Credinta si Har

Cand umbli prin credinta, dimineata te dai jos din pat spunand: “...fericirea si indurarea ma vor insoti in toate zilele mele, si voi locui in Casa Domnului pana la sfarsitul zilelor mele”(Psalmul 23:6).

Adu-ti problema inaintea lui Dumnezeu, asa cum ar face-o un copil, cu increderea deplina ca numai El poate repara ce s-a stricat. Deschide Biblia si lasa ca Duhul Sfant sa planteze in tine samanta unei credinte proaspete, care va inflori in timp ce tu astepti inaintea Domnului. Sa nu incetezi sa ceri, sa cauti si sa bati – oricat de mare e presiunea pe care o simti de “a face ceva”.

    Cum ar putea Tatal nostru Ceresc sa nu raspunda rugaciunii staruitoare a credintei? Isus a spus: “Si Dumnezeu nu va face dreptate alesilor Lui, care striga zi si noapte catre El, macar ca zaboveste fata de ei? Va spun ca le va face dreptate in curand. Dar cand va veni Fiul Omului, va gasi El credinta pe pamant?”(Luca 18:7-9).

Satan vrea sa iti sustraga acest bun mai mult decat orice, pentru ca el stie ca “cel neprihanit va trai prin credinta” (Romani 1:17). El stie ca “fara credinta este cu neputinta sa-I fim placuti lui Dumnezeu” (Evrei 11:6). El stie ca adevarata credinta este puntea noastra de legatura cu harul si puterea lui D-zeu. Daca reuseste sa rupa legatura pe care o creaza credinta, atunci a castigat o mare victorie. El stie ca fara o credinta vie, rugaciunea, ca forta a vietilor noastre, va fi slabita. Curand, vom indeplini in mod mecanic acele ritualuri exterioare ale religiei, fara sa experimentam nimic din puterea lui Dumnezeu.

    Credinta este ca o mana care se intinde sa primeasca ceea ce Dumnezeu a promis fara nici o plata. Daca diavolul reuseste sa-ti traga mana inapoi in jos, el si-a indeplinit planul. Toata provizia pe care Dumnezeu intentiona sa ne-o dea va ramane acolo unde era, in ceruri.

Adevarata credinta se produce atunci cand inimile noastre se apropie mai mult de Dumnezeu insusi si primesc in adancurile lor promisiunile Lui. Acolo, prin propria Lui putere divina, Cuvantul va lucra intr-un mod supranatural. Dorinta noastra e sa primim nu numai promisiunea culminanta a primirii noastre in ceruri ci si multe altele pe care El ni le-a garantat pe parcurs. Harul Lui se revarsa prin canalele promisiunilor Lui si nu prin cele ale poruncilor. Nu sta in natura lui “Sa faci” si “Sa nu faci” sa atraga ajutor de la Dumnezeu. De asta se ocupa promisiunile Lui pline de indurare.

 Poruncile morale ale lui Dumnezeu ne arata domeniile in care suntem slabi. Acest lucru e necesar – insa numai promisiunile ne aduc speranta, daca raspundem prin credinta.                                   

 Apostolul Petru ne face cunoscut binecuvantatul secret si anume ca Dumnezeu “ne-a dat promisiunile Lui nespus de mari si scumpe, ca prin ele sa va faceti partasi firii dumnezeiesti, dupa ce ati fugit de stricaciunea, care este in lume prin pofte” (2Petru 1:4). Aceste promisiuni sunt cele care aduc inima mai aproape de Dumnezeu prin credinta. Sa crezi este de fapt cea mai mare porunca a Noului Legamant.

    Credinta ii lasa pe ceilalti oameni sa faca ce vor ei fara sa se nelinisteasca si sa se ingrijoreze. Ea isi lasa cazul in mainile lui Dumnezeu.

Credinta e fericita sa paseasca fara sa stie incotro, atata timp cat stie Cine o insoteste. Cand umbli prin credinta, D-zeu nu te va lasa niciodata sa te asezi pe vreun “platou de munte”. Cei care umbla prin credinta aud adesea vocea lui D-zeu spunandu-le: “Trebuie sa pleci acum. E timpul sa te indrepti spre ceva nou”. Incearca sa numeri de cate ori spune Dumnezeu in Biblie “Fiti tari”, sau “Nu te teme”, sau “Sa nu-ti fie frica”. Lupta nu e niciodata in a cadea in plasa a ceea ce vedem in jurul nostru ci a ne tine tari de promisiunile lui Dumnezeu.

     Unul dintre numele de baza ale Duhului Sfant este “Mangaietorul”. Unul dintre numele de baza ale diavolului este “Parasul”. Mangaietorul ne incurajeaza si ne zideste. Pe Acuzator nu-l intereseaza decat sa ne distruga. Descurajarea ucide sufletul. Ravagiile ei infricosatoare in randul poporului lui Dumnezeu sunt mai mari decat ar putea cineva calcula. Dusmanul se foloseste de oameni obisnuiti sa ne descurajeze. Este foarte important ca noi sa avem grija cu cine vorbim. Unele voci nu sunt bune pentru noi. Unii trebuie evitati.

    Modul in care Dumnezeu calculeaza timpul este adesea un mister pentru noi si uneori chiar frustrare. Dar nu trebuie sa ne descurajam. Nu trebuie sa incercam sa punem pe roate propriile noastre solutii.

    Marea lupta a vietilor noastre spirituale este legata de intrebarea “Vei crede?” si nu de: “Te vei stradui mai mult?” sau “Poti deveni vrednic prin tine insuti?”. Dumnezeu devine destul de iritat – si pe buna dreptate – pe crestinii care refuza sa creada, care Ii pun sub semnul intrebarii veridicitatea, care incep sa dea inapoi dupa ce El le-a spus ca va face ceva. Domnul vrea sa strige: “De ce nu te increzi pur si simplu in Mine?” Exista ceva prea greu pentru Dumnezeu? De cele mai multe ori, cand ajungem in situatii de criza si totul pare lipsit de speranta avem de a face, de fapt, cu o pregatire a terenului. Dumnezeu vrea sa faca ceva maret. El vrea sa-Si manifeste puterea, astfel incat Numele Lui sa fie laudat intr-un mod nou si mai frumos. Sa nu uitam data viitoare cand ne vom gasi in fata “imposibilului” ca Dumnezeu este inca un Dumnezeu extraordinar.

    Atunci cand rugaciunea vine dintr-o inima sincera, ea se ridica in prezenta lui Dumnezeu si ramane acolo. Cu cat adaugi mai multe rugaciuni, cu atat mai multe se vor strange in cer. Ele nu se evaporeaza precum un gaz. Trebuie sa perseveram in rugaciune, atunci cand vrem ca Dumnezeu sa ne dea respunsuri, lasand-o sa se cladeasca, zi dupa zi, pana cand forta ei va deveni un val puternic care va matura toate obstacolele. Dumnezeu este atras de rugaciune. El isi gaseste placerea in comuniunea cu noi. Rugaciunea lasa binecuvantarea Lui sa curga in vietile noastre.

    Crestinul cel mai bun nu este cel care a realizat cel mai mult, ci cel care a primit cel mai mult. Harul, dragostea si indurarea lui Dumnezeu izvorasc din el din abundenta, deoarece el umbla intr-o dependenta totala. Numai Duhul poate produce roada, in si prin noi, care ne face placuti lui Dumnezeu, iar Dumnezeu trebuie sa ne arate regulat ce mare e aceasta nevoie. Pavel a gasit secretul si anume ca noi am fost creati sa fim doar vase primitoare – fara nici o traire in noi insine, ci depinzand doar de Dumnezeu pentru a ne umple cu tot ce avem nevoie. Pavel stia, de asemenea, ca Dumnezeu foloseste necazul si incercarile de toate felurile pentru a ascuti acea sensibilitate, ca prin credinta noi sa putem folosi resursele divine. Credinta ca de copil, in Dumnezeu, nu numai ca Ii face placere, dar este si secretul tariei si puterii noastre.