Biciul de aur

Fatidicul număr 666 apare doar de două ori în Biblie. Este vorba în primul rând de pasajul din Apocalipsa cap.13 unde este prezentat ca "numărul fiarei". Literal, "numărul numelui ei". S-a speculat în fel şi chip cine să fie fiara şi ce să reprezinte acest număr misterios... Există bineînţeles o explicaţie biblică în conformitate cu principiul "Biblia est sui ipsis interpret", dar aceasta este sufocată de şase-sute-şaizeci-şi-şesiştii interesaţi să nu fie demascaţi (deşi îmi vine să exclam şi eu că s-au demascat deja singuri!). Dar numărul aceasta mai apare undeva în Biblie, în Vechiul Testament, într-o remarcabilă asociere de fapte, uluitoare pentru capacitatea Bibliei de a lucra cu simboluri şi de a folosi tipologia ca argument profetic.

1 Împ.10,14-21 frg: Greutatea aurului care venea lui Solomon pe fiecare an, era de şase sute şaizeci şi şase de talanţi de aur (aprox.25 tone!) afară de ce scotea de la negustorii cei mari (impozite pe profit şi TVA) şi din negoţul cu mărfuri (accizele şi taxele vamale)... Împăratul Solomon a făcut două sute de scuturi mari de aur bătut... şi alte trei sute de scuturi mici de aur bătut... A făcut un mare scaun de domnie de fildeş şi l-a acoperit cu aur curat... Toate paharele împăratului Solomn erau de aur şi toate vasele erau de aur curat. Nimic nu era de argint: pe vremea lui Somon argintul nu avea nici o trecere.

Şi pentru ca să avem o imagine cât mai cuprinzătoare asupra epocii de aur - Solomon, vă rog să daţi înapoi cinci file, la cap.4 al aceleiaşi cărţi, 1 Împ. versetele 22-23: În fiecare zi Solomn mânca: treizeci de cori de floare de făină şi şaizeci de cori de altă făină, zece boi graşi, douăzeci de boi de păscut şi o sută de oi, afară de cerbi, căprioare, ciute şi păsări îngrăşate.

Am fost obişnuiţi să citim superficial anumite relatări ale Bibliei fără a da importanţă amănuntelor şi fără a face conexiunile necesare pentru a vedea "istoria din spatele istoriei".Este normal: televiziunea şi ziarele, prin specificul lor de a ne oferi "divertisment şi informaţii" gata mestecate dar şi amestecate fiecare în parte cu un alt tip de salivă, ne îndeamnă către superficialitate: "Înghiţiţi, am mestecat noi pentru dvs. iar saliva este la alegere! Acidă, bazică sau cu ph 5,5 neutră, dar oricum, suficientă pentru a vă scuti de efortul masticaţiei intelectuale"... Mură mălăiaţă-n gură. Sau direct în stomac.

Ce se întâmpla de fapt la curtea lui Solomon? Se ştie că a fost unul dintre cei mai strălucitori monarhi ai tuturor timpurilor. Înţelepciunea sa a rămas legendară. Poseda un I.Q. incredibil, dacă ar fi să-i măsurăm coeficientul de inteligenţă cam cum se face la şahiştii zilelor noastre. Personalitatea sa fascinantă, strălucirea curţii, prestigiul internaţional de care se bucura, sunt elemente binecunoscute. Ceea ce nu se prea ia în considerare este faptul că toate semnele acestea exterioare ale unei "epoci de aur" - obsesia dictatorilor - se sprijineau pe măsuri economice care aduseseră poporul într-o situaţie disperată. Cineva trebuia să plătească armata aceasta de elită. Cineva trebuia să-şi rupă de la gură ca să-i întreţină pe toţi aceşti bodyguarzi care, cu scuturi de aur ce rupeau mâinile şi produceau hernie purtătorilor, vegheau ca suveranul să nu fie "agresat" precum Bill Clinton, de vreo stagiară din haremul său oficial... Cine anume? Poporul.

Cei zece boi graşi, zilnic, plus ceilalţi douăzeci, "de păscut", cu carne mai fără colesterol, credeţi că erau doar pentru Solomon singur? Turmele de oi, cerbii şi căprioarele, miile de păsări îngrăşate erau doar pentru augustul său stomac? O, nu, sute de administratori, de colectori de impozite, de membrii în comitete şi comiţii, de AGA-işti şi FPS-işti, de directori şi subdirectori în ministere şi centrale... şi toţi cei ce aplaudau "realizărili măreţe şi epocalele ctitorii" ale lui Somon se ghiftuiau la popota pantagruelică a palatului.

Din regele cel înţelept din anii de început ai domniei, care-L glorifica pe Dumnezeu, ajunsese un tiran, evident luminat, deci cu atât mai capabil de a face răul pentru a se glorifica pe el însuşi. O epocă pe care "Regele Soare" Ludovic al XIV-lea a reuşit să o imite, gândindu-ne cum, la curtea lui curgea vinul din fântânile arteziene în timp ce dincolo de Versailles, ţăranii mâncau scoarţă de copac. Model preluat astăzi cu succes de Coreea de Nord şi aflat în studiu de fezabilitate pe meleagurile foste sovietice.

Când Solomon a murit, poporul a răsuflat uşurat. Nimeni nu l-a plâns cu excepţia profitorilor de la curte şi a copiilor de bani gata, generaţia a doua... Primul gând a fost: "Gata, am scăpat, suntem liberi şi în sfârşit vom avea ce pune pe mese de-aici înainte". Întreg poporul şi-a îndreptat atenţia către moştenitorul tronului, Roboam, adresându-i următoarea cerere: Tatăl tău ne-a îngreunat jugul; acum tu uşurează această aspră robie şi jugul greu care l-a pus peste noi tatăl tău. Şi îţi vom sluji (1 Împ.12,3). După ce s-a sfătuit cu bătrânii, cu cei care probabil au rămas surprinşi de un asemenea gest pentru că Solomon obişnuia să ia decizii de unul singur, Roboam a dorit să audă şi părerea "lupilor tineri". Aceştia, care nici habar nu aveau ce înseamnă o zi de lucru în construcţii sau pe câmp, lipsiţi de protecţia aerului condiţionat din birouri, l-au încurajat să mărească fiscalitatea... Preluând tronul de la "Solomon cel Înţelept", "Roboam deşteptul" a ţinut primul său discurs în care platforma programului său de guvernare (o singură idee dar fixă), apare în toată splendoarea ei economică:

V.14: Le-a vorbit aspru, după sfatul tinerilor: "Tatăl meu v-a îngreuiat jugul dar eu vi-l voi face şi mai greu; tatăl meu v-a bătut cu bice dar eu vă voi bate cu scorpioane". Credea în nebunia lui că va băga spaima în poporul sărăcit pentru a perpetua luxul orbitor de la curte şi a-şi îngrăşa susţinătorii câteva decenii bunicele, măcar cât tatăl său. Îşi imagina că argumentul biciului va revigora economia naţională, va reduce deficitul bugetar iar candidatura la integrarea în UC (Uniunea Canaanită) va fi privită favorabil de Egipt, Moab, Edom şi Imperiul Hitit... Dar poporul ajunsese la culmea mizeriei şi nu a mai putut suporta robia. Tot ce s-a întâmplat mai apoi se găseşte relatat cu imparţialitate pe paginile Istoriei Sacre...

***

Problema fiscalităţii excesive care este o frână în calea unei economii sănătoase, apare tot mai mult în controversele preelectorale în care România pare a se afla în permanenţă. Mai ales că guvernanţii îşi reclamă sus şi tare preferinţa pentru un model liberal, un "laisez-faire" în care fiecare să se descurce pe cont propriu, statul arbitrând jocul economic fără a se implica... Un model în care impozitele sunt minime tocmai pentru ca investitorii să fie încurajaţi iar producătorii de bunuri şi servicii, stimulaţi să-şi extindă afacerile. Aceasta ar fi teoria. Dar practica ne omoară: atât pe noi, consumatorii de bunuri şi servicii cât şi pe producătorii acestora. Pentru că "biciul" impozitelor loveşte fără milă atât în unii cât şi în ceilalţi.

Purtătorul de cuvânt al BNR, dl.Adrian Vasilescu, demonstra într-o publicaţie de specialitate faptul că noi plătim impozit de patru ori:

1 - TVA 22% din tot ceea ce cumpărăm, de la creioane la BMW-uri;

2 - impozitele pe salarii, adică diferenţa dintre suma pentru care semnăm la caserie şi ceea ce este de fapt în plic;

3 - impozitul pe profit, acel 38% pe care îl încasează statul din tot ceea ce se realizează;

4 - taxele vamale: acele procente bunicele care scumpesc mărfurile importate.

Mai lipsesc din acest tablou sumbru accizele şi plocoanele...

Apoi vin vătafii FMI-ului şi ne spun că am cam rămas în urmă cu reforma şi că bine am face să ne grăbim cu măsurile fiscale pentru a intra în rândul eurolumii .. Trebuie să atingem nişte parametri, un deficit bugetar care să nu poată fi clintit, performanţe micro şi macro aşa că... hai la confecţionarea de scorpioane. Ele pot fi extrem de uşor produse prin modificarea biciurilor clasice: la aceeaşi coadă se adaugă sfârcuri suplimentare prevăzute cu bile metalice... şapte dintr-o lovitură, ca în povestea croitoraşului cel viteaz.

Chiar acum se pregăteşte o astfel de "îmbunătăţire": dintr-un "bici-COBRA" care muşcă, un "scorpion-DRACULA" care suge. O tichie de mărgăritar mărimea XXL, care să rimeze cu capul chel dar BELL al bugetului nostru de austeritate pentru unii, de augusteritate pentru alţii. Alţii cu comisioanele afacerii, puţini dar ŞTI. Iar cei PRO, cei mulţi deci, cu mândria că alimentează, cu talanţii şi talentele lor, haznaua cu galbeni a unei noi ordini mondiale.

Greutatea aurului care venea la curte... era de şase sute şaizeci şi şase talanţi... şi eu care credeam că fiara purtătoare a acestui număr, va fi orice altceva - expertă în teologie, versată în ecumenism, specialistă în psihologie media, în dialectică şi enciclice - orice, numai finanţistă nu! Sunt un naiv, evident. Păi iată cum embargoul din

Apoc.13,17 - interdicţia de a vinde şi cumpăra, cu sau fără accize, cu siguranţă că nu se va aplica niciodată la... elicoptere. Sau nu bănuiţi cine este direct interesat în afaceri de acest gen?

Consilierii Roboamului acestei lumi sunt pregătiţi pentru legislaţia scorpionului spiritual. O vor aplica chiar, atunci când toate amănuntele vor fi puse la punct. Dar să nu ne speriem. Capitolul 13 din Apocalipsa (decretul numărului numelui fiarei) şi capitolul 18 (prăbuşirea dictaturii spirituale), sunt în Biblie despărţite de doar două file.

[email protected]