Crede, numai!

Sursa:

www.resursecrestine.ro

• Autor: Rebeca Daragiu

Avem in biserica noastra o familie de gabori devotata lui Hristos, ce sunt nelipsiti din casa Domnului. Deseori remarc cu bucurie ca atunci cand cant in fata la lauda si inchinare, au lacrimi in ochi si simt prezenta Domnului. Cred ca traiesc o viata sfanta si au o viata dupa Voia Domnului. Nu stiu prea multe legat de ei, insa am auzit de la alti membrii ai bisericii noastre, ca sunt oameni cinstiti si muncitori. Barbatii familiei lucreaza in domeniul constructiilor, oferind clentilor lor burlane fabricate de ei si montajul acestora, iar femeile, acasa, crescand un numar impresionant de copii si nepoti. De regula, vin la biserica decat cu cei mai mari, pentru a nu crea deranj in timpul slujbelor, astfel ca femeile fac cu randul cand vine vorba sa stea cu cei mici acasa. Noi suntem o biserica mica, si nu avem o grupa de copii, fiindca poate, i-ar aduce si pe cei mici la casa Domnului. Sunt oameni cu mult bun simt, curati si respectuosi. Nu se implica in biserica, insa fac o slujba deosebita in afara acesteia. Pe femeile si copiii mai mari ai lor, ii roaga sa mearga pe jos pana acasa, invocand ca stau aproape, iar pe batranicile din biserica, le duc cu masina lor incapatoare acasa duminica de duminica. Barbatii familiei de gabori, in timpul slujbei, isi dau jos palaria si si-o tin respectuos in poala pana la finalizarea programului de biserica. Mi-au creat o impresie deosebita, insa niciodata pana astazi, n-as fi crezut ca au o relatie atat de puternica cu Dumnezeu! Mai marele lor, dupa rugaciunea de incheiere a slujbei, a cerut voie sa spuna cateva cuvinte bisericii. I-a fost permis lucrul acesta, evident, si cu sfiala si incantare vizibila in ochi, ne-a facut o marturisire vrednica de a fi auzita si de voi.
Fratele gabor, ne-a povestit ca in ultima vreme, n-a avut nicio lucrare. Ei formand o echipa de muncitori, un astfel de fapt, le blocheaza tuturor activitatea. Au fost nevoiti sa se descurce cum pot, si nu le-a fost deloc usor sa hraneasca atatea guri de copii si adulti, insa Domnul le-a purtat de grija. Ne-a mai spus ca incepuse sa dispere si ca toata grija atarna pe umerii lui, asa ca a apelat la Domnul. Ne-a explicat cum intr-o seara, Duhul Domnului l-a indemnat sa inceapa sa citeasca o carte crestina primita in dar de la pastorul bisericii noastre, dar pe care n-o rasfoise niciodata pana atunci. A gasit in acea carte un pasaj in care autorul (Jos ef Prince) mentiona faptul ca avem un Dumnezeu mare, si ca daca suntem constienti de asta, El astepata de la noi sa ii cerem lucruri mari. S-a pus pe genunchi si a cerut Domnului cu indrazneala: Doamne, vreau ca sa imi pregatesti un client care sa imi dea o lucrare mare, in valoare de 100 milioane (vechi)! , continuand sa ii spuna Domnului ca are incredere in Puterea Sa de a lucra la problema familiei lui.
A continuat sa citeasca cartea, avand mult timp liber, astfel ca a treia zi, a terminat cartea. A adormit, iar cand s-a trezit, telefonul i-a sunat. Era cautat de un domn care i-a facut o oferta minunata de lucru. A mers la fata locului, si propietarul casei, l-a intrebat daca 10000 lei sunt suficienti pentru a ii termina o lucrare urgenta in decurs de trei zile. A acceptat cu bucurie. Cum fratele nu avea nimic de lucru in acele zile, si-a focusat toata energia impreuna cu echipa sa, sa ii termine omului lucrarea. Asta s-a si intamplat. La final, propietarul casei, i-a inmanat 10100 lei. Fratele a observat ca sunt cu 100 lei mai mult, si i-a spus clientului sau ca a gresit si ca i-a dat mai multi bani decat trebuia. Domnul acela i-a impins mana si i-a zambind spunandu-i ca ciubucul e pentru ca niciodata nu a mai intalnit niste persoane atat de discrete, care sa nu bea si sa fumeze la locul de munca, sa nu asculte muzica si sa faca scandal, si ca onoarea e de partea sa.
Jos palaria pentru aceasta familie si pentru a lor credinta puternica in Dumnezeu!