Bartimeu, fiul lui Timeu

Orbul Bartimeu şedea pe drumul pe care avea să treacă Isus către Ierusalim. Istoria lui Bartimeu este relatată în Evanghelia după Marcu, la capitolul 10, versetele 46 la 52. Matei spune în 20.30 că de fapt acolo se aflau doi orbi, dintre care cel mai vocal şi insistent se numea Bartimeu, fiul lui Timeu. O naţiune oarbă din punct de vedere spiritual n-a văzut ceea ce un biet orb ca Bartimeu a văzut foarte bine. Isus Hristos era Mesia, Fiul lui David, căruia orbul i-a stat în cale şi a strigat cât îl ţineau plămânii: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” Cei din mulţime îl certau să tacă, dar el continua să strige fiind convins că, până la urmă, va obţine un răspuns. Nu strigătele disperate ale orbului L-au oprit pe Isus, ci credinţa din inimă a acestuia. El avea nevoie de cineva care să-l aducă la Domnul Isus. Acesta este un principiu care funcţionează din timpul primilor creştini şi trebuie să fie şi în atenţia noastră ca element principal al Marii Însărcinări. Noi nu-i chemăm pe oameni la Biserică sau la o altă organizaţie religioasă, ci noi îi chemăm la o Persoană care se numeşte Isus Hristos. El este Dumnezeul întrupat care a venit pe acest pământ să câştige biruinţa împotriva şarpelui cel vechi, care l-a înşelat pe primul Adam în grădina Edenului printr-o alegere greşită. Acum orbul Bartimeu tocmai a luat o decizie foarte bună şi, cu toate că nu avea vedere fizică, a venit prin credinţă la Isus, căruia i se adresează ca Fiul lui David sau Mesia cel mult aşteptat de poporul Israel. Chiar şi cei care posedă vederea fizică pot şi trebuie să facă ce a făcut, prin credinţă, Bartimeu. Indiferent cum se vor poziţiona semenii noştri, pentru sau împotriva noastră, credinţa în Isus n-ar trebui să fie afectată. Ne rugăm Domnului cu gura noastră, nu cu gura altora. Bartimeu nu i-a băgat în seamă pe cei ce-l opreau să strige Numele de Mesia al lui Isus. Dar dintr-o dată, când a auzit că este chemat (credinţa vine în urma auzirii Cuvântului; n. n.) s-a ridicat pe picioare, şi-a azvârlit cât colo haina de cerşetor pe care, probabil, o moştenea de la tatăl său şi s-a prezentat în faţa Domnului. Nu ni se specifică implicarea unei călăuze ca să-l ajute pe orb să ajungă în faţa Mântuitorului. Pentru el, credinţa lui l-a motivat suficient ca să-şi poată atinge ţinta. Sunt mulţi oameni din jurul nostru, poate din familie sau de la locul de muncă, care veşnic se plâng de oricine şi de orice, se plâng că nu-L văd pe Dumnezeu şi de aceea ei nu pot să creadă într-un Dumnezeu pe care nu-L pot pipăi. Ei uită sau nu ştiu că, de fapt, Dumnezeu nu este „carne şi sânge”, ci „Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” (Ioan 4.24). Un duh nu poate fi verificat prin simţurile noastre carnale. Ar fi o nebunie să credem o astfel de aberaţie. Orbul Bartimeu avea credinţă în Fiul lui David, ca urmaş legitim la tron, nu prin vederea sa fizică, pentru că nu o avea, dar dorea s-o primească de la Domnul Isus. De aceea, când Domnul l-a întrebat: „Ce vrei să-ţi fac?”, orbul i-a răspuns fără ocolişuri, cu toată convingerea: „să-mi capăt vederea”. Nu i-a spus: dacă se poate, dacă sunt eu vrednic s-o primesc. Vedem că în răspunsul orbului nu există niciun fel de îndoială care să-i agaţe şi să-i compromită credinţa personală în Isus. El a făcut un lucru simplu pe care credinţa în Isus i-l cere oricui să-l facă. Aşa începe relaţia personală cu Domnul Isus a oricărui om păcătos când cere simplu: vindecare, iertare pentru a fi mântuit de pedeapsa veşnică, viaţa veşnică, Duhul Sfânt împreună cu toate binecuvântările ştiute şi neştiute ale mântuirii lui Dumnezeu. Poate că unii dintre noi s-ar încumeta să-I reproşeze Domnului Isus întrebarea „Ce vrei să-ţi fac?”, în sensul că de ce mai era nevoie să o pună. Nu era evidentă nevoia orbului? Aceasta este adevărat pentru logica şi raţiunea noastră omenească. Dar să nu uităm că Domnul Isus nu a venit în lume numai pentru a face semne, minuni şi vindecări celor bolnavi cu trupul lor. Lucrarea Lui este mult mai amplă, ea vizează nu numai trupul, ci şi sufletul, şi duhul, şi viaţa aceasta pământească, trecătoare, dar şi întreaga veşnicie, indiferent de locul unde fiinţele umane o vor petrece în conformitate cu alegerea făcută. Consider că întrebarea „Ce vrei să-ţi fac?” nu este rostită numai pentru orbul din textul biblic, ci ea răsună pentru fiecare din noi înăuntrul nostru. Orbul Bartimeu a îndrăznit să răspundă chemării Domnului. Acum este rândul nostru să-I răspundem personal. Biblia afirmă că toate popoarele şi toţi oamenii păcătoşi (numai un singur Om de pe acest pământ n-a avut păcat, şi acesta este Fiul omului; n. n.) sunt chemaţi de Dumnezeu, prin Isus Hristos. Orbul Bartimeu era un trist cerşetor din tată în fiu, trăia de azi pe mâine din mila trecătorilor. Dar a venit o zi, ca nici o alta dinaintea ei, când s-a întâlnit cu mila personificată a lui Dumnezeu în Isus Hristos, Fiul lui David. Există în biografia regelui David, indiferent de perioada în care acesta trăia, ca rege în exil sau ca rege cu drepturi depline, momente când şi-a arătat compasiunea faţă de cei săraci şi oprimaţi cărora le-a întins o mână de ajutor. Era normal, zicem noi, ca Domnul Isus, în calitate de Fiu al lui David, să-l ajute pe nefericitul orb Bartimeu, care trăia din mila trecătorilor. Mila lui Dumnezeu, însă, îi redă celui sărac şi neajutorat demnitatea de creatură a Celui Prea Înalt care lucrează mână în mână cu credinţa în Isus Hristos. Răspunsul Domnului la cererea orbului a venit pe loc, când i-a zis: „Du-te, credinţa ta te-a mântuit.” Nu statutul său de cerşetor neajutorat, nu decibelii strigătelor sale care i-au supărat pe unii din apropierea sa, ci credinţa sa în Isus, Fiul lui David. Era ca un act de recreare a acestui om, care în clipa aceea şi-a căpătat vederea fizică, dar o folosea şi pe cea spirituală „mergând pe drum după Isus”. Aşa se încheie această minune pe care o putem considera drept mostră prin care se împlineşte, cel puţin parţial, programul lui Mesia cel prezentat de Domnul Hristos în sinagoga din Nazaret: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită; să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi, şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.” (Luca 4.18-19).