Deprinderea cu multumirea

Deprinderea cu multumirea

“Stiu sa traiesc smerit, si stiu sa traiesc in belsug. In totul si pretutindeni m- am deprins sa fiu satul si flamand, sa fiu in belsug si sa fiu in lipsa”    Filipeni 4: 12

In versetul acesta este una din marile declaratii ale Bibliei. Ea este facuta de apostolul Pavel ca o marturie a dependentei totale fata de Dumnezeu, dar si ca o lectie ce trebuia sa fie predata tuturor credinciosilor. Cu adevarat, deprinderea cu multumirea este un exercitiu, un antrenament spriritual care incepe din launtru si se vede in afara.
Oare a avut apostolul “de toate” ca sa fie multumit ? Nicidecum, chiar el marturiseste ca a trait si in lipsa, a fost chiar smerit si flamand. Fara nici o umbra de indoiala, multimea bunurilor materiale nu il face pe om multumit. Cum totusi a putut sa fie plin de recunostinta si in acele stari atat de smerite pe care le- a experimentat ? Multumirea lui nu se lega de ce se vede, de ce se tine in mana, de ce poate sti ca este al lui, ci de relatia pe care o avea cu Acela care putea sa ingrijeasca de toate trebuintele lui. 
Asadar, poate fi interpretata si definita multumirea cu Biblia ? Categoric da.
Deprinderea cu multumirea este un act al credintei in Dumnezeu.
Niciun om nu poate sa atinga modul acesta de a fi, daca nu are o credinta veritabila in Dumnezeu. A sti ca El este Dumnezeu si al Lui este cerul si pamantul, a sti ca El este administratorul tutror resurselor necesare pentru viata, a sti ca El cunoaste nevoile fiecarui om in parte, toate aceste sunt masura de liniste pe care o are sufletul credincios. Nu ai cum sa traiesti multumit, daca existenta si atributele lui Dumnezeu sunt absente din crezul tau. Omul nacut din nou Il cunoaste pe Dumnezeu si traiste in siguranta zilei de azi si a zilei de maine, multumit fiind pentru orice dar bun si desavarsit. Istoria binecuvantarilor cu Dumnezeu imi exerseaza capacitatea de multumire !
Deprinderea cu multumirea este un proces al dezvoltarii spirituale.
Sunt atat de multumit pe cat de matur spiritual sunt. Doar intr- o crestere de la zi la zi in asemanarea cu Hristos, se dezvolta aceasta virtute crestina. Crescand in viata traita cu Domnul meu, am discernamant duhovnicesc si pot sa vad si locurile, si ocaziile, si modalitatile in care Dumnezeu a gasit cu cale sa ma binecuvinteze. Le apreciez pe toate acestea, iar atunci cand este si vremea de lipsa, ca la Pavel, stiu ca si prin nevoi sunt format, sunt echipat ca sa corespund standardelor inalte ale lui Dumnezeu. Ati observat forma galagioasa a nemultumirii la copii ? Ei plang si bat din picioare cand vor mai mult decat au. E manifestarea vizibila a infantilismului. Cred ca se poate vorbi despre riscul infantilismului spiritual, chiar si la cei credinciosi. Maturitatea dezvolta cu sine si observarea atenta si corecta a darurilor lui Dumnezeu.
Deprinderea cu multumirea este un mijloc de proslavire a lui Dumnezeu.
Ce poate fi mai frumos ? Multumit fiind realizez un mare obiectiv: Il glorific pe Dumnezeu ! Exprimarea multumirii se face si prin cuvinte. Cuvintele Ii sunt adresate lui Dumnezeu ca o jertfa de bun miros, asa incat este inaltata fiinta Creatorului. Aprecierea este pe buzele mele, lauda mea vine din inima, duhul de inchinare este legat de realitatea pe care am trait- o: El m- a binecuvantat ! Ganditi- va cati inchinatori ar putea avea Dumnezeu din felul aceste de a fi ? Apostolul Pavel vorbeste in Romani chiar despre o stare de rebeliune a omenirii atunci cand nu vrea sa- I multumeasca lui Dumnezeu. Sa nu ajungem asa, ci mereu si mereu sa ne inchinam inaintea Lui si prin multumirea noastra !

Pastor Ioan Cocirteu