Dincolo de Mormânt

Dincolo de Mormânt

            Strigătul de moarte al lui Isus se auzi până în fundul pământului şi întreg pământul se cutremurase. Fiul, care de la început era Una cu Tatăl a fost separat, şi ce cumplit a suferit! Fusese făcut păcat iar Dumnezeu nu suportă păcatul.

            Generalii lui Lucifer veneau înaintea stăpânului lor cărând sufletul mort al lui Isus. Diavolul a râs zicând „Ha! Ce credea Dumnezeu că va rezolva trimiţându-Şi Fiul pe pământ ?! Chiar credea că oamenii ăia mai au şanse ? Uite ce a păţit Fiul lui Dumnezeu acum! A fost omorât de însuşi creaţia Lui! Hahaha!”

            Dar, Isus se ridică plin de putere de pe jos. Se uită la Diavol drept în ochi, iar Diavolul căzu pe spate de frică. Apoi Isus S-a întors spre demonii care-L căraseră şi ei au început să tremure de frică „C-cum e posibil !?”. Cu o mişcare din mână Isus le-a făcut să cadă ca moarte la pământ, apoi Se intoarse înspre Diavol care încercă să se ridice să fugă. Numaidecât puse Isus mână pe el şi începu să-i absoarbă puterea care o avusese omul la început şi care Satan a furat-o când omul a păcătuit. Diavolul urla de durere în timp ce devenea tot mai slab şi căzu ca mort. Isus smulse cheile Morţii şi ale Locuinţei Morţilor de la centura Diavolului şi apoi îl lăsă să cadă.

            Apoi, Isus a mers spre Locuinţa Morţilor, a deschis-o şi a intrat. El le-a explicat oamenilor dragostea lui Dumnezeu, le-a spus ce a făcut pentru ca toţi cei ce cred să aibe viaţa veşnică şi o parte au crezut, dar alţii ziceau „E nebun..” sau „Ce ar căuta Fiul lui Dumnezeu aici ?!”. Pe când încă vorbeau, Duhul Sfânt zbura pe deasupra Locuinţei Morţilor şi Îl luă pe Isus de mâini ridicându-L Împreună cu El toţi cei ce au crezut erau înălţaţi, dar ceilalţi regretau amarnic îndoiala lor. Fără credinţă nu e cu putinţă să fim plăcuţi Lui. Zburând au ajus la Sânul lui Avraam unde erau sfinţii lui Dumnezeu care s-au bucurat şi strigau „Aleluia!”, începând să fie şi ei înălţaţi. Printre ei se numărau şi Noe, Moise, Ilie, David, Solomon şi bineînţeles, Avraam. Continuând zborul, mulţimea ajunse la Cer. Toţi se bucurau, dar, Isus, gândindu-Se la ucenicii Săi de pe pământ, şopti ceva Duhului Sfânt.

            Pe pământ avuse loc un mare cutremur. O lumină coborî din Cer spre mormântul  lui Isus.Trupul Său începu să plutească, căpătând din nou viaţă, însă fusese transformat. O mare lumină-L înconjură, atât de puternică încât trecea prin crăpăturile stâncii, speriind paznicii. Hainele şi părul I se făcură albe ca lâna şi ochii roşii ca para focului.  Acum nu mai era Slujitorul care venise să slujească şi să sufere pentru omenire, acum aveam din nou toată slave şi puterea pe care le avea înainte să plece din Cer.În sfârşit rugăciunea lui Isus din Geţimanii fusese ascultată... I se luase paharul de suferinţă, dar nu I se luase mai înainte, ca oamenii să poată fi salvaţi! Un înger cu chipul ca fulgerul trecuse pe lângă mormănt, mutând piatra şi speriind mai tare paznicii.

            Deşi la început le-a fost greu să înţeleagă sau să-L recunoască şi unii chiar s-au îndoit, în cele din urmă au crezut. După multe zile de pregătire, explicându-le cum să se descurce şi promiţându-le un Mângăietor. Pe când erau pe un munte, Isus le-a spus „Toată puterea Mi-a fost dată în Cer şi pe pământ!” strălucind. „Mergeţi dar şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh şi învăţaţii să păzească tot ce Eu v-am învăţat!” şi începu să se înalţe la Cer, apoi a fost ascuns de un nor, dar nu înainte să le încredinţeze promisiunea „Iar Eu voi fi cu voi şi în voi pănâ la sfârşitul veacului!”.

            Întorcându-Se la Cer, Tatăl Îl îmbrăţişă cu căldură şi spusese „Mi-a fost dor de Tine... bravo, Fiule.” şi Isus a răspuns „Şi Mie...”. Întreg Cerul se bucură şi cânta o căntare nouă, strigând şi lăudând pe Cel Vrednic, Cel ce a adus salvarea! Isus a făcut semn Duhului Sfânt care apoi s-a coborât pe pământ, pentru a mustra, dar totodată a încuraja şi a întări pe cei aleşi.

            Acum Isus stă la dreapta Tatălui şi de câte ori priveşte spre Pământ plânge...Plânge pentru oamenii care merg înspre pierzare... dar când vede pe cei altruişti, cei smeriţi şi zeloşi, cei cu inima curată şi plini de Duhul... cei care sunt cu adevărat credincioşi şi întregi pentru El,  Se înveseleşte şi nu-I pare rău pentru urmele de bici de pe spate, pentru coasta străpunsa şi pentru palmele sparte de cuie, ci mijloceşte zi şi noapte pentru ei înaintea Tatălui.