Dialog cu Dumnezeu

Genesa 3:8-12. „Atunci au auzit glasul Domnului, care umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină. Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om, şi i-a zis: „Unde eşti?” El a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină: şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns.” Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?” Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.”

   Încă de la început, Scriptura ne descoperă un lucru extraordinar. Şi anume faptul că Domnul Dumnezeu obişnuia să coboare din cer şi să se întâlnească cu primii oameni creaţi, cu Adam şi Eva, în fiecare zi, în Grădina în care îi aşezase. Versetul 8 în partea de la început spune: „Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei...” Adică atunci când ieşeau la plimbare pe aleile Grădinii, venea şi Domnul, Creatorul pentru ca să poarte un dialog cu făptura mâinilor Sale. Domnul Dumnezeu Îşi păstrează şi astăzi bunul obicei de a coborî pe pământ ca să stea de vorbă cu creatura Sa, cu omul. Numai că de data aceasta Domnul Dumnezeu nu se mai plimbă pe aleile, „străzile”, pline de „murdărie”, de păcat la tot pasul, ci Domnul cheamă oamenii în locuri sfinţite de El, în Biserici, în Case de rugăciune. Pentru că aşa ne spune Domnul Isus, Mântuitorul în Evanghelia după Matei 18:20: „Căci acolo unde se adună doi sau trei în Numele Lui este şi El în mijlocul lor”. Însă, ceea ce s-a întâmplat în Grădina Edenului, ne învaţă un lucru deosebit, şi anume faptul că dialogul, starea de vorbă cu omul, este iniţiativa lui Dumnezeu.

   Domnul Dumnezeu este cel ce vine „în răcoarea zilei” şi cheamă pe Adam şi pe Eva. El este cel ce Cheamă pe om la întâlnire, la dialog. Când simţi nevoia să te rogi, să stai de vorbă cu Domnul Dumnezeu, de fapt, El îţi stârneşte această dorinţă, şi te invită cu duioşie să vii să stai de vorbă cu El. Ce înseamnă aceasta? Este faptul că rugăciunea este relaţia iniţiată de Creator.

   Textul de astăzi ne mai învaţă un lucru: Anume, că după ce au păcătuit, Adam şi Eva nu au mai îndrăznit să vină înaintea Domnului. În loc să dea fuga să se întâlnească cu Prietenul lor drag, mai degrabă se ascund printre tufişuri, pentru că se simţeau vinovaţi şi le era ruşine. Păcatul primar a ridicat un zid de despărţire între om şi Dumnezeu. Ruşinea a luat locul prieteniei cu Dumnezeu. Şi lucrul acesta se întâmplă până în zilele noastre, păcatul îl îndepărtează tot mai mult pe om de Dumnezeu. Şi atunci când cineva strigă după ajutor din depărtare, şansele ca el să fie auzit sunt tot mai mici. Iar cu siguranţă păcatele nemărturisite şi persistenţa în starea de păcat neutralizează orice rugăciune şi dialogul nu mai are loc. Pentru că Domnul Dumnezeu nu poate să se uite la păcat şi să binecuvinteze în acelaşi timp pe păcătos. Nu poate Domnul Dumnezeu să se uite la păcat şi în acelaşi timp să stea de vorbă cu omul păcătos.

   De aceea te invit, suflete drag, să te apropii de Domnul Isus, Mântuitorul lumii, să-ţi mărturiseşti păcatul, să-ţi ceri iertare şi El, Fiul lui Dumnezeu care S-a dat la moarte pentru tine, te va ierta negreşit te va spăla în Sângele Lui Sfânt care a curs la Golgota şi te va primi cu multă bunăvoinţă în braţele Sale de Dumnezeu. Să ştii că aşa ca în cazul dialogului în rugăciune şi în cazul păcatului tot iniţiativa lui Dumnezeu a fost pentru reabilitarea omului. Isaia ne spune în capitolul 53:3-5 : „Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă. Totuş, El suferinţele noastre le-a purtat, şi suferinţele noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.”  Încă din Eden, dorinţa fierbinte a lui Dumnezeu este aceea de a sta de vorbă şi de a se îngriji de făptura mâinilor Sale.

   El, Domnul doreşte şi astăzi să te însoţească în plimbarea pe care o faci. De aceea te invit, ca atunci când Domnul va coborî la tine, poate chiar în timpul cât citeşti această pagină, să-I spui un „Bun venit” şi să-ţi descarci povara inimii tale la picioarele Sale. Încheie deasemenea, ziua într-o plimbare cu Isus Domnul. Vorbeşte cu El aşa cum ai vorbi cu un prieten intim. Spune-I Lui toate biruinţele tale, toate eşecurile pe care le-ai avut, spune-I dorinţele tale într-o rugăciune fierbinte, sinceră şi destinsă. Şi cu siguranţă vei simţi alinare pentru sufletul tău şi vei primi binecuvântări pe care nici nu le-ai sperat.