text Eseuri crestine

Călăuza

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim
Câţiva oameni dornici să călătorească pe munţi, au ajuns odată pe un vârf de unde nu mai puteau face un pas nici înainte, nici înapoi. Fiindcă se însera, se pregăteau să rămână acolo. Un ciobănaş care păştea turma pe un alt vârf a văzut situaţia în care se aflau călătorii. Coborând stânci şi trecând prăpăstii, neoprit nici de mărăcinii din cale, nici de pietrele ascuţite, a ajuns la ei istovit şi le-a spus: "Am venit să vă arăt drumul, ca să ieşiţi din încurcătura în care vă aflaţi." Toţi s-au bucurat. Numai unul l-a măsurat pe băiat de sus până jos şi l-a întrebat: "Unde-ţi este dovada că ne poţi fi călăuză?" Băiatul a rămas mut câteva clipe, după care le-a arătat genunchii însângeraţi şi mâinile zgâriate şi le-a spus: "Nu sunt acestea destulă dovadă?" Toţi s-au ruşinat şi l-au urmat pe tânărul conducător care-şi vărsase sângele ca să-i scape pe ei."

Marele nostru Conducător, Isus Cristos, a făcut şi mai mult. El şi-a dat chiar viaţa pentru tine. Nu-ţi este aceasta de ajuns ca să te încrezi în El şi să-l urmezi?

Domnul Isus a venit pe pământ din cerul Său plin de slavă, pentru că a văzut pericolul în care ne găseam. Încrede-te în El şi vei avea o Călăuză în această lume, care te va duce într-un loc sigur, în cer.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Ucenicia în Hristos versus formalismul religios
Acestă postare este o continuare a Rolul Bisericii în formarea caracterului după Hristos - Resurse CreștineUn exemplu remarcabil este apostolul Pavel, care și-a dedicat întreaga viață slujirii Biseric... Citeste mai mult >>
Rolul Bisericii în formarea caracterului după Hristos
Pentru a ne oferi posibilitatea de a învăța să trăim așa cum a trăit Fiul Său și de a crește până la înălțimea staturii plinătății Lui, Dumnezeu a instituit Biserica, care este numită și Trupul lui Hr... Citeste mai mult >>
Evlavia adevărată: ce înseamnă ascultarea strictă de Hristos
Evlavia, definită în dicționar ca o atitudine de admirație, respect profund și ascultare strictă, este o trăsătură remarcabilă și deosebit de frumoasă în caracterul Domnului Isus. El a reprezentat cel... Citeste mai mult >>
De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare
Domnul Isus ne-a oferit o imagine perfectă a “lepădării de sine” față de voia Tatălui, un principiu de bază în “uzina” lui Dumnezeu, cerându-ne să urmăm același drum în procesul de desăvârșire. Domnul... Citeste mai mult >>
Cum ne formează Dumnezeu după modelul lui Hristos
Aceasta este o continuare a postării Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus - Resurse CreștineÎn acest cadru spiritual profund, Hristos se află în centrul procesului nostru de transformare, El fiind... Citeste mai mult >>
Cele două fete…
Mă așezasem pe genunchiul clipei unei dimineți de iunie, ce-și cânta veselia în triluri de păsări. Priveam tandru spre cele două fete ale vieții mele, ce și-au dat întâlnire la o cafea pe terasa sufl... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus
O atitudine fundamentală manifestată de Domnul Isus a fost “renunțarea la Sinele Său”, un principiu ce a definit întreaga Sa existență pe pământ și care este accesibil fiecărui credincios. Dumnezeu ne... Citeste mai mult >>
(47) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
(35) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Dumnezeu și transformarea inimii omului
Modul nostru de a cunoaște oamenii se bazează pe două abordări fundamentale: prima este legată de aspectul lor fizic, iar cea de-a doua, de natură spirituală, se concentrează pe caracter și moralitate... Citeste mai mult >>