Credinta, deschizatoarea usilor

“Si fara credinta este cu neputinta sa fim placuti Lui! Caci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie sa creada ca El este, si ca rasplateste pe cei ce-L cauta.” (Evrei 11:6)

Asa cum spune acest verset, sa pare ca credinta este “cardul” care deschide usa spre intrarea in prezenta lui Dumnezeu. Traim intr-o lume tehnologizata, in care din ce in ce mai mult utilizam placutele de plastic care contin informatia computerizata ce se transmite mecanismelor care deschid usi, accesul la contul din banca etc. Observ foarte clar lucrul acesta cand merg in Spital si sunt nevoita sa astept la cate o usa, impreuna cu alte persoane, venirea unui angajat care sa posede cardul de deschidere. Nu am posibilitatea sa primesc si eu unul pentru ca nu lucrez acolo, eu doar interferez din cand in cand cu activitatea medicilor – prin natura serviciului meu –, dar beneficiez de bunavointa personalului, si ma pot strecura astfel si eu in interiorul acestei institutii.

Intorcandu-ma la ideea de la inceput, la fel cred ca ne putem strecura si noi prin usile care conduc spre implinirea promisiunilor lui Dumnezeu. Secretul care le deschide sta in atitudinea cu care le accesam, increderea pe care o afisam atunci cand ne apropiem de ele. Si totusi, parcurgem uneori situatii care depasesc nivelul increderii noastre, suntem prea speriati ca sa mai putem deschide usa cu “cardul” pe care-l avem in posesie. Cumva e nevoie de o credinta mai puternica, cea care o detii nu e recunoscuta ca fiind suficienta pentru a elibera drumul spre raspunsul dorit. Cel mai intelept lucru pe care il poti face atunci este sa astepti langa usa pe cineva care detine “cardul” potrivit si care te va trece si pe tine peste pragul langa care ai asteptat. Poate ca astfel se explica nevoia noastra de a ne ruga unul pentru altul, in special atunci cand problema cu care te confrunti simti ca te depaseste. E nevoie sa ne invitam partenerii de rugaciune, iar cel care detine credinta necesara va deschide pentru tine “usa” catre raspunsul dorit, iar tu te vei strecura cu el inauntru. Daca aveti astfel de prieteni, pretuiti-i! Sunt foarte valorosi si foarte greu de gasit!!!

Sunt perioade in vietile noastre cand ne rugam intens pentru proiecte pe care le dorim realizate, suntem motivati de dorinta de a ne aduce contributia la Imparatia lui Dumnezeu, de a-I servi Regelui si supusilor Sai. Investim perfectand talentele noastre, lucrand intens asupra “terenului” de pe care speram sa cultivam roade imbelsugate si insamantam multe, multe vise. Trec apoi perioade lungi in care nu vedem rezultate, iar deseori intampinam dezamagirea, nesiguranta cu privire la reusita. Nu stii cat timp trebuie sa mai astepti si descurajezi! Atunci e momentul in care te retragi frustrat, simtindu-te ridicol ca ai sperat atat de mult.

Si totusi Domnul, in credinciosia Lui, face sa creasca ceea ce tu ai semanat si udat, iar curand incepe sa se arate cate un firicel din asteptarile spre care ai trudit. Privesti contrariat si iti vine sa exclami: “ehe, cu o floare nu se face Primavara!”, si abandonezi terenul lucrat in favoarea altuia care se va bucura de roadele lui, fara sa fi asudat pentru ele. Si totul se intampla pentru ca ai lasat credinta sa se scurga din candela inimii, sau ai neglijat s-o alimentezi.

Dar haideti sa invatam din pataniile trecutului si sa schimbam atitudinea cu care abordam provocarile! Haideti sa accesam credinta atunci cand vedem primul firicel de roada, sa-l binecuvantam si sa inaltam spre Domnul rugaciunea: “fie ca acest mic rezultat sa fie cea dintai floare din Primavara pe care o Vei asterne in viata mea!”.

Stim ca Ilie, cand se ruga pentru ploaie in timp de crunta seceta, l-a trimis pe slujitorul sau sa anunte pe imparatul Ahab de apropierea furtunii, doar dupa ce a vazut ridicandu-se din mare un nor “ca o palma de om”. Aceasta e credinta veritabila! Nu a asteptat sa se intunece cerul, i-a fost deajuns prima pata de nor ca sa dea glas biruintei, belsugului care urma.

Cred ca centrul de greutate in activarea Credintei cade nu pe eforturile noastre de a starui in rugaciune, ci pe increderea in calitatea Persoanei  careia ne adresam, ca ceea ce a promis va face in actiune! Staruinta in rugaciune lucreaza la nivelul nostru, acela de a ne tine fixati pe pozitia de a recepta raspunsul; nu ea il determina pe Dumnezeu sa ne asculte, ci ne face pe noi sa aprofundam intimitatea cu El si sa crestem in incredere, in dependenta de El. Daca abandonam asteptarea raspunsurilor, intrerupem procesul dezvoltarii noastre spirituale, il impiedicam pe El sa ni se reveleze si traim lipsiti de experienta bogatiei vietii.

Am auzit marturisirea unui frate despre o minune care s-a infaptuit sub chiar ochii lui: impreuna cu cativa parteneri de rugaciune au cerut lui Dumnezeu sa-i daruiasca unui invalid talpa piciorului. Si, gatuit de emotie, povestea cum deschisese ochii in timpul rugaciunii sa priveasca ceea ce se intampla – minunea refacerii membrului amputat. Nu au facut altceva, nu au postit, nu au petrecut luni intregi rugandu-se pentru asa ceva, a fost doar o rugaciune spontana pentru un om neputincios, o actiune intreprinsa de unul dintre ei care avea credinta forjata prin raspunsuri cerute si primite anterior.

Nu degeaba pune atata accent Domnul Isus si aposolii in tot Noul Testament pe importanta credintei. Cine stie ce sfere putem atinge spre Dumnezeu prin cultivarea ei, prin urmarirea cresterii ei prin toate provocarile care ni le aduce viata?!!

Inchei aici prelegera mea despre Credinta, dar totusi subiectul e departe de a fi pe deplin abordat! Sper din toata inima sa fie continuat de fiecare dintre voi in trairea zilnica!

Este Criza Economica o opreliste in calea unui credincios? Este ea menita sa ne scoata din cursa alergarii sau actioneaza ca un stimulent in apropierea noastra de Dumnezeu? Este alegerea fiecaruia cum ne raportam la ea. Eu v-as sugera sa ne unim fortele rugaciunii pentru a o depasii, a binecuvanta tara noastra si pe toti confratii nostri!

Fiecare om este mult iubit de Dumnezeu si merita binecuvantarea Lui pentru ca am fost creati spre acest scop!

Haideti sa ne utilizam “cardurile” pentru a deschide usi spre bogatia dragostei lui Dumnezeu si sa facem parte si altora de ea!