!" (Luca 11:28).