Domnul meu si Dumnezeul meu!

DOMNUL MEU ȘI DUMNEZEUL MEU! Cinci cuvinte. Mari. Adânci. Cât un univers. O rugăciune profundă de pocăință sau o mărturisire temeinică de credință. Cuvinte tainice, dar în același timp, și înțelese de orice creștin. Le-a rostit Toma, unul dintre ucenicii Domnului Isus, la opt zile după Înviere. Ce-o fi vrut să spună Toma? Exact și precis nu știm, dar ce știm se poate înțelege ușor. A fost una dintre cele mai mari afirmații care au ieșit vreodată de pe buzele vreunui apostol. Toma se prea poate să fi ascuns în spatele acestor cuvinte toate aminitirile avute cu Domnul. Învierea să-i fi dovedit lui Toma că Isus Hristos a avut dreptate. Că ce le-a spus, s-a împlinit întocmai. A suferit, a murit și a înviat a treia zi. Poate a rememorat cum a fost ales ca ucenic, cum era gata chiar să moară pentru Domnul, cum L-a întrebat: „Doamne, nu știm unde Te duci; cum putem să știm calea într-acolo?” Să fi fost o declarație nostalgică a unor trăiri binecuvântate care păreau că nu vor mai fi sau le voia a nu se mai sfârși? Cred că a putut ascunde și regretul că nu a fost cu ucenicii atunci, în ziua Învierii. Lor li s-a arătat, I-au văzut semnele cuielor și coasta străpunsă. I-a lipsit acel „Pace vouă” spus chiar în seara zilei dintâi a săptămânii din partea Aceluia care tocmai înviase și ieșise din mormânt. Era bine să fi fost acolo. Cu ei, cu El, în primul contact cu Biruitorul morții, la doar câteva ore după ce moartea a fost înfrântă atât de clar și fără nicio îndoială. Era bine să nu fi fost în altă parte, era bine să nu-l fi încercat mâhnirea și dezamăgirea, era bine să nu fie departe de oamenii Domnului... Putea să fi avut în minte și uimirea că Domnul îi face atâta bine. O arătare și pentru el. Încă o lecție de corectare a necredinței. Provocarea la credință prin dovezi, pentru tine, Toma, dacă asta ai cerut... vino și vezi, vino și atinge, vino și convige-te! Poate să ascundă aceste cuvinte și deplina satisfacție că Domnul l-a socotit de preț, nu ca ceva de lepădat; să fi fost rugăciunea de mulțumire că Domnul S-a coborât la nivelul lui, că Și-a făcut timp pentru el, că a răspuns la solicitările lui fondate pe necredință? Au fost cuvinte inspirate. Orice altceva n-ar fi avut un asemenea efect. Toma a recunoscut dumnezeirea Domnului Isus și ceea ce a spus el a fost ca o invitație proaspătă adresată Aceluia pe care-L iubea. Pentru Toma, Hristos Isus, era încoronat pe tronul inimii într-o ceremonie a bucuriei ca Domn și Dumnezeu. În felul acesta putea să facă lucrarea de predicare a Învierii chiar și până în Orientul îndepărtat. O dragoste nouă printr-o declarație nouă. O încununare a tuturor cuvintelor pe care le-a spus cândva cu cele mai frumoase cuvinte. „Domnul meu și Dumnezeul meu!” pot fi și cuvintele tale în această zi. Tu le poți rosti în drepul vieții tale ca o rugăciune prin care Îi spui așa: „Doamne, vreau să fii și Domnul meu și Dumnezeul meu”. Poate fi rugăciunea ta prin care îți declari dorința după mai mult din El... mai multă cunoaștere, mai multă dragoste, mai multă credință. Să gustăm din plin fericirea celor care deși nu au văzut au crezut cu toată inima! O duminică binecuvântată! Pastor Ioan Cocîrțeu