Credința Unită cu Fapta

Câţiva tineri credincioşi se întorceau de la casa în care petrecuseră revelionul împreună, cântând, rugându-se şi făcând planuri de viitor pentru noul an. Era un ger aspru în prima zi a anului, la acea oră timpurie a dimineţii. Deodată le apăru în cale un om întins pe pământul îngheţat, cu pieptul şi burta dezgolite, lipit de ghiaţa care acoperea tot drumul. Apropiindu-se de el, şi-au dat repede seama că era un om tânăr, de vârsta lor. Bolborosea cuvinte abia auzite, ca pentru sine însuşi. Tinerii creştini l-au ridicat de jos şi, cu mare greutate, l-au înduplecat să intre cu ei în holul unui bloc din apropiere, unde s-a încălzit puţin stând cu spatele rezemat de calorifer. Era şi băut, după cum se cuvenea unui bărbat tânăr în noaptea de revelion, lucru care stânjenea şi mai mult comunicarea cu el. Curând au aflat ce era mai important din istoria lui; singur-singurel pe lume, dezamăgit şi sătul de viaţă, tânărul voia să moară. Se întinsese pe ghiaţă, abandonat răcelii, aşteptând să se îmbolnăvească şi să scape, prin moarte, de toate necazurile lui.

Una din fete şi-a dezbrăcat “alain-delon”-ul şi l-a pus pe umerii celui pescuit din întunericul acestei lumi, în noaptea cea mai plină de speranţe a anului.

- “N-am să răcesc, locuiesc foarte aproape”, spunea ea “în două minute sunt acasă”. A încercat să explice tânărului eşuat pe marea de ghiaţă a iernii româneşti că va fi aşteptat în aceeaşi zi, seara, la biserica din cartier, unde urma să înapoieze haina împrumutată. Dându-şi seama că avea puţine şanse de a se face înţeleasă, ori ca tânărul să reţină adresa bisericii, a încercat o altă metodă; a scris pe o hârtiuţă adresa bisericii, şi cum se poate ajunge acolo, apoi a strecurat hârtia în buzunarul hainei, insistând ca tânărul mahmur să reţină doar atât; să caute în buzunar mesajul lăsat de ei. Altceva nemaifiind de făcut, l-au lăsat acolo, în holul blocului şi s-au grăbit fiecare spre casa lui, cu gândul să pună laolaltă măcar două-trei ore de somn, înainte de a se pregăti de plecare spre biserică, la primul serviciu din anul pe care tocmai îl întâmpinaseră.

Gest necugetat din partea tinerei fete creştine, vom fi tentaţi să gândim! Dacă ar fi s-o şi spunem cu gura, poate că am zice doar “riscant”. Să îmbraci cu haina ta pe un beţiv necunoscut, cules de pe drumuri în toiul nopţii şi să mai şi aştepţi să ţi-o aducă înapoi! Înţeleg, să împrumuţi o haină ca aceea, care costa pe vremea respectivă salariul pe câteva luni de zile, unui prieten, sau unui cunoscut de încredere, de la care eşti convins că o primeşti înapoi. Dar unui străin cu mintea înceţoşată de băutură? …

Interes pentru aproapele căzut între tâlhari? Credinţă naivă, de copil? Încercare de a trăi practic cele citite în Cuvânt? Cum am putea califica această faptă în adevărata ei lumină? Poate chiar aşa, simplu, ca pe o faptă a credinţei.

Ne vine să credem sau nu, dar în seara aceleiaşi zile, tânărul cules de pe drum a fost prezent la întâlnire cu binefăcătorii lui. Trezit din mahmureală, a venit să înapoieze haina împrumutată. Pentru el întâlnirea a fost marcată la început de multă stinghereală, aflându-se dintr-odată într-un mediu nefamiliar lui, unde nu ştia nici cum să se poarte, nici ce să spună şi îmbrăcat cam pestriţ, pe deasupra. Dar exuberanţa şi căldura cu care tinerii creştinii îl înconjurau au topit repede ghiaţa dintre ei. Anul nou început cu stângul, în disperare şi dezgust pentru viaţă, lua o turnură nevisată pentru el prin întâlnirea cu câţiva tineri credincioşi, aflaţi în dragostea dintâi, dornici a împlini literal cuvintele Domnului, aşa cum numai tinerii sunt dispuşi s-o facă, fideli atât în cuvinte cât şi în fapte. În seara primei zile din an, el venea, fără să ştie, la întâlnire cu Cel ce se identifică pe Sine cu făcătorii de asemenea fapte.

Iar tânăra creştină, care şi-a pus haina pe umerii necunoscutului îngheţat de gerul iernii, cum odinioară Ilie şi-a aruncat mantaua peste Elisei, era aceeaşi fată credincioasă, a cărei rugăciune scurtă câştiga o mare bătălie prin credinţă, situaţie descrisă în articolul anterior. Prin credinţă ea se adresa Domnului ei în rugăciune, iar prin fapte vorbea, la fel de convingător, semenilor.

http: //agapianus. wordpress. com