Ceea ce se ascunde după o mască

"Strigătul de la miezul nopţii " Martie 2001

În articolul următor Ulrich Skambraks vă prezintă originea carnavalului şi primejdiile care se ascund în spatele măştilor de carnaval.

Ce se ascunde în spatele Carnavalului? Astăzi, cercetătorii ştiu foarte bine care este originea «Carnavalului». Ipoteza că originea carnavalului ar fi ritualurile de fertilitate ale popoarelor păgâne este considerată deja depăşită. Etnografi, cum ar fi profesorul Werner Mezger din Freiburg, au demonstrat limpede că «slujbele de nebuni» şi Carnavalul îşi au originea în creştinism. Astfel, în Evul Mediu, în ajun de «Lăsatul secului», oamenii se întâlneau pentru a se distra şi pentru a mânca încă o dată din belşug. A doua zi începea perioada de post. Termenul carnaval provine din proverbul latin «carnivale dicere», care înseamnă «la revedere carne» (se referă la trup). Astfel în secolul al XIII-lea călugării franciscani au început să le prezinte oamenilor piese de carnaval. Purtând măşti de animale şi jucând scene nebuneşti ei încercau să imite lumea, spectatorii fiind astfel avertizaţi de cele şapte păcate principale pe care le învaţă Biserica Romano-Catolică. Carnavalul şi Biserica Romano-Catolică au o legătură foarte strânsă. Acest obicei este practicat în toate ţările catolice. De aceea nu ne miră faptul că episcopul Reinhard Lettmann din Münster ţine în fiecare an o slujbă divină festivă pentru «nebunii carnavalului».

Astăzi însă carnavalul se sărbătoreşte cu totul altfel decât în Evul Mediu. Intenţia franciscanilor de a prezenta păcatul ca pe un lucru foarte rău s-a transformat în ceva total diferit: păcatul este sărbătorit zile la rând în cadrul unor petreceri populare însoţite de deghizări. În aceste «zile de sărbătoare» mulţi «nebuni» fac lucruri urâte, ceea ce duce la creşterea imoralităţii cu urmările corespunzătoare. «Nebunia» a ruinat deja multe căsnicii şi familii. De asemenea, Carnavalul este şi o mare afacere. În Germania tranzacţiile anuale legate de petrecerile de carnaval se ridică la 7,5 miliarde de mărci germane.

Trebuie să privim şi să analizăm sărbătoarea Carnavalului din perspectivă biblică pentru a înţelege adevărata trăsătură a acestui obicei. Elementele carnavalului sunt stimulate de o energie anticristică. Figura principală a acestuia este nebunul. În Biblie cuvântul mebun» este primul care urmează după cuvântul «Satan» (Luca 12:20; Matei 5:22). În Psalmul 14:1 nebunul spune: «Nu este Dumnezeu!» Diavolul, demonii şi vrăjitoarele nu sunt fără motiv personajele principale ale carnavalului.

«Consiliul celor unsprezece», care este de fapt Comitetul de Conducere al Uniunii Carnavalului are un simbol anticristic: cifra unsprezece reprezintă depăşirea celor zece porunci. Un lucru care caracterizează în mod deosebit carnavalul este tocmai măştile. Dacă privim în istoria măştilor, se evidenţiază în general două tipuri de măşti: feţele de demoni şi cele de fiare. Din cele mai vechi timpuri măştile se purtau nu doar pentru deghizare, ci şi în cadrul diferitelor ritualuri. Măştile îi ajută pe oameni să intre în legătură cu lumea celor cărora li se potriveşte masca. Astfel în «Lexiconul pentru monştri, duhuri şi demoni» este scris: «În prezent, chiar purtarea măştilor în timpul carnavalului este mult mai mult decât o chestiune exterioară ... Deoarece o mască adesea are trăsături demonice, iar demonul întruchipează trăirea din plin a instinctelor sale, masca de carnaval oferă celui deghizat posibilitatea de a lua parte la natura desfrânată a demonilor şi trăirea mult mai intensă a propriilor instincte şi pofte decât în starea normală. "Cetăţeanul cumsecade" din spatele măştii devine un demon al poftei».

Preotul evanghelic Traugott Fränkle a sărbătorit carnavalul ani de zile din plin. Însă Fränkle a renunţat categoric la acest obicei, predându-şi viaţa lui Isus Cristos. El afirmă: «Chiar în acel moment am văzut dintr-o dată în spatele măştii noaptea de post. Aici de fapt nu este vorba despre morală, ci despre Dumnezeu! Noaptea de post nu este o chestiune de bună-cuviinţă, ci de credinţă. Altfel carnavalul de mult nu mai este o problemă de "cuviinţă sau necuviinţă", ci de "servicii divine" idolatre, unde idolii nu sunt sexul sau materialismul, ci diavolul şi stăpânitorii întunericului. În multe locuri s-a depăşit de mult limita ocultismului cu prilejul carnavalului».

Acest articol a fost publicat în revista Topic (Nr.01 /2001). N.L.