text Eseuri crestine

Biruinţa în rugăciune

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Virgil Vîrstă

Biruinţa în rugăciune!

   Exod 17: 8-16 Dacă citim Scriptura vom descoperi faptul că Dumnezeu ne învaţă uneori moduri de viaţă, moduri de trăire cu El, care ne surprind. Uneori, Domnul ne lasă să trecem prin locuri şi situaţii care ne înfioară. De exemplu, Pe Asaf, Domnul l-a lăsat , aşa cum spune chiar el în Psalmul 73: 21: „să i se amărască inima şi să simtă, parcă, o străpungere în măruntaie...” atunci când se uita doar în jos şi spre cei răi cărora le mergea aşa de bine. Mă simţeam, zice Asaf, „ca un prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta Doamne”. Dar apoi am ridicat privirea în sus, am privit spre Domnul şi Dumnezeul meu şi mi-am dat seama că izbăvirea vine de la Tine Doamne. Şi Tu Te-ai aplecat spre mine şi „M-ai apucat de mâna dreaptă; mă călăuzeşti cu sfatul tău şi mă vei primi în slavă.” El, Domnul, te lasă uneori suflete drag, să treci prin valea umbrei morţii, alteori prin valea plângerii pentru ca văzându-te înconjurat de nenorociri, văzându-te înconjurat de ciumă şi de pustiirile ei să strigi după ajutorul Său. Şi El să transforme valea plângerii într-un loc plin de izvoare, şi valea umbrei morţii într-un munte al izbăvirilor. Pe Lazăr l-a lăsat Domnul Isus să moară şi apoi S-a dus la mormântul lui ca să-l scoale din morţi, cu toate că surorile lui trimiseseră la Isus să-I spună: „Doamne, iată că acela pe care-l iubeşti, este bolnav.”Ioan 11:3b. Pe Daniel, Domnul l-a lăsat să petreacă o noapte întreagă într-o groapă cu lei înfometaţi. Dar le-a încleştat fălcile, astfel ca nici mâr să nu poată spune. Sau altădată, aşa cum citim în textul de mai sus, Domnul Dumnezeu îngăduia înfrângerea poporului său în lupta cu vrăşmaşii. Când mâinile lui Moise erau ridicate spre cer, în semn de strigăt după ajutor, Israel câştiga bătălia, iar atunci când Moise lăsa mâinile jos, bazându-se pe puteri omeneşti, pe strategii omeneşti, atunci vrăşmaşul câştiga. Oare de ce îngăduia Domnul toate aceste lucruri? Răspunsul îl găsim în Scriptură, unde se spune că deşi Domnul Dumnezeu este Atotputernic şi Atotcunoscător şi că poate să facă orice vrea, totuşi El doreşte foarte mult să acţioneze, El doreşte foarte mult să lucreze ca urmare rugăciunilor noastre. Prin exemplul oferit de textul citit, Dumnezeu ne învaţă că rugăciunea are mare putere şi că este urmată întotdeauna de biruinţă. Când credincioşii „ridică mâini curate spre cer” aşa cum spune Scriptura în 1 Timotei 2:8, biserica se întăreşte şi cel rău care se luptă cu înverşunare împotriva ei nu are nici o izbândă. Pentru că la capătul rugăciunii este întotdeauna Cel ce a biruit lumea, Cel ce a biruit moartea şi a biruit pe Satan la Crucea de pe Golgota. Numele lui este Isus şi este Domnul. Când poporul Domnului ridică mâini curate spre cer în rugăciune, Cel rău împreună cu batalioanele lui de argaţi bat în retragere, întocmai cum se întâmpla în vremea lui Moise. „Pentru că mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit” Iacov 5:16b. Rugăciunea celor neprihăniţi este atât de importantă înaintea lui Dumnezeu încât atunci când ne rugăm, cerul se pune în mişcare, mâna Domnului intră la lucru şi vrăşmaşul cade fără nici o putere, oricare ar fi el. Prin aceasta dă Domnul cinste copiilor Săi, prin faptul că ascultă rugăciunile şi acţionează în urma lor. Domnul nu lucrează la voia întâmplării. El lucrează sigur şi precis. El, Domnul are ţintă când lucrează. Şi ţinta Lui eşti tu, şi ţinta Lui sunt eu. De aceea vă îndemn iubiţi cititori, cu toată inima, căutaţi-L pe Domnul În rugăciune. Cu nici un chip nu trebuie să ne punem încrederea în născociri omeneşti şi nici în basme închipuite, sau obiceiuri, sau datini strămoşeşti, sau puteri omeneşti. Ci încrederea noastră să fie fără nici o şovăire în Domnul care zice: „Aşa vorbeşte Domnul”. „În vremea din urmă voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor prooroci, bătrânii voştri vor visa visuri, şi tinerii voştri vor avea vedenii. Chiar şi peste robi şi peste roabe, voi turna Duhul Meu, în zilele acelea.” Eu cred din toată inima, bazându-mă pe scriptură, dar şi pe semnele din jurul nostru, că trăim zilele acestea despre care vorbeşte Domnul aici în cartea profetului Ioel 2: 28,29. De aceea vă îndemn să vă puneţi încrederea în Domnul Dumnezeul cerului şi al pământului, de El să vă agăţaţi cu toată inima şi să strigaţi mereu la El după ajutor. Şi zic: Domnul să vă binecuvinteze!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare
Domnul Isus ne-a oferit o imagine perfectă a “lepădării de sine” față de voia Tatălui, un principiu de bază în “uzina” lui Dumnezeu, cerându-ne să urmăm același drum în procesul de desăvârșire. Domnul... Citeste mai mult >>
Cum ne formează Dumnezeu după modelul lui Hristos
Aceasta este o continuare a postării Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus - Resurse CreștineÎn acest cadru spiritual profund, Hristos se află în centrul procesului nostru de transformare, El fiind... Citeste mai mult >>
Cele două fete…
Mă așezasem pe genunchiul clipei unei dimineți de iunie, ce-și cânta veselia în triluri de păsări. Priveam tandru spre cele două fete ale vieții mele, ce și-au dat întâlnire la o cafea pe terasa sufl... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus
O atitudine fundamentală manifestată de Domnul Isus a fost “renunțarea la Sinele Său”, un principiu ce a definit întreaga Sa existență pe pământ și care este accesibil fiecărui credincios. Dumnezeu ne... Citeste mai mult >>
(47) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
(35) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Dumnezeu și transformarea inimii omului
Modul nostru de a cunoaște oamenii se bazează pe două abordări fundamentale: prima este legată de aspectul lor fizic, iar cea de-a doua, de natură spirituală, se concentrează pe caracter și moralitate... Citeste mai mult >>
Inima închinării
INIMA ÎNCHINĂRII ÎNTREBARE: ÎNCHINARE SAU AFIRMARE? Închinare mereu va fi caracterizată de mulțumire, evlavie și frică. Închinarea este felul în care un credincios își exprimă recunoștința, adorarea... Citeste mai mult >>
Blând și smerit cu inima
Blând și smerit cu inima! Proverbe 15:13-18 „O inimă veselă înseninează fața; dar când inima este tristă, duhul este mâhnit. Inima celor pricepuți caută știința, dar gura nesocotiților găsește plăc... Citeste mai mult >>
Eseu Argumentativ: Datoria morală față de trecut și viitor
Eseu Argumentativ: Datoria morală față de trecut și viitorI. Introducere (Ipoteza)În societatea contemporană, marcată de o viteză uluitoare a schimbărilor și de un pragmatism adesea excesiv, problema... Citeste mai mult >>