text Eseuri crestine

Călătorie Fără Destinație

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Gelu Murariu

Ne sar în ochi lozinci de toate culorile și ne vibrează în urechi slogane receptate din toate direcțiile. Fiecare vrea să fie băgat în seamă, tot omul are ceva de spus. Iar dacă n-are, preia din stânga și din dreapta lozinci sonore, fără a-și bate capul să verifice și veridicitatea mesajului lor. E de-ajuns să sune bine la ureche și să fie afișate la vedere. Puțină deliberare mentală ar dovedi eronate logic multe din mesajele la modă.

Mesajul, ubicuu prin feluritele-i variante, care de data asta mi-a atras atenția, sună cam așa,”It is not the destination, but the journey that matters”. În decurs de câteva zile l-am auzit repetat cu nedisputată convingere, în variantă sonoră, de două-trei ori.

Chipurile, călătoria ar fi importantă, nu destinația spre care te îndrepți. A te afla pe drum contează. Cu alte cuvinte, nu contează ce faci, important este să te afli în treabă. Nu contează unde ajungi, atâta vreme cât te simți bine călătorind. În acest spirit, viața devine un fel de dolce far niente perpetuat zi după zi. Îndemnul, subtil și amăgitor, este să-ți investești timpul și energia în plăcerea de a „călători”, indiferent că ajungi undeva sau ba, că realizezi ceva sau nu. Înseamnă a te mulțumi cu meseria de „călător”.

Dacă nu ți-ai propus să ajungi într-un anumit loc, pașii tăi nu se vor însuma în ansamblul unei călătorii. Fără destinație, calea, drumul și direcția se dizolvă într-o continuă rătăcire spre un orizont fără repere. Fără destinație (scop) călătoria (procesul) poate deveni un exercițiu în inutilitate.

De fapt, ideea de călătorie depinde în chip vital de conceptul de destinație. Destinația poate exista prin sine, fără ca travaliul călătoriei spre ea să fie materializat, dar o călătorie fără destinație rămâne o contradicție în termeni. Pe de altă parte, poți viza o destinație și să nu miști un deget (de la picior) spre a te apropia de ea, în care caz călătoria se condamnă la condiția de visare.

Se spune că fostul senator american Dwight W. Morrow își scotocea disperat buzunarele să afle biletul de călătorie, în timp ce trenul părăsea gara orașului New York.

”Trebuie neapărat să-l găsesc”, murmura el agitat.

”Nu vă faceți griji, domnule senator”, căuta conductorul să-l liniștească.”Sunt convins că aveți bilet. Când îl găsiți, expediați-l pe adresa căilor ferate”.

”Nu asta mă îngrijorează pe mine”, replică senatorul,”Am nevoie să găsesc biletul, ca să știu unde trebuie să cobor”.

Un vechi proverb spune că, odată pășit peste pragul casei, cea mai dificilă parte a călătoriei a fost făcută. Pasul prim, peste prag, include în el intenția, deliberarea, decizia, pregătirea și startul spre destinația fixată. Ce urmează, a devenit de-acum o chestiune de perseverență spre țel, o multitudine de pași, fiecare din ei conținând în sine potența de a confirma sau infirma intenția inițială.

Când destinația (țelul) este clar stabilită, dorită din toată inima și voința s-a angajat ferm în atingerea ei, calitatea călătoriei va conta mai puțin. Mai mult, nici lipsa unui drum nu va constitui un obstacol pentru călătorul decis să ajungă la țelul propus. Spre fiecare destinație cunoscută astăzi a trudit cândva un deschizător de drumuri.

http: //agapianus. wordpress. com

FB: Gelu Murariu

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Ucenicia în Hristos versus formalismul religios
Acestă postare este o continuare a Rolul Bisericii în formarea caracterului după Hristos - Resurse CreștineUn exemplu remarcabil este apostolul Pavel, care și-a dedicat întreaga viață slujirii Biseric... Citeste mai mult >>
Rolul Bisericii în formarea caracterului după Hristos
Pentru a ne oferi posibilitatea de a învăța să trăim așa cum a trăit Fiul Său și de a crește până la înălțimea staturii plinătății Lui, Dumnezeu a instituit Biserica, care este numită și Trupul lui Hr... Citeste mai mult >>
Evlavia adevărată: ce înseamnă ascultarea strictă de Hristos
Evlavia, definită în dicționar ca o atitudine de admirație, respect profund și ascultare strictă, este o trăsătură remarcabilă și deosebit de frumoasă în caracterul Domnului Isus. El a reprezentat cel... Citeste mai mult >>
De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare
Domnul Isus ne-a oferit o imagine perfectă a “lepădării de sine” față de voia Tatălui, un principiu de bază în “uzina” lui Dumnezeu, cerându-ne să urmăm același drum în procesul de desăvârșire. Domnul... Citeste mai mult >>
Cum ne formează Dumnezeu după modelul lui Hristos
Aceasta este o continuare a postării Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus - Resurse CreștineÎn acest cadru spiritual profund, Hristos se află în centrul procesului nostru de transformare, El fiind... Citeste mai mult >>
Cele două fete…
Mă așezasem pe genunchiul clipei unei dimineți de iunie, ce-și cânta veselia în triluri de păsări. Priveam tandru spre cele două fete ale vieții mele, ce și-au dat întâlnire la o cafea pe terasa sufl... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus
O atitudine fundamentală manifestată de Domnul Isus a fost “renunțarea la Sinele Său”, un principiu ce a definit întreaga Sa existență pe pământ și care este accesibil fiecărui credincios. Dumnezeu ne... Citeste mai mult >>
(47) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
(35) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Dumnezeu și transformarea inimii omului
Modul nostru de a cunoaște oamenii se bazează pe două abordări fundamentale: prima este legată de aspectul lor fizic, iar cea de-a doua, de natură spirituală, se concentrează pe caracter și moralitate... Citeste mai mult >>