Caracteristicile credinţei lucrate de Duhul Sfânt

   Noi putem cunoaşte ce este credinţa şi cum s-o judecăm, analizând câteva caracteristici când ea este lucrată de Duhul Sfânt. Vom nota trei aspecte, în primul rând, CREDINŢA ADEVĂRATĂ ESTE ASCULTĂTOARE; în al doilea rând, SE ROAGĂ NEÎNCETAT; şi în al treilea rând, ESTE CONSTANTĂ ÎN ACŢIUNILE EI.

   1. Credinţa în făgăduinţă lucrează ascultare faţă de poruncă

   Avraam este renumit pentru ascultarea lui. Nici o poruncă, indiferent de dificultatea ei, nu s-a întors la Dumnezeu fără răspunsul de ascultare din partea lui Avraam. Dar care a fost izvorul acestei ascultări?

   'Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc, pe care avea să-l ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce.'

   După cum este cu neputinţă să-I fim plăcuţi lui Dumnezeu fără credinţă, tot astfel e cu neputinţă să nu dorim să-I fim plăcuţi lui Dumnezeu prin credinţă. De îndată ce Cristos a vindecat-o de febră pe soacra lui Petru, 'ea s-a sculat să le slujească'. Astfel, sufletul credincios se ridică şi slujeşte lui Dumnezeu cu mulţumire şi ascultare. Credinţa nu este leneşă. Ea nu leagă sufletul pentru a adormi, ci îl provoacă la lucru; ea nu-l trimite pe om la culcare, ci pe câmp. Noaptea ignoranţei şi necredinţei a reprezentat odată timpul de somn, dar când Se ridică Soarele Neprihănirii, si se face ziuă în suflet, omul se scoală pentru a lucra. Primele cuvinte care deschid buzele credinciosului sunt cele rostite de Pavel în momentul pocăinţei lui 'Doamne, ce vrei să fac?' Nu pretinde că ai credinţă dacă nu te apleci de bunăvoie pentru a lua jugul ascultării. Diavolul însuşi poate trece drept credincios la fel de bine ca un suflet neascultător.

   2. Credinţa adevărată se roagă neîncetat

   Rugăciunea este copilul credinţei. După cum copilul poartă numele tatălui sau, rugăciunea poarta numele credinţei. Dacă rugăciun ea este respiraţia naturală a credinţei, cele două componente ale rugăciunii sunt cererea şi mulţumirea. Prin cerere, creştinul inspiră îndurarea lui Dumnezeu şi apoi expiră acea îndurare în adorare. Dar fără credinţă el nu poate face nimic din toate acestea. El nu poate scoate îndurare de la Dumnezeu prin cerere, 'căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.' Totodată, fară credinţă el nu poate adresa laude lui Dumnezeu. Mulţumirea este un act de lepădare de sine, şi numai credinţa ne poate arăta drumul care ne îndepărtează de egocentrismul nostru. Prin urmare, după cum creştinul nu se poate ruga aşa cum trebuie fără credinţă, tot astfel cu credinţa el nu se poate ajuta, dar se poate ruga.

   Făptura cea nouă, asemeni unui nou-născut, vine în lume plângând; şi, prin urmare, Cristos spune această veste lui Anania cu privire la Saul, noul convertit 'Iată, el se roagă.'. Aşadar, este atât de straniu, ca unul care a învăţat la piciorele lui Gamaliel şi care a fost un fariseu înverşunat să îngenuncheze şi să se roage? Nu, gruparea lui se lăuda cu postul, rugăciunea şi faptele bune, dar el niciodată n-a avut duhul de rugăciune până când Duhul Harului nu l-a determinat să creadă în Isus Cristos.

   Asadar, dacă doreşti să-ţi încerci credinţa, tu ai nevoie de mai multă rugăciune. De asemenea, tu trebuie să înţelegi cum credinţa dă putere rugăciunii. Iată trei relaţii dintre credinţă şi rugăciune

   a. Credinţa aprinde dorinţa creştinului de a se ruga;

   b. Credinţa afişează o lucare de sprijin în rugăciune;

   c. Credinţa îndeamnă sufletul să aştepte un răspuns îndurător.

   3. Adevărata credinţă respectă în aceeaşi măsură toate ordinele lui Dumnezeu

   După cum ascultarea sinceră nu ia o poruncă de la Dumnezeu şi lasă deoparte alta, ci le respectă pe toate, tot aşa credinţa respectă toate adevărurile lui Dumnezeu.. Ea crede toate făgăduinţele în aceeaşi măsură. Dumnezeu Şi-a investit propria glorie pentru a duce la îndeplinire toate făgăduinţele. Şi după cum nerespectarea unei singure porunci ne face vinovaţi de a fi încălcat toată Legea, tot astfel neaducerea la îndeplinire a unei făgăduinţe de catre Dumnezeu - ceea ce reprezintă o atitudine de ocară - înseamnă nerespectarea întregului Său Legământ. Făgăduinţele, la fel ca poruncile, fuzionează cu Fiinţa lui Dumnezeu; El nu poate ţine numai una dintre ele, dacă nu le împlineşte pe toate. Dumnezeu a rostit aceste făgăduinţe ale Noului Testament, după cum a rostit poruncile Vechiului Testament. Pecetea Lui se află deasupra tuturor lucrurilor şi El aşteaptă ca noi să le îmbrăţişăm cu credinţa noastra.

   Observaţi cum mărturiseste David despre întregul adevăr al lui Dumnezeu 'Temelia Cuvântului Tău este adevărul şi toate legile Tale cele drepte sunt veşnice.' Pune-ţi credinţa la încercare în lumina acestui pasaj! Tu poţi crede făgăduinţa lui Dumnezeu cu privire la iertare, şi te bucuri meditând la ea dar cât de mult te încrezi în făgăduinţa lui Dumnezeu pentru a te sfinţi în viaţa de fiecare zi? David a făcut ceva mai mult decât să se pună de acord cu întregul adevăr al lui Dumnezeu; el s-a rugat din toată inima şi a aşteptat ca Dumnezeu să-Şi împlinească făgăduinţa

   'Întăreşte-mi paşii în Cuvântul Tău şi  nu lăsa nici o nelegiuire să stăpânească peste mine!'

   Tu poţi să ai credinţă pentru mântuirea veşnică, dar eşti destul de credincios pentru a te bizui pe Dumnezeu pentru împrejurările zilnice ale acestei vieţi?

   Este un credincios ciudat cel care trăieşte prin credinţă pentru cer, dar prin propria sa inteligenţă pentru a reuşi în lume. Cristos i-a mustrat pe iudeii necredincioşi deoarece ei refuzau să se încreadă în El pentru lucrările pământeşti.

   Dacă nu ne putem încrede în El pentru lucrurile mărunte, cum putem să credem în El pentru lucrurile mari?