Diferenţa dintre Religie şi Credinţă

 http://altarul.blogspot.ro

Religia este modalitatea prin care omul încearcă o conexiune cu divinitatea. Tot cea ce crede omul că are o valoare în ochii lui Dumnezeu sau al zeilor este pus în practică, sub forma jertfelor şi ritualurilor care aparent cu cât sunt mai sofisticate si scumpe, au preţ pentru Cer. Divinitatea se aşteaptă să ii daruieşti tot ceea ce ai mai de valoare pentru a reacţiona şi a-ţi îndeplini dorinţele.
  Religia este o chestiune ce se poate învăţa în şcoli sau in biserici. Poţi să îi inveţi comportamentul, poţi să-i înveţi limbajul şi să crezi o viaţă întreagă că Dumnezeu şi sfinţii lui te ascultă şi iţi îndeplinesc voia pentru că ai dat nişte bani sau ceva din timpul tău.
 Credinţa nu se poate învăţa la şcoala sau în biserică. Exista ore de Religie, dar nu vor exista niciodată ore de Credinţă. Religia se invaţă, Credinţa se trăieşte!
 Despre Avraam ni se spune că L-a crezut pe Dumnezeu, iar acest lucru i s-a considerat ca îndreptăţire sau neprihănire. Nu a existat o "religie" a lui Avraam după ce Dumnezeu l-a chemat afară din ţara sa, ci o credinţă a sa. Credinţă care i-a adus binecuvantare lui şi urmaşilor săi. Este o imensa diferenţă.
 Religia apare şi se manifestă între om şi Dumnezeu. Credinţa trăieste în interior, în inima. Ea nu face doar o legatură, ci este o contopire între om si Dumnezeu. O contopire minunată care aduce bucurie şi placere. Da plăcere! David spunea despre Dumnezeu că îi aduce mai multă bucurie în inimă decat au acei gospodari care se imbogăţesc după un sezon agricol formidabil. Dumnezeu spunea despre David ca este un om dupa placul inimii Sale. Vedeţi? Era o contopire a inimiilor. Dumnezeu era bucuria din inimă a lui David, iar David era plăcerea şi bucuria din inimă a lui Dumnezeu. Aceasta o crea credinţa, nu formulele religioase secate de orice dram de simţire... Un om religios se bucura când primeşte o oarecare o binecuvântare, un credincios se bucură mereu de Dumnezeul binecuvântărilor.
 Unii spun că religiile sunt cărări ale unui munte înalt pe care se află Dumnezeu. Nu contează pe care apuci, atâta timp cât urci. Eu zic ca nu contează pe care apuci, chiar dacă urci. Cât de sus ai urca nu îl vei întâlni pe Dumnezeu. Căci atunci când Dumnezeu s-a revelat în Persoana Fiului său, El însuşi a coborât aici, în glodul acestei lumii. Dumnezeu când se revelează coboară si nu aşteaptă, undeva sus, să vadă performanţele mele de alpinist!
 Domnul Isus vorbindu-le ucenicilor Săi, dar şi nouă, spunea că dacă îl iubim vom păzi poruncile Sale. Dar El nu ne-a dat decât o poruncă: să ne iubim unii pe alţii. Şi poate tocmai pentru că e o singură poruncă devine atât de greu de împlinit. Iar când eşuăm recurgem la îndeplinirea unor grămezi de alte porunci venite din fire, încercând  o compensare pentru ceea ce ne-a cerut Isus Christos şi nu putem sau mai degrabă nu vrem să facem. Devenim religioşi. Căci firea nu e deranjată de religie. Chiar când pentru liniştea ei trebuie să sacrifice ceva din avuţie.
 Există într-adevăr mii de religii. Dar nu vezi acolo bucurie sau pace, iubire sau adevăr. Uitaţi-vă la sacrificiile mari de animale aduse de unele religii! De posturile şi flagerările din islam sau hinduism ori catolicism...Ne spune Isus să ne dăm cu biciul pe spate oridecateori greşim? Sau spune să venim la El în smerenie, în ascultare, în pocăinţă? Pentru a fi iertaţi cu adevărat! Pentru că biciul nu are putere să ierte pe nimeni!
 Am văzut ritualuri catolice de crucificare a unor oameni foarte religioşi... Suferinţa lor aduce iertare omenirii? Durerile lor aduc cuiva izbăvire? Eu cred ca nu le aduc nici măcar lor, decât momente penibile, inutile de suferinţă şi desigur, publicitate în mass-media. Pentru  că se pare că e mai usor să fii crucificat o dată pe an, decât sa îţi iei crucea şi să păşeşti după Isus în fiecare zi...E distincţia clară între Religie şi Credinţă! Religia se manifestă din când în când, o data pe an sau la câteva luni ori poate duminica, pe când credinţa este o manifestare zilnică. E o cruce invizibilă pentru camerele de luat vederi, dar nu şi pentru Dumnezeu. Căci Credinţa îşi are sălaşul în inimă, nu în afara ei. Credinţa naşte rugăciunea sinceră, curată, care se revarsă în camaruţa unde singur, neştiut de nimeni, credinciosul se inchină şi nu la răspântii de drumuri. Credinţa naşte adevăratul post, care e neştiut de ceilalţi oameni, dar care poate face miracole. Dărnicia este născută de credinţă, dar nu o ştie nici măcar cealaltă mână. Însă toate lucruri născute din Credinţa, le ştie şi le răsplăteşte Dumnezeu!
 Religia este mereu în afară! Poate urca, în cautarea lui Dumnezeu, nişte munţi din natură sau din imaginaţia cuiva, poate să îşi flageleze carnea, poate să dăruiască, poate să înveţe limbaje si comportamente alese. Se aseamănă, dacă doriti cu limbajele de calculator. Poţi să creezi o lume virtuală, atâta timp cât apeşi tastele..Însă in momentul când ai lăsat-o singură nu mai are scop, se dezintegrează. Credinţa este vie şi are capacitatea de a da sens unei vieţi fara sens. Căci ea se naşte şi trăieşte în inimă. Acolo este locul ei şi al Iubirii. Acolo se nasc adevăratele comori ce trec de cele mai înalte piscuri, de Pământ, chiar de Universul acesta. Pentru a aduce plăcere şi bucurie inimii Tatălui Ceresc! Aceasta e diferenţa.