Cand pacatul devine mandrie sau slogan de parada

CÂND PĂCATUL DEVINE MÂNDRIE SAU SLOGAN DE PARADĂ

Personal, mă tem că aici am ajuns. Teama mea, din ce văd, e a multora. E a acelora ce cred în valorile strămoșești, în rânduielile divine, în absoluta normalitate dată prin creație.

Ceea ce se întâmplă la Timișoara se dorește a fi cel de-al treilea festival (după cele din București și Cluj) dedicat comunității LGBTQ+ din România. „Săptămâna mândriei” s-a lansat ca o invitație pentru toți cetățenii acestui oraș și nu numai. Mesajul a sunat așa: „Vă invităm să celebrăm împreună diversitatea într-o Timișoara a schimbării și respectului reciproc”. Potrivit organizatorilor, „PRIDE vine să celebreze comunitatea LGBTQ+ din Timișoara, să o întărească și să o facă mai vizibilă... anunțăm, cu încredere și mândrie: suntem aici!”

Citesc despre un program foarte bine pus la punct: workshopuri, expoziții, conferințe, lansare de editură, picnic, petrecere... se pare că la Timișoara nu va fi și paradă...

Toate acestea ridică multe întrebări, întrebări pe care ni le ridicăm cu durere, dar la care trebuie găsite răspunsuri corecte.

Să aibă de-a face toate astea cu viața culturală a cetății? Cultura vine de la cuvântul latin colere ce se traduce prin „a cultiva/a onora” și se referă în general la activitatea umană. Cultura înseamnă totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori.

Cultura și civilizația românească se detașează net printr-un puternic filon de identitate națională. Nu se poate vorbi despre o cultură de împrumut. Ne-am consacrat sub acele valori tradiționale date de carte, de educație, de moralitate, de Biblie în ultimă instanță. Cultura noastră națională a început cu „Psaltirea” și „Cazania”. Din Biblie reiese o altă cultură... a dragostei, a toleranței, chiar și a acceptării celuilalt, dar a normalității dumnezeiești. Am crescut în familii cu un tată și o mamă, cu frați și surori, cu bunici și străbunici pentru că așa a intenționat Creatorul să fie familia... un bărbat și o femeie care au primit porunca „Creșteți și înmulțiți-vă... ” Cât de bine ar fi dacă am avea sărbători prin care ne promovăm dragostea de copii, de mamă, de tată, dragostea de carte, respectul pentru înaintași, aprecierea față de olimpicii școlilor noastre, să marcăm anii de pace cu care am fost binecuvântați...

Aduce vreun bine social? Totul se constituie într-o moștenire pe care o lăsăm urmașilor noștri. Ce vrem să lăsăm în urma noastră? O paradă a mândriei păcătoase? În sine mândria duce la ruină, chiar la pedeapsă, iar dacă mai este asociată și cu un manifest al nelegiuirii ar fi păcat peste păcat, păcat lângă păcat. Ce trist, ce grav! Aici nu vorbim despre ceva discutabil, vorbim despre diferența dintre bine și rău, dintre alb și negru.

O astfel de paradă, bine că nu va fi, ce confuzii teribile poate crea în mintea copiilor noștri? Cum aș putea explica copiilor mei ce ar putea vedea la picnicul din Parcul Poporului? În Universitățile patriei se pun la dispoziție amfiteatre întregi pentru dezbateri publice. Întrebarea este la ce bun? Cu ce scop? Asta am vrea să fie alternativa de viață, și căsătorie, și dragoste, a copiilor noștri? Teologul român Radu Preda spunea: „A face din orientarea sexuală un criteriu democratic este cam mult, ca și cum ai spune că consumul de alcool sau de marijuana este un indicator pentru libertatea cetățenească. Trebuie să facem o distincție între opțiuni personale și principii fundamentale pe care o societate le consideră... ”

Marele apostol al neamurilor spunea: „S-au fălit că sunt înțelepți, și au înnebunit... Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase... cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte... ” Romani 1:22,26, 32.

România încă se poate trezi! Semnalul de alarmă s-a tras suficient de tare și în dreptul Timișoarei! Avem nevoie de cu totul altceva... nu de mândrie, ci de ZDROBIRE!
Îndurare!

Pastor Ioan Cocîrțeu