text Eseuri crestine

Credința ta .

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: David Nedelcovici
Când vorbim despre credință, nu ar trebui să ne gândim la speranță. Nu mulți, ci foarte mulți oameni rămân dezamăgiți, datorită speranțelor pe care le au cu privire la credința lor. Ca și creștini născuți din nou, trebuie să schimbăm macazul. Credem în ceea ce nădăjduim! Nu nădăjduim în ceea ce credem. În traducerea Moffat a Noului Testament, Evrei 11:1 spune: , , Acum credința înseamnă că suntem încrezători în ceea ce nădăjduim, convinși de ceea ce nu vedem.” Cred că ai înțeles că credința se ține bine de irealitățile speranței și le aduce pe tărâmul realității. Trebuie de asemenea să avem înțelepciunea de a discerne lucrurile, pentru că foarte mulți își analizează gândurile neștiind că defapt acolo diavolul are acces cel mai mult, prin necredință. Credința adevărată este copilul cunoașterii Cuvântului lui Dumnezeu. Este nevoie ca fiecare dintre noi să conștientizăm faptul că, Dumnezeu nu dă credință. El a dat-o. În momentul în care ai fost născut din nou, Dumnezeu ți-a dat accesibilitate în tărâmul credinței 100%. Marea pierdere, este că noi am fost cam neștiutori în a fi niște părinți buni pentru credința noastră. Am făcut tot ce a fost mai bun pentru Dumnezeu, dar vizibil. Dacă vei aștepta (având speranță) până vezi ceva, înainte să crezi, asta nu e credință. Nu înțelege greșit, speranța este semnificativă și esențială, dar poziționată în alt loc poate fi fatală. Credința nu are în vedere ceea ce vezi. Tu probabil vezi realitatea ca fiind un eșec sau un dezastru, dar credința îți spune că nu este așa. Probabil simți o boală, o durere, un dezechilibru spiritual, și tu defapt să fi doar amăgit de o influență demonică. Probabil gândesti toată ziua lucruri pesimiste, te gândești la moarte, te gândești la frica ce are să vină sau care o deți deja, dar defapt cuvântul credinței îți spune: “Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înţelepciunea ta!” (Proverbele‬ ‭3:5‬ ‭VDC) • Nu contează ceea ce gândești, simți, sau vezi, ci doar ceea ce crezi. Dacă ne creștem treptat credința, vom putea accepta tot mai multe de la Dumnezeu. Probabil, te-ai gândit să faci o definiție scurtă și concisă a credinței. Uite-o aici: “Să crezi în inima ta și să rostești ceea ce crezi, apoi să lași Cuvântul lui Dumnezeu să îți formeze viața.” • Important: credința în Dumnezeu vine din inimă, iar mintea nu are efect în această situație. Dar credința adevărată, va instrui mintea TREPTAT! Păstrează un duh deschis și un duh de sete după cunoașterea credinței, dar inocent față de Tata!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare
Domnul Isus ne-a oferit o imagine perfectă a “lepădării de sine” față de voia Tatălui, un principiu de bază în “uzina” lui Dumnezeu, cerându-ne să urmăm același drum în procesul de desăvârșire. Domnul... Citeste mai mult >>
Cum ne formează Dumnezeu după modelul lui Hristos
Aceasta este o continuare a postării Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus - Resurse CreștineÎn acest cadru spiritual profund, Hristos se află în centrul procesului nostru de transformare, El fiind... Citeste mai mult >>
Cele două fete…
Mă așezasem pe genunchiul clipei unei dimineți de iunie, ce-și cânta veselia în triluri de păsări. Priveam tandru spre cele două fete ale vieții mele, ce și-au dat întâlnire la o cafea pe terasa sufl... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus
O atitudine fundamentală manifestată de Domnul Isus a fost “renunțarea la Sinele Său”, un principiu ce a definit întreaga Sa existență pe pământ și care este accesibil fiecărui credincios. Dumnezeu ne... Citeste mai mult >>
(47) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
(35) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Dumnezeu și transformarea inimii omului
Modul nostru de a cunoaște oamenii se bazează pe două abordări fundamentale: prima este legată de aspectul lor fizic, iar cea de-a doua, de natură spirituală, se concentrează pe caracter și moralitate... Citeste mai mult >>
Inima închinării
INIMA ÎNCHINĂRII ÎNTREBARE: ÎNCHINARE SAU AFIRMARE? Închinare mereu va fi caracterizată de mulțumire, evlavie și frică. Închinarea este felul în care un credincios își exprimă recunoștința, adorarea... Citeste mai mult >>
Blând și smerit cu inima
Blând și smerit cu inima! Proverbe 15:13-18 „O inimă veselă înseninează fața; dar când inima este tristă, duhul este mâhnit. Inima celor pricepuți caută știința, dar gura nesocotiților găsește plăc... Citeste mai mult >>
Eseu Argumentativ: Datoria morală față de trecut și viitor
Eseu Argumentativ: Datoria morală față de trecut și viitorI. Introducere (Ipoteza)În societatea contemporană, marcată de o viteză uluitoare a schimbărilor și de un pragmatism adesea excesiv, problema... Citeste mai mult >>