Consecinţe rele

   Sunt câteva consecinţe rele a credinţei în faptul că noi Îl putem cunoaşte pe Dumnezeu cu minţile noastre, cu capacitatea noastră intelectuală.

   În primul rând, viaţa creştină este recunoscută a fi foarte asemănătoare cu viaţa firească, numai că e mai veselă, mai curată şi cu mai multă distracţie!

   Credinţa părinţilor noştri a fost identificată cu câteva lucruri îndoielnice. Trebuie să admitem că unul din aceste lucruri este filozofia, şi cred că această mişcare modernă neo-intelectuală care încearcă să învie Biserica prin învăţătură este cât se poate de departe de cale, pentru că nu apelezi la filozofie ca să afli despre Domnul Isus. Acum, apostolul Pavel chiar s-a întâmplat să fie unul dintre cei mai intelectuali oameni care au trăit vreodată. El a fost numit de unii ca fiind unul dintre cei mai mari şase intelectuali care au trăit vreodată, însă acest om, Pavel, a spus bisericii din Corint: "Cât despre mine, fraţilor, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită... ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere "(1 Corineteni 23.4).

   Dacă trebuie să fii convins ca să accepţi creştinismul, câţiva înţelepţi te pot convinge de el! Dar dacă vii la Hristos printr-o străfulgerare dată de Duhul Sfânt, aşa încât ştii, prin intuiţie, că eşti copilul lui Dumnezeu; tu cunoşti lucrul acesta din text, dar şi de la lumina lăuntrică, iluminarea lăuntrică a Duhului, şi nimeni nu ar putea vreodată să dărâme prin argumente.

   Când eram tânăr, majoritatea cărţilor pe care le citeam erau despre ateism. Aveam Biblia, o carte de cântări şi alte câteva cărţi, printre care şi Andrew Murray şi Thomas a Kempis, şi m-am educat cât de bine am putut prin citirea cărţilor. Am citit filozofia tuturor minţilor strălucite, şi mulţi din oamenii aceia nu credeau în Dumnezeu, şi nici în Isus Hristos. Îmi amintesc că am citit Războiul ştiinţei cu creştinismul  de White; dacă un om citeşte cartea aceasta şi apoi încă poate spune că este mântuit, el nu e mântuit prin faptul că a citit nişte lucruri, ci prin Duhul Sfânt care este în el şi care-i spune că este mântuit!

   De fapt, mulţi din acei filozofi şi gânditori ar putea îndepărta toate "argumentele" mele şi pe mine m-ar putea reduce la o ignoranţă palpitantă. Pe baza raţiunii omeneşti, ei ar face pe cineva să descurajeze, să plece şi să-şi azvârle Biblia pe un raft, şi să spună: "S-a mai dus una!"

   Ştiţi ce făceam după ce citeam un capitol sau două şi găseam argumente pe care nu le puteam învinge în nici un fel? Mă puneam pe genunchi şi Îi mulţumeam lui Dumnezeu cu lacrimi, plin de bucurie că, indiferent ce spun cărţile, "Eu Te cunosc pe Tine, Domnul şi Mântuitorul meu!"  Nu aveam lucrul acesta în cap - îl aveam în inimă. Observă, este o mare diferenţă. Dacă îl aveam în capetele noastre, atunci filozofia ne poate fi de ajutor; dar dacă o avem în inimile noastre, filozofiei nu-i mai rămâne nimic altceva de făcut decât să stea deoparte reverenţios, cu pălăria în mână, şi să spună: Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic (Apocalipsa 4.8). Un alt lucru îndoielnic este felul în care noi apelăm la ştiinţă ca să dovedim creştinismul.

   Tocmai am trecut prin unul din acele tunele lungi când biserica evanghelică alerga la ştiinţă după un fel de ajutor, neştiind că ştiinţa nu are nici o tehnică de investigare a tot ce este divin în creştinism.

   Lucrurile pe care ştiinţa le poate investiga, nu sunt divine, iar pe cele divine, ştiinţa nu le poate investiga. Oh, ştiinţa poate face sateliţi şi nave spaţiale - multe lucruri minunate din punct de vedere omenesc - însă toate acestea sunt, cu adevărat, un nimic. Creştinismul este un miracol şi o minine - ceva din cer - ceva lăsat în jos ca faţa de masă a lui Petru, care nu depinde de lume, nici nu face parte din ea, ci este ceva din tronul lui Dumnezeu ca apele din vedenia lui Ezechiel.

   Ştiinţa nu ştie nimic despre aceasta. Nu poate decât să stea deoparte, examinând-o şi neştiind ce să spună. Dar dacă nu avem această intuiţie lăuntrică, dacă nu avem această înţelegere a miraculosului, atunci alergăm la ştiinţă. Unii din cei ce fac parte din această categorie spun că vor să creadă în miracole. Cineva găseşte un peşte aruncat pe ţărm, ia o ruletă de măsurat, se târăşte înăuntru scheletului, şi-i măsoară gâtlejul. Află că este lat cât umerii unui om, şi spune: "Vezi, Iona putea fi înghiţit de un peşte mare!"

   Ei bine, eu cred în minuni; le cred pe toate, dar nu le cred pentru că ştiinţa îmi permite asta. Le cred deoarece Dumnezeu le-a scris şi le-a detaliat în Biblie. Dacă ele sunt acolo, le cred!

   Poate aţi auzit de cei doi oameni de ştiinţă care au făcut un reportaj despre faptul că povestea cu măgăriţa lui Balaam care a vorbit profetului este falsă, întrucât laringele unui măgar nu ar putea sub nici o formă să articuleze vorbirea umană. Un gânditor scoţian i-a auzit, s-a dus la ei şi le-a spus: "Omule, tu fă un măgar şi eu ţi-l fac să vorbească."

   Iată cum stau lucrurile frate. Dacă Dumnezeu poate face un măgar, El îl poate face şi să vorbească. Creştinismul stă pe Isus Hristos şi se ţine strâns de El - stă pe iluminarea Duhului Sfânt şi se ţine strâns de ea.

   Petru ar fi putut cugeta până la paştele cailor şi tot nu ar fi ştiut ceva sigur, însă, deodată, când Duhul Sfânt a venit peste el, a sărit şi a spus: "Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus pe care L-aţi răstignit voi "(Fapte 2.36). Ştia lucrul acesta prin Duhul Sfânt.

   Încă un lucru îndoielnic este felul în care noi sprijinim măreţia omenească, când nu avem nici o iluminare lăuntrică.

   S-a dezvoltat un sistem de literatură în jurul conceptului că creştinismul poate fi dovedit prin faptul că oameni importanţi cred în Hristos. Numai dacă am putea să facem rost de povestea unui politician care crede în Hristos, am pune-o în toate revistele noastre: "Senatorul X crede în Hristos." Aluzia este că dacă el crede în Hristos atunci Hristos trebuie să fie acceptabil. Când a trebuit Isus Hristos să fie primit cu ajutorul unui senator?

   Nu, nu, frate! Isus Hristos stă în picioare singur, unic şi suprem, adeverindu-Se singur, iar Duhul Sfânt declară că El este Fiul Veşnic al lui Dumnezeu.Toţi preşedinţii, toţi împăraţii şi toate reginele, toţi senatorii, stăpânitorii şi stăpânitoarele lumii, împreună cu marii atleţi şi marii actori să îngenuncheze la picioarele Lui şi să strige: Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic!

   Numai Dhul Sfânt poate face asta, fraţilor! De aceea, eu nu mă plec înaintea oamenilor mari. Mă plec înaintea Marelui Om şi dacă voi aţi învăţat să vă închinaţi Fiului Omului, nu vă veţi mai închina înaintea altor oameni.

   Observaţi, este ori Duhul Sfânt, ori întuneric. Duhul Sfânt este imperativul lui Dumnezeu pentru viaţă. Dacă credinţa voastră e să fie credinţă nou-testamentară, dacă Hristos e să fie Hristosul lui Dumnezeu şi nu Hristosul intelectului, atunci noi trebuie să mergem dincolo de perdea. Trebuie să ne silim să intrăm dincolo de perdea până când iluminarea Duhului Sfânt ne umple inimile şi până când învăţăm la picioarele lui Isus, nu la picioarele oamenilor. (fragment)