Cadoul

O fetiţă avea o păpuşă frumoasă la care ţinea foarte mult. Îi plăcea să stea cu ea de vorbă şi o scotea adesea la plimbare.

Într-o zi fetiţa îşi puse păpuşa în cărucior şi ieşi cu ea în stradă. Deodată apăru în cale o altă fetiţă cu o păpuşă de cârpă în braţe. Purta o rochiţă veche şi spălăcită şi avea o înfăţişare sărăcăcioasă. Prima fetiţă îşi privi frumoasa păpuşă şi zise:

"Odorul meu, mă bucur din suflet că nu eşti ca păpuşa asta de cârpă, urâtă şi nespălată".

Dar fetiţa săracă îşi iubea şi ea păpuşica. Ea îi tot vorbea şi o dădăcea, ţinând-o în braţe, pentru că nu avea un cărucior frumos pentru dânsa.

De după colţ apăru deodată un camion în plină viteză. Fetiţele săriră într-o parte şi cea săracă scăpă jos păpuşa de cârpă. Roţile camionului o striviră pe loc sub ochii înspăimântaţi ale celor două copile. Fetiţa săracă se plecă peste păpuşica ei şi izbucni într-un plâns amar, privind la cârpa strivită în noroi. Comoara ei pierise sub roţile camionului. Ce să facă ea acum? Cu cine să se joace?

Văzând-o singură şi nemângâiată, fetiţa cu păpuşa cea frumoasă se apropie de dânsa şi-i puse mâna pe umăr, căutând să o mângâie. Dar sărmana fetiţă plângea tot mai amarnic. Atunci noua ei prietenă îi întinse păpuşa ei şi-i spuse: "Ia-o, ţi-o dăruiesc. E cea mai frumoasă păpuşă! Vei fi fericită cu dânsa". Ea îşi îmbrăţişă şi-şi sărută pentru ultima oară pănuşa şi o întinse fetiţei înlăcrămate, căreia nu-i venea să-şi creadă ochilor. "Cum, mi-o dăruieşti mie? Nu-mi vine să cred!" exclamă ea, dar noua ei prietenă se repezi într-un suflet acasă, ca nu cumva între timp să se răzgândească.

Ajungând în prag, ea se aşeză şi-şi privi cu amărăciune căruciorul gol. La etajul cel mai de sus al clădirii vecine locuia o bătrână. Ea asistase la întreaga . scenă petrecută sub ferestrele ei şi devenise astfel martora întâmplătoare a acestei emoţionante istorii.

Peste câteva zile ea veni cu o cutie mare în braţe şi sună la uşa casei unde locuia fetiţa ce-şi dăruise păpuşa.

Mama fetiţei deschise uşa şi vecina îi întinse cutia, spunându-i că a adus o păpuşă frumoasă pentru fetiţa ce-şi dăruise păpuşa iubită unui alt copil. Mama îşi chemă fiica, îi explică motivul vizitei acelei femei şi-i arătă cutia. Fetiţa o deschise. Noua păpuşă era mult mai frumoasă decât cea veche. Fetiţa era fericită şi repeta mereu că nu vecina, ci Dumnezeu îi trimisese păpuşa. Mama îi împărtăşea părerea, pentru că o învăţa de mică să fie mărinimoasă şi să aibă grijă de cei săraci. Ea îşi vedea acum roadele poveţelor şi-şi tot ştergea ochii, râzând şi plângând deopotrivă, sărutându-şi fetiţa şi mulţumindu-i lui Dumnezeu şi bunei vecine.