Binecuvântări

”Prosperity is the blessing of the Old Testament; adversity is the blessing of the New.” (Francis Bacon)

Dacă admitem că afirmația citată mai sus conține o doză de adevăr, va rezulta că prosperitatea nu mai este garantată credincioșilor nou-testamentali. Înseamnă, de asemenea, că binecuvântările nu mai sunt de natură materială, cum au fost, în parte, sub dispensația vechi-testamentală. Desigur că nu pe citate omenești construim principii ale credinței, oricât de perspicace ar fi observațiile pe care se bazează ele, ci va trebui să vedem ce Scriptura are de spus în acest sens.

Scriind efesenilor, apostolul Pavel le amintește (și lor și nouă) că ”... Dumnezeu... ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești, în locurile cerești, în Christos.” (Efeseni 1:3). Aflăm mai întâi că binecuvântările sunt de natură spirituală, apoi că ele sunt rezervate în locurile cerești, și asigurate în Christos. Nu sunt avantajele palpabile pe care ni le-am dori noi.

Versetul începe cu,”Binecuvântat să fie Dumnezeu... ” Binecuvântările, ca substantiv, sunt reciproce, ale lui Dumnezeu pentru noi și ale noastre pentru El, iar ca verb, ele coboară și urcă între cer și pământ, din nefericire mai puțin de jos în Sus decât s-ar cuveni. Întrebarea care se impune este, L-am putea binecuvânta pe Dumnezeu cu altfel de binecuvântări decât cele de natură spirituală? A binecuvâta înseamnă a cuvânta de bine. Sensul strict al cuvântului iese în evidență tocmai când binecuvântăm pe Dumnezeu. Nu-i putem da nimic din așa-zise ale noastre devreme ce toate-i aparțin, ci doar să înălțăm, să onorăm, să slăvim, să-I lăudăm numele, să-I mulțumim, să vorbim de bine numele Său, în auzul universului vizibil și în al celui spiritual.

Deși în multe cercuri creștine avantajele și posesiunile materiale, de care se bucură unii, trec drept binecuvântări revărsate asupra lor de către Dumnezeu, apostolul face o distincție netă între acestea și adevăratele binecuvântări, care sunt duhovnicești. El scrie corintenilor, ”Dacă am semănat printre voi bunurile duhovnicești, mare lucru este dacă vom secera bunurile voastre vremelnice?”(1 Cor. 9:11). Ideea este că unele sunt vremelnice, perisabile, consumabile, în vreme ce adevăratele binecuvântări sunt spirituale, durabile, transferabile în veșnicie.

Încă și mai clar apare acest contrast în Romani 15:27, ”... dacă Neamurile au avut parte de binecuvântările lor duhovnicești, este de datoria lor să-i ajute și ele cu bunurile lor pământești.” Binecuvântările duhovnicești oferite lumii prin intermediul religiei evreiești stau în contrast cu bunurile pământești la îndemâna tuturor credincioșilor și a tuturor oamenilor.

Știu și eu că în Vechiul Testament lista binecuvântărilor includea bunuri pământești, materiale, sănătate, pace, protecție, bunăstare și altele de felul acesta, atât la nivel individual, cât și la nivel național. Dar să nu uităm că evreii de atunci trăiau ”sub robia învățăturilor începătoare ale lumii” (Galateni 4:3), în cadrul unui experiment menit a ne sluji astăzi ca exemplu și ca punct de referință, punând sub lumina reflectorului erori săvârșite de ei, de evitat pentru noi (1 Cor 10:6).

Va fi util să recitim Fericirile din Matei 5. În traducerile englezești cuvântul pentru ”ferice” este tocmai ”blessed” (binecuvântat). Vom observa că niciuna din binecuvântările promise nu este de natură materială și că cele mai multe dintre ele sunt făgăduite la timpul viitor, iar unele sunt plasate, din nou,”în ceruri” (răsplata voastră este mare în ceruri). Iar condiționarea pentru toate binecuvântările enumerate este o lipsă îndurată aici și acum, fie o suferință, fie o nedreptate îndurată, fie o virtute practicată în prezent. Iar altele sunt deghizate. În Marcu 10:30 Domnul precizează că promisiunile vor veni la pachet, ”împreună cu prigoniri”, tocmai opusul așa-ziselor binecuvântări dorite după gustul nostru.

Prosperitatea de natură materială, promovată și practicată de unii predicatori contemporani, este ca o palmă grea peste fața credincioșilor mai puțin privilegiați din multe părți ale lumii, unii prigoniți, alții martirizați, mai ales în țările predominant musulmane. Ei nu sunt mai puțin iubiți, ori plăcuți lui Dumnezeu și totuși sunt lipsiți de bunăstarea de care ne bucurăm noi. Este nedreptate în Dumnezeu?

Cât despre săraci, Domnul Isus ne-a asigurat că vor fi întotdeauna printre noi, ca să le purtăm de grijă (Matei 26:11). Apostolul Pavel însuși s-a angajat în fața conciliului din Ierusalim să practice colectarea de ajutoare pentru credincioșii săraci (Galateni 2:10). Prezența săracilor printe credincioși, amenințarea persecuției sau a martirajului pentru alții, desfid pretenția credincișilor privilegiați care atribuie lui Dumnezeu afluența lor materială.

Suferim de adicție la binecuvântări, tânjim după avantaje personale, lungim rugăciunile cu liste ample de cereri adresate lui Dumnezeu, în vreme ce rămânem mai puțin interesați să oferim binecuvântări semenilor noștri și poate încă și mai puțin lui Dumnezeu, căruia Îi datorăm tot ce avem și suntem.

Binecuvântările ”materiale” sunt, în mare parte, lucrătura noastră, obținute prin muncă, prin hărnicie, prin dedicare, prin deturnarea spre scopuri tangibile a abilităților cu care ne-a înzestrat Creatorul. Numai că a recunoaște acest lucru ar însemna a recunoaște lăcomia noastră după lucrurile lumii acesteia, care ne orbesc ochii cu strălucirea lor falsă. Atribuindu-le lui Dumnezeu, încercăm să le acordăm validitatea care le lipsește.