Ceaiul sau Biblia... De plăcere sau de nevoie?

Îndura-voi mânia Domnului, căci am păcătuit împotriva Lui, până când El va judeca pricina mea și îmi va face dreptate; El mă va scoate la lumină și voi privi dreptatea Lui. (Miheia 7, 9)

În timp ce sorbeam o ceașcă de ceai fierbinte și aromat, mă gândeam la faptul că noi, românii, apreciem prea puțin acest dar, aș spune neprețuit, de la Dumnezeu. Când întrebi pe cineva dacă bea ceai, ai toate șansele să primești un răspuns de genul: „Nu, că nu sunt bolnav!”. Dar oare ceaiul este strict un medicament? Nu cumva proprietățile lui sunt în primul rând pentru prevenirea unor afecțiuni și doar, într-un ultim caz, pentru tratarea lor? Cunoscătorii știu prea bine că ceaiul este precum Biblia. E mai bine să îl consumi de plăcere, ca să îți păstrezi sănătatea, decât de nevoie, ca să încerci să ți-o recapeți!
    Dar, nu-i așa, mulți dintre noi află „secretul” vieții atunci când e prea târziu. Ironia sorții e că nu-i niciun secret. A fost și este mereu în fața noastră. Dumnezeu ne spune, în Romani 1, 20, că cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înțelegându-se din făpturi, adică veșnica Lui putere și dumnezeire. Iată, tot... Da, chiar totul despre El (Care este Viața) se poate vedea în natură, în creația Lui, inclusiv Dumnezeirea. Treimea se face cunoscută prin tot ceea ce avem împrejur, în fiecare zi. Creatorul se dezvăluie prin propria creație. Dar creația nu-L vede. Paradoxal, creația a ajuns să nu se mai vadă nici pe ea însăși. E prea ocupată.
    Recunoaște, suntem toți prea ocupați să ne mai vedem! Nu mai vedem binecuvântările pe care le-am primit fără să facem nimic pentru ele (simțurile, natura înconjurătoare, conjuncturile favorabile, favorurile etc.), nu mai vedem infinitele „coincidențe” care ni se întâmplă mereu (semnele purtării de grijă a Divinității), nu mai vedem că toată natura cântă, vuiește, arată și susține existența unui Creator (înțelepciunea Lui evidentă), nu mai vedem moștenirea lăsată de cei care au văzut cândva și au confirmat prin propria viață cele văzute (sfinții trecutului), nu mai vedem Scriptura inspirată de Cel care se dorește văzut, nu ne mai vedem nici pe noi așa cum suntem în realitate (răi, incompleți și în disperată nevoie de ajutor divin)...
    Nu mai găsim nicio plăcere în ceea ce ni s-a oferit. Și ni s-a oferit enorm! (Ioan 3, 16) Nu mai apreciem lucrurile care ne fac viața frumoasă decât în clipa în care le pierdem. Și atunci regretăm și spunem: „N-am știut!” Serios, chiar n-am știut? Oare chiar nu am avut niciun semn, niciun îndemn, nicio avertizare, nimic? Desigur că lucrurile stau altfel, dar e dureros să îți admiți vina, oricare ar fi ea, și să suporți consecințele cu demnitate.
    Dar există o veste bună: pe fundul fiecărei prăpăstii sufletești, Dumnezeu împarte bilete pentru filmul „A doua șansă”, o veșnică premieră, viața ta. Nu e niciodată prea târziu pentru o rescriere a scenariului, chiar dacă tu nu mai vezi nicio posibilitate sau poate nu mai ai puterea să speri în ceva bun. Acceptă să mergi pe mâna Lui. Nu va fi simplu, nu va fi ușor, dar va merita cu siguranță!
    Dacă nu ai băut ceaiul ca să te ferești de boală, va trebui să-l bei ca să te vindeci! Tot la fel, dacă nu ai citit Biblia ca să înveți, să crești, să te îndrepți și să eviți pedeapsa pentru păcat (Evrei 12, 6-9), acum e timpul să o citești și să o trăiești, ca să poți avea o viață adevărată, una de belșug! (Ioan 10, 9-10)
    „Secretul” unei vieți fericite se găsește numai la Dumnezeu. Nu știi cum să ai și să păstrezi o relație cu El? Ascultă sfatul unui om înțelept: Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările. (Proverbe 3, 5-7)