Despre original și copia sa

Vă jur, fiice ale Ierusalimului,

pe căprioarele și cerboaicele de pe cîmp,

nu stîrniți, nu treziți dragostea,

pînă nu vine ea. –

Acesta este versetul 5 din capitolul 3 Cântarea Cântărilor. Un imperativ!

Care este valoarea acestui imperativ? Are valoarea unui macaz pentru un tren de mare viteză.

Dragostea! ! Subiect etern dar deformat. Ca o mașină boțită, dar încă în circulație. Pentru mulți: dă-i, că merge! Alții opresc și încearcă să o repare. Cei mai mulți merg cu autobuzul. În final totul ajunge la fier vechi. Cam așa ar fi dragostea percepută prin lume. Știu că sună crud, pe alocuri forțat, dar am ales această variantă a descrierii în mod conștient exagerat.

Dragostea în lume, și expresia asta o folosesc ca o sintagmă, poate fi descrisă la fel de sugestiv și ca un consumabil. Un cartuș nou de imprimantă îți va da sentimentul că prea curând nu se va epuiza... o iluzie, desigur.

În versetul de mai sus, dragostea din Cer, iar o sintagmă, este personificată. Și pe bună dreptate: ea este o Persoană. Ea vine; altfel nu o poți întâlni! Și vine fără un preambul. Deși un preambul există, dar nu-ți este dat să știi, pentru că are loc în Cer. Acolo e o hotărâre: omului cu numele cutare îi vom descoperi dragostea Noastră. Și cum orice Cuvânt nu se întoarce în Cer fără rod, lucrul se întâmplă. Aceasta este dragostea când vine Ea! ! Ferice de omul care are parte!

Dar cum rămâne cu imperativul: nu stârniți dragostea până nu vine ea! Vă jur! Se accentuează gravitatea unei situații posibile. Și, din păcate, nu doar posibile, ci efective. Cum înțelegem? Pornim de la ideea de imitație. Știm că există originalul și știm că există imitația acestuia. Originalul este dorit, dar se acceptă cu rapidă consolare și copia, mai ales când aceasta este una reușită. Eu am confundat o margaretă din plastic cu una naturală până aproape să ajung să o miros. Și încă nu purtam ochelari!

De multe ori se apelează la duplicitate: deosebim falsul, dar urmăm interesul. Și acum, poate în mod cam abrupt, studiu de caz pe post de concluzie:

Omul născut din nou este omul de mai sus, acel cutare peste care s-a hotărât Dragostea. El o primește și dorește un legământ prin botezul în apă. Acesta este originalul. Copia? Omul (încă) nu a primit acest har de sus, dar stârnește ceva ce zice el că este și, împins sau din proprie inițiativă (cu interes), cere ( nu am scris dorește-mare diferență!) un botez; stai și deosebește!

Oameni buni! Frații mei sfinți care slujiți și ați avut parte de chemarea cerească, cinstiți și ascultați pe Duhul Sfânt cu smerenie. Lăsați-L să vă călăuzească pentru că altfel veți construi și nu veți zidi. Pietre moarte care vor cădea și vor face ca Adunarea să pară o ruină. Fiți treji și vegheați! Amin.