Credința Care Practică Utilul dar nu Uită nici Frumosul

Pe când Isus, împreună cu ucenicii, sta la masă în casa lui Simon leprosul, a intrat uşurel în încăpere o femeie, sfioasă ca o umbră, purtând în mâini un vas de alabastru cu mir foarte scump. Nici vasul nu era deloc ieftin. S-a apropiat încet, dar ferm, ca una care-şi făcuse bine socoteala despre ce avea să facă, până ajunse în dreptul Învăţătorului. Aci se opri şi, cu toată atenţia concentrată pe ceea ce făcea, sparse gâtul vasului şi lăsă mirul să se prelingă încet pe capul lui Isus.

Îndată “s-a umplut casa de mirosul mirului” (Ioan 12:2). Orice alte miresme, arome şi mirosuri, de mâncare, băutură, condimente, sau parfumuri, ce vor fi fost prezente în casă, au dispărut pe loc, acoperite de mireasma mirului ce se evapora de pe capul Unsului lui Dumnezeu. Nările mesenilor se dilatau cu lăcomie, inspirând minunea olfactivă a mirului scump, care se oferea gratis tuturor, fără deosebire.

Ce surpriză plăcută, am comenta noi, surpriză venită să încununeze tihna părtăşiei între prieteni adunaţi în jurul mesei de seară. Dar n-a fost să fie aşa. După primele minute de încântare, în timp ce fiecare îşi mesteca bucăţica lui, un murmur slab se iscă printre ucenici. Iuda şoptea ceva la urechea comeseanului de lângă el, care încuviinţă grăbit, dând din cap, se aplecă apoi spre următorul ucenic şi, astfel, telefonul fără fir purtă pentru o vreme vorbe între ei.

O nouă mireasmă, neplăcută de data asta, se răspândea printre ucenici, la instigația lui Iuda, scandalizaţi de gestul femeii. Din inimi se ridica acum o duhoare, chipurile provocată de risipa nejustificată a mirului, al cărui preţ ar fi putut acoperi nevoile multora dintre săracii poporului. Un contrast profund între mireasma mirului şi miasma neprihănirii de sine, care strâmbă din nas în momentul cel mai inoportun! Şi când te gândeşti că opinia publică ar fi putut rămâne influenţată de otrava lui Iuda, dacă Isus n-ar fi pus lucrurile la punct.

În seara aceea, ucenicii au asistat la o faptă unică, dar inima lor n-a fost atinsă de mireasma faptei făcute din dragoste. Ei vedeau în acţiune credinţa care lucrează prin dragoste (Galateni 5:6), iubirea care nu se uită la preţul darului, dragostea care găseşte o cale a frumuseţii prin care să se exprime. Unde Domnul vedea frumusețe, ochii lor vedeau o pretinsă risipă.

Interesul afişat al ucenicilor pentru soarta săracilor venea ca un pretext nelalocul lui, în ceasul în care sufletul simţitor al femeii săvârşea un act profetic înalt, izvorât din dragoste şi depus pe altar prin credinţă. A purta grijă de săraci presupune a da mai întâi lui Christos ce I se cuvine Lui. Săracii reprezintă oportunitatea perpetuă, care nu lipseşte niciodată de lângă cel dispus a o vedea. Dacă gestul femeii a fost menit să rămână pentru totdeauna parte din Evanghelie, spre amintirea ei, şi reacţia ucenicilor a avut parte de aceeaşi soartă, dar vai, nu spre cinstea lor.

Ai făcut vreodată pentru Isus “un lucru frumos”, ca femeia din Betania (Matei 26:10)? Nu doar ce erai dator, nu doar de frica poruncii, nu doar de ochii lumii, nu doar pentru răsplată!

Lucrurile pe care le faci pentru El, ca şi inima cu care le faci, îţi vor spune cât de mult Îl iubeşti.