Ceasul de buzunar

Aceasta povestire ilustreaza faptul ca o minciuna mica poate creste asa de mare ca n-o mai poti ascunde.

Intr-o seara ploioasa, un domn imbracat destul de bine isi conducea masina spre casa venind de la serviciu. Se gandea la slujba lui in care devenise destul de priceput si bine respectat in oraselul de munte unde locuia. El era acum presedintele unei fabrici de hartie, bucurandu-se de munca lui si familia sa pe care o iubea foarte mult.
In timp ce se gandea la toate acestea, se uita pe drumul de munte si apropiindu-se de-o curba vazu ca ceva se misca pe drum in fata lui. Apropiindu-se mai tare de umbra aceea miscatoare, isi dadu seama ca era un baietel pe o bicicleta. Apasa pe frana ca sa mai reduca din viteza dar era prea tarziu. Din cauza drumului udat de ploaie, masina aluneca si se izbi in baiatul cu bicicleta. In cele din urma opri masina, iesi sa vada ce facuse si cand vazu baiatul jos ghemuit si lesinat, in loc sa-l duca repede la spital, se urca repede in masina, dadu putin inapoi si porni cu viteza, lasand baiatul inconstient acolo jos.

Cateva minute mai tarziu, un tir trecu si el pe-acolo. Soferul tirului vazu si el ceva acolo pe drum, dar nu putea spune exact ce putea fi. In clipa in care si-a dat seama ce era acolo, a pus si el piciorul pe frana, dar din nou era prea tarziu si-l lovi si el pe baietel.
Soferul tirului a sarit din cabina, a ridicat cu grija copilul si a fugit cu el repede la spital. Oricum era prea tarziu si doctorii n-au mai putut face nimic copilului.
In ziua urmatoare, vestea accidentului s-a impanzit in tot oraselul. Oamenii din oras erau toti furiosi pe cel care a lovit prima data cu masina pe baietel si l-a lasat acolo fara sa-i dea vreun ajutor.

In aceeasi zi, in timp ce presedintele fabricii de hartie se pregatea sa mearga la lucru, fiul sau veni alergand in camera si zise:
"Taticule, am fost afara si-am vazut masina ta lovita si becul din fata spart. Ce s-a intamplat?"
Tatal raspunse:
"Las ca am eu grija de asta, da-i drumul la treaba ta."
La serviciu, omul acesta coplesit de vinovatie nu mai putu face nimic gandindu-se cum de-a putut sa lase acolo baietelul acela. Nu mai putea sa traiasca cu sentimentul acesta de vinovatie; s-a urcat in masina sa si s-a dus direct la politie sa le spuna ce-a facut. Imediat, domnul presedinte a fost dus la inchisoare si aruncat acolo intr-o celula.

Toti oamenii din oras, familia sa si prietenii sai au fost socati sa auda ca el a putut sa faca un astfel de accident si sa lase baietelul acela acolo.
Cateva zile mai tarziu, un reporter de la ziar veni la el in inchisoare ca sa-i ia un interviu si l-a intrebat:
"Dumneavoastra pareti a fi un om care are totul - o casa frumoasa, o slujba plina de succes si o familie care va iubeste. Cum de-ati putut lovi un baietel si sa fugiti de la locul accidentului, lasandu-l acolo in drum ?"
Reporterul l-a ascultat pe omul acesta spunandu-i mai multe intamplari din viata sa, afland astfel raspunsul la intrebare.

Cand omul acesta era mic, el era foarte mandru de ceasul de buzunar al tatalui sau si dorea sa-l ia la scoala intr-o zi, ca sa-l arate colegilor sai. El stia ca tatal sau i-a zis o data:
"Nu!", dar el era disperat "sa se mandreasca cu ceasul tatalui" la scoala.
Astfel, se gandi sa-l ia intr-o zi dupa ce tatal sau va pleca la lucru dimineata, si-l va aduce inapoi inainte ca tatal sau sa vina de la serviciu. Si asa, el nu va afla niciodata.
A doua zi dimineata, s-a strecurat in camera parintilor lui, a luat ceasul din sertarul tatalui sau, l-a invelit intr-un servetel de hartie, l-a pus in buzunar si-a plecat la scoala.
Era tare bucuros cand in pauza, a putut iesi afara la joaca. Si-a adunat prietenii in jurul sau si le-a aratat ceasul. Unul din ei, i-a cerut sa-i dea un pic ceasul sa-l tina in mana. Cand sa-l dea celuilalt baiat, ceasul ii cazu din mana si se prefacu in tandari. Baiatul, ingrozit, ridica bucatelele de jos, le puse in servetel si dupa terminarea scolii se duse in graba acasa si puse ceasul spart inapoi in sertarul tatalui sau. Cand tatal veni acasa in seara aceea si vazu ceasul spart, il intreba pe baiatul sau ce s-a intamplat. Baiatul minti si refuza sa recunoasca faptul ca el a spart ceasul.
Minciuna aceea l-a facut sa mai zica una si inca una si tot asa, tiparul vietii sale era bazat pe minciuna. Crescand, baiatul acesta n-a vrut niciodata sa spuna adevarul despre lucrurile rele pe care le-a facut. El a continuat sa minta iar minciuna i-a devenit un obicei.

Cand presedintele fabricii de hartie s-a prezentat la tribunal in fata judecatorului, el a primit 20 de ani de puscarie.
Daca l-ar fi luat pe baiat imediat la spital de la locul accidentului, i-ar fi salvat viata iar rusinea si regretul pe care acum trebuia sa le sufere in inchisoare nu le-ar mai fi cunoscut. In loc sa faca ce era drept si sa spuna adevarul, el a incercat sa acopere adevarul cu o minciuna. Daca ar fi invatat sa spuna adevarul inainte de a se maturiza, viata lui ar fi avut un alt sfarsit.

Intamplarea aceasta ne da numai un exemplu despre cat de important este sa invatam a spune adevarul de mici copii, apoi ca tineri.
Cel mai important lucru pentru voi este sa luati in serios cele cinci decizii de la inceput si astfel veti creste copii mari si tineri care spun adevarul si in cuvantul carora toti pot avea incredere.