Chipul Uman

O Lume

În spatele unei fețe se ascunde o lume de adâncimi inaccesibile, atât de aproape și totuși, descurajant de departe. Nu răzbate la lumină decât ce sufletul vrea să destăinuiască - frânturi de gânduri și simțăminte, filtrate cu grijă, ca nu cumva imaginea generală, prelungirea în afară a ființei ascunse, să aibă de suferit.

Ușa ființei etalează la loc vizibil inscripția “accesul interzis”. Doar pe fereastră mai poți arunca o privire în interior, fereastră pe care unii o uită larg deschisă, alții doar întredeschisă. Dar o privire furișată pe fereastră nu-ți îngăduie să înregistrezi decât parte din decorul interior și să-ți faci doar o idee generală despre locatar.

Biblia a impus termenul de “văzător” pentru omul căruia Dumnezeu îi revelează adâncimea lumii interioare a altui suflet. Nu este un privilegiu, ci oportunitatea pentru văzător de a-l ajuta pe omul în nevoie. Dumnezeu o face doar prin oameni cu inimă compătimitoare, disponibili spre ajutorare și slujire, echipați cu discernământ spiritual.

Chipul uman este menit să poarte o expresie, ca reflectare a stării interioare. El poate transmite atenție, curiozitate, îndrăzneală, mânie, bucurie, plictiseală, îndoială, lista cu greu ar putea fi completă. Chiar și reprezentările artistice ale chipului uman sugerează o expresie, mai mult sau mai puțin reușită, după abilitatea artistului de a o reda. Idealul ar fi ca expresia afișată pe chip și starea lăuntrică a sufletului să fie identice. Din păcate nu așa stau lucrurile. Când expresia feței este contrafăcută, ea se preface în mască. Doar relaxarea trăsăturilor faciale conferă autenticitate. Când un om realizează că este observat, își pune imediat masca - o expresie studiată, menită să-l pună într-o lumină favorabilă. Poate fi o diferență uriașă între lumea care zace ascunsă în interior și spoiala fațadei.

Ne formăm în societate, dar ne revelăm în singurătate și în prezența celor în care avem încredere. Cei mai mulți dintre noi avem nevoie a învăța să purtăm pe fețe o expresie autentică. Este important să știm cine suntem. Tot schimbând măștile, de la o vreme vom deveni niște străini pentru noi înșine.

Când suntem mici, altcineva seamănă în noi sămânța. Mai târziu alegem singuri ce sămânță acceptăm în ogorul personalității noastre. În copilărie semănăm cu alții. Ca oameni maturi, alții seamănă cu noi. Ne vine rândul să semănăm în alți oameni o sămânță, și ce altceva am putea semăna decât ce suntem noi înșine.

Se cheltuiesc anual multe miliarde de dolari pe produse cosmetice, folosite zilnic pentru a “înfrumuseța” chipul. Alături de alifii și alte extracte chimice, industria de cosmetice impune și canoanele de frumusețe care convin intereselor ei. Unul din rezultatele nescontate ale acestor eforturi este un chip artificial, nefiresc, înțepenit într-o expresie fixă, care nu se schimbă de dimineața până seara, când cremele, vopselele și culorile sunt șterse de pe obraz, înainte de culcare. Pentru nimic în lume, un astfel de suflet n-ar vrea să fie surprins fără mască.

Frumusețea pur fizică a chipului uman poate induce în eroare. Ea se ofilește și trece în același ritm, și invers proporțional, în care personalitatea se încheagă și se cristalizează. În scurtă vreme vei constata că frumusețea fizică n-a însemnat prea mult. Nimeni nu strânge în cămări petalele frumoase ale florilor. Câte regrete, prea târzii, și câte lacrimi n-au curs din ochii care n-au știut, în tinerețe, să vadă decât drăgălășenia trecătoare a unui chip care i-au fermecat prea ușor! Ca să afli ce roade va aduce un pom, va trebui să-i cunoști soiul.

Pentru ce chip ai opta, dacă ar fi posibil să alegi fața care-ți place? Întrebare retorică? De fapt, ne alegem cu toții chipul. Alegerea se face și se revelează în timp. Chiar dacă trăsăturile fizionomice rămân în mare măsură aceleași, expresia feței este un lucru dobândit. Oricât de intensă ar fi încercarea de a arăta altceva în afară, pe chip se vor trăda, chiar dacă sporadic, apele din adâncul ființei. O vorbă înțeleaptă spune că “La vârsta de 50 de ani fiecare om are fața pe care o merită”.

Momentele de criză ale vieții ne duc un pas mai departe în revelarea adevărului, de obicei ascuns. În clipele culminante, ale crizei finale trăită de Ștefan, chipul lui a revelat frumusețea sa lăuntrică - o față ca de înger.

Scopul întregii existențe este să câștigăm un nou chip lăuntric, chipul după al cărui model am fost creați, chip smuls de pe fața noastră în urma căderii în neascultare. Nimic altceva nu ni se va potrivi, decât chipul Creatorului. Prin căderea în păcat, a fost introdus în lume un chip alternativ. Pentru cei ce ignoră și resping chipul lui Christos, în final nu rămâne decât chipul alternativ al lui Iuda.

Dacă dorești cu adevărat să fii frumos, caută frumusețea interioară a caracterului. Înlăuntru poți fii cât

de frumos dorești. Chipul interior este lucrarea ta. Sau lucrătura, ta.

http: //agapianus. wordpress. com

FB: Gelu Murariu