text Eseuri crestine

BISERICA ADEVĂRATĂ

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ioan Ciobota

"Căci aşa vorbeşte Cel Prea Înalt,
a cărui locuinţă este veşnică
şi al cărui Nume este Sfânt.

'Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie;
dar sunt cu omul zdrobit şi smerit,
ca să înviorez duhurile smerite,
şi să îmbărbătez inimile zdrobite. ' "
(Isaia 57:15)


------------------------------------
Video aici: https ://youtu. be/-dvp_ZsTqrI
------------------------------------

Am trecut prin Cluj și am văzut o catedrală uriașă în construcție.
Evident că avem nevoie de locuri unde să ne închinăm, dar de fapt Biserica poate fi și atunci când se închină 2 sau 3 persoane chiar în mijlocul pădurii, chiar și acolo este prezent Cristos.

Biserica nu este formată din nimic material, ci este formată din "pietre vii", așa spune Biblia.

Dumnezeu locuiește în inimile oamenilor!

Este adevărat că avem nevoie și de locuri de închinare, însă Biblia spune astfel:
"Căci aşa vorbeşte Cel Prea Înalt,
a cărui locuinţă este veşnică
şi al cărui Nume este Sfânt.

'Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie;
dar sunt cu omul zdrobit şi smerit,
ca să înviorez duhurile smerite,
şi să îmbărbătez inimile zdrobite. ' "
(Isaia 57:15)

Biserica lui Hristos este formată din pietre vii, nu este formată nicidecum
din beton,
din fier,
din sticlă,
din ciment,
din lemn,
din metal,
din nimic din ceea ce este pe acest pământ,
ci Biserica lui Hristos este formată din pietre vii!
Slava lui Dumnezeu!

Dumnezeu să ne ajute să facem parte din Biserica adevărată,
Biserica al cărei cap este Cristos Domnul!

Apoi, Biserica este "Trupul lui Cristos", așa spune Biblia.

Dumnezeu să ne ajute să fim fiecare dintre noi o "piatră vie" în Biserica adevărată a lui Cristos - cea formată din pietre vii.

Indiferent de cultul căreia i-ar aparține,
indiferent cât de mare și impunătoare
sau cât de mică și umilă ar fi o casă de rugăciune,
locul de întâlnire al Bisericii se numește:
"Casă de rugăciune",
Biserica fiind formată din pietre vii, din credincioși.

Biserica ține de Cristos!

Cristos este "capul Bisericii", iar Biserica este trupul lui Cristos.

Cristos nu este format
din betoane,
din fier,
din nimic material,
ci trupul lui Cristos este format din pietre vii,
din credincioși adevărați.

-------------------------------------

Ioan Ciobotă

18 August 2021

===================
Mai puteți asculta:

BIBLIA AUDIO:
https ://www. youtube. com/watch? v=M7f95e7YMHo& list=PLDXRCzLI3rbbX5Yb4eLobKvSSy6iO97RI

===================

www. rve-timisoara. ro

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare
Domnul Isus ne-a oferit o imagine perfectă a “lepădării de sine” față de voia Tatălui, un principiu de bază în “uzina” lui Dumnezeu, cerându-ne să urmăm același drum în procesul de desăvârșire. Domnul... Citeste mai mult >>
Cum ne formează Dumnezeu după modelul lui Hristos
Aceasta este o continuare a postării Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus - Resurse CreștineÎn acest cadru spiritual profund, Hristos se află în centrul procesului nostru de transformare, El fiind... Citeste mai mult >>
Cele două fete…
Mă așezasem pe genunchiul clipei unei dimineți de iunie, ce-și cânta veselia în triluri de păsări. Priveam tandru spre cele două fete ale vieții mele, ce și-au dat întâlnire la o cafea pe terasa sufl... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus
O atitudine fundamentală manifestată de Domnul Isus a fost “renunțarea la Sinele Său”, un principiu ce a definit întreaga Sa existență pe pământ și care este accesibil fiecărui credincios. Dumnezeu ne... Citeste mai mult >>
(47) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
(35) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Dumnezeu și transformarea inimii omului
Modul nostru de a cunoaște oamenii se bazează pe două abordări fundamentale: prima este legată de aspectul lor fizic, iar cea de-a doua, de natură spirituală, se concentrează pe caracter și moralitate... Citeste mai mult >>
Inima închinării
INIMA ÎNCHINĂRII ÎNTREBARE: ÎNCHINARE SAU AFIRMARE? Închinare mereu va fi caracterizată de mulțumire, evlavie și frică. Închinarea este felul în care un credincios își exprimă recunoștința, adorarea... Citeste mai mult >>
Blând și smerit cu inima
Blând și smerit cu inima! Proverbe 15:13-18 „O inimă veselă înseninează fața; dar când inima este tristă, duhul este mâhnit. Inima celor pricepuți caută știința, dar gura nesocotiților găsește plăc... Citeste mai mult >>
Eseu Argumentativ: Datoria morală față de trecut și viitor
Eseu Argumentativ: Datoria morală față de trecut și viitorI. Introducere (Ipoteza)În societatea contemporană, marcată de o viteză uluitoare a schimbărilor și de un pragmatism adesea excesiv, problema... Citeste mai mult >>