text Eseuri crestine

Doar soldații răniți pot sluji

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: John Piper

Unii dintre voi trec în acest moment prin evenimente ce vă pregătesc în mod dureros pentru o slujire preţioasă pentru Domnul şi pentru poporul său. Când o persoană ajunge la fund şi se loveşte de pietre cu un sentiment de nimicnicie sau neajutorare poate descoperi că s-a lovit de Piatra Unghiulară.

Îmi vine în minte o propoziţie minunată din psalmul 138 pe care am citit-o la rugăciunile de la micul dejun de duminica trecută. „Cu toate că Domnul este puternic, El se uită la cei umili.” Nu se poate să vă scufundaţi atât de jos în disperarea propriilor resurse fără ca Domnul să nu vadă şi să nu-i pese. De fapt El este la fund, aşteptând să vă prindă. După cum spune Moise, „Domnul cel veşnic este locuinţa voastră iar dedesubt sunt braţele cele eterne” (Deuteronom 33:27).

Da, El vă vede cum tremuraţi şi cum alunecaţi. El putea (şi adesea chiar a făcut-o) să vă prindă înainte să ajungeţi la fund. Însă de data aceasta are nişte lecţii noi de predat. Psalmistul spunea în psalmul 119:71, "Bine mi-a fost că am fost nenorocit, ca să învăţ îndreptările Tale.” Nu spune că a fost uşor sau amuzant sau plăcut. Ca replică el spune simplu, „bine mi-a fost”.

Citeam o carte scrisă de un pastor scoţian săptămâna trecută. Acest James Stewart spunea, „în serviciul iubirii, doar soldaţii răniţi pot sluji.” De aceea cred că unii dintre voi sunt în stadiul de pregătire un preţios serviciu de iubire în acest moment. Pentru că sunteţi răniţi. Să nu credeţi că rana voastră nu a fost planul de har al Domnului. Amintiţi-vă Cuvântul Său: „Vedeţi acum că Eu sunt Cel ce sunt şi că nu mai este vreun dumnezeu pe lângă Mine… Eu rănesc şi tot Eu tămăduiesc…” (Deuteronom 32:39).

Mă rog pentru voi toţi cei care gemeţi sub povară. Şi aştept cu nerăbdare noua delicateţe de iubire pe care Dumnezeu v-o trimite chiar în acest moment.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Ucenicia în Hristos versus formalismul religios
Acestă postare este o continuare a Rolul Bisericii în formarea caracterului după Hristos - Resurse CreștineUn exemplu remarcabil este apostolul Pavel, care și-a dedicat întreaga viață slujirii Biseric... Citeste mai mult >>
Rolul Bisericii în formarea caracterului după Hristos
Pentru a ne oferi posibilitatea de a învăța să trăim așa cum a trăit Fiul Său și de a crește până la înălțimea staturii plinătății Lui, Dumnezeu a instituit Biserica, care este numită și Trupul lui Hr... Citeste mai mult >>
Evlavia adevărată: ce înseamnă ascultarea strictă de Hristos
Evlavia, definită în dicționar ca o atitudine de admirație, respect profund și ascultare strictă, este o trăsătură remarcabilă și deosebit de frumoasă în caracterul Domnului Isus. El a reprezentat cel... Citeste mai mult >>
De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare
Domnul Isus ne-a oferit o imagine perfectă a “lepădării de sine” față de voia Tatălui, un principiu de bază în “uzina” lui Dumnezeu, cerându-ne să urmăm același drum în procesul de desăvârșire. Domnul... Citeste mai mult >>
Cum ne formează Dumnezeu după modelul lui Hristos
Aceasta este o continuare a postării Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus - Resurse CreștineÎn acest cadru spiritual profund, Hristos se află în centrul procesului nostru de transformare, El fiind... Citeste mai mult >>
Cele două fete…
Mă așezasem pe genunchiul clipei unei dimineți de iunie, ce-și cânta veselia în triluri de păsări. Priveam tandru spre cele două fete ale vieții mele, ce și-au dat întâlnire la o cafea pe terasa sufl... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus
O atitudine fundamentală manifestată de Domnul Isus a fost “renunțarea la Sinele Său”, un principiu ce a definit întreaga Sa existență pe pământ și care este accesibil fiecărui credincios. Dumnezeu ne... Citeste mai mult >>
(47) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
(35) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Dumnezeu și transformarea inimii omului
Modul nostru de a cunoaște oamenii se bazează pe două abordări fundamentale: prima este legată de aspectul lor fizic, iar cea de-a doua, de natură spirituală, se concentrează pe caracter și moralitate... Citeste mai mult >>