text Eseuri crestine

Cum ne vom raporta la îngeri? (fragment)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: J.E.Tada

Unul dintre cele mai plăcute lucruri din cer ar putea fi să-i cunoaştem pe îngeri şi să avem părtăşie cu ei. Îngerii Îl iubesc pe Dumnezeu şi se bucură de noi. Într-o pildă despre păcătoşii care prin pocăinţă ajung să intre în Împărăţia cerului, Isus spunea: "Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte" (Luca 15.10). Dacă îngerii se bucură atât de mult când ne întoarcem la Dumnezeu, cu cât mai mult se vor bucura ei când vom ajunge la picioarele tronului lui Dumnezeu.

Pentru îngeri, noi vom fi o sursă de bucurie veşnică. Ei vor vedea desăvârşită răscumpărarea noastră, de la început pănă la sfârşit.

Odată, am văzut un înger. Era ora două într-o noapte neagră ca tăciunele. Eu eram trează de-a binelea, stăteam rezemată în pat şi-mi ciuleam urechile să aud mai bine vocile înăbuşite ale celor din familia mea care se aflau în dormitorul situat chiar deasupra camerei mele. Cu toţii stăteau în jurul lui Kelly, nepoata mea, în vârstă de numai cinci ani, care se afla pe patul de moarte, bolnavă de cancer. Cu toţii ştiam că plecarea ei la cer putea avea loc în orice moment, dar eu nu eram în stare să urc scările înguste şi să-mi iau rămas bun de la ea, împreună cu ceilalţi . Deodată o formă ca de aur, strălucitoare, a trecut exact prin faţa ferestrei spre care eram orientată eu. Nu a trecut dintr-o parte în alta, ci de jos în sus. Am ţipat, apoi m-am uitat să văd dacă erau cumva maşini afară în stradă. Nici vorbă de aşa ceva. În secunda următoare, sora mea Jay mi-a strigat din capul scărilor: "Kelly s-a dus!".

Câţiva dintre membrii familiei au coborât să mă întrebe de ce am ţipat. Le-am spus exact ceea ce văzusem. Surorile mele s-au cuibărit uimite pe marginea patului meu. Am ştiut atunci cu toţii că eu văzusem o fiinţă spirituală, trimisă de undeva să însoţească sufletul lui Kelly în veşnicie.

Noi ne vom închina împreună cu îngerii. Aceştia au multă practică în ce priveşte închinarea, după cum au şi mult mai uşor acces la Tronul Ceresc.

De asemeni, în cer, îngerii ne vor sluji. Şi încă ceva! În ce-i priveşte pe îngerii căzuţi - demonii - noi vom fi judecătorii lor. Incredibil! Eu? Să judec îngerii?

Încă o dată, oftez uşurată la gândul că voi avea toată înţelepciunea lui Dumnezeu la îndemână - altfel, slujba aceasta, m-ar umple de frică!

Sinceră să fiu, ideea aceasta mă atrage...sunt câteva duhuri rele pe care abia aştept să le leg!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare
Domnul Isus ne-a oferit o imagine perfectă a “lepădării de sine” față de voia Tatălui, un principiu de bază în “uzina” lui Dumnezeu, cerându-ne să urmăm același drum în procesul de desăvârșire. Domnul... Citeste mai mult >>
Cum ne formează Dumnezeu după modelul lui Hristos
Aceasta este o continuare a postării Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus - Resurse CreștineÎn acest cadru spiritual profund, Hristos se află în centrul procesului nostru de transformare, El fiind... Citeste mai mult >>
Cele două fete…
Mă așezasem pe genunchiul clipei unei dimineți de iunie, ce-și cânta veselia în triluri de păsări. Priveam tandru spre cele două fete ale vieții mele, ce și-au dat întâlnire la o cafea pe terasa sufl... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus
O atitudine fundamentală manifestată de Domnul Isus a fost “renunțarea la Sinele Său”, un principiu ce a definit întreaga Sa existență pe pământ și care este accesibil fiecărui credincios. Dumnezeu ne... Citeste mai mult >>
(47) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
(35) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Dumnezeu și transformarea inimii omului
Modul nostru de a cunoaște oamenii se bazează pe două abordări fundamentale: prima este legată de aspectul lor fizic, iar cea de-a doua, de natură spirituală, se concentrează pe caracter și moralitate... Citeste mai mult >>
Inima închinării
INIMA ÎNCHINĂRII ÎNTREBARE: ÎNCHINARE SAU AFIRMARE? Închinare mereu va fi caracterizată de mulțumire, evlavie și frică. Închinarea este felul în care un credincios își exprimă recunoștința, adorarea... Citeste mai mult >>
Blând și smerit cu inima
Blând și smerit cu inima! Proverbe 15:13-18 „O inimă veselă înseninează fața; dar când inima este tristă, duhul este mâhnit. Inima celor pricepuți caută știința, dar gura nesocotiților găsește plăc... Citeste mai mult >>
Eseu Argumentativ: Datoria morală față de trecut și viitor
Eseu Argumentativ: Datoria morală față de trecut și viitorI. Introducere (Ipoteza)În societatea contemporană, marcată de o viteză uluitoare a schimbărilor și de un pragmatism adesea excesiv, problema... Citeste mai mult >>