Bârfeştii

Unde se află satul Bârfeşti? Nu-l găsim pe nicio hartă. Bârfeşti este pretutindeni. Însă nu este nici o fală să fii din Bârfeşti.

Pastorul Horia era un om foarte activ. Predica Cuvântul lui Dumnezeu clar şi cu putere, vizita oameni şi se interesa de problemele lor. O vizita şi pe tânăra doamna Morega, care fusese părăsită de soţul ei şi se zbătea singura cu băieţelul ei de 7 ani, căutând să înainteze cu curaj în faţă. Ea trecea drept deosebit de calmă, însă în spatele acestei măşti bătea o inimă frântă. Pastorul era conştient că îi va veni foarte greu să-i câştige încrederea. Dorea să o încurajeze să caute din nou părtăşia cu alţi credincioşi, fiindcă odată frecventase în mod regulat orele biblice ale comunităţii.

Cât de mult se bucură pastorul când, într-o zi, doamna Morega începu sa vorbească deschis. Motivul pentru care nu mai venea la biserică îl rezumase cu cuvintele. "Am terminat-o definitiv, şi cu Dumnezeu, şi cu oamenii!"

"De ce-aţi terminat-o cu Dumnezeu şi cu ceilalţi oameni?" o iscodi pastorul. "Cum de-i faceţi răspunzători pe Dumnezeu şi pe oameni pentru ceea ce s-a întâmplat?"

Doamna Morega rămase pe gânduri şi recunoscu că pastorul avea dreptate. Ce aveau de-a face Dumnezeu şi ceilalţi cu purtarea soţului ei? Nimic! Tânăra doamnă află astfel din nou calea spre biserică. Nu de azi pe mâine. Era nevoie de timp, însă ea a revenit datorită strădaniilor lui Horia. De asemenea, soţia pastorului o încurajase în permanenţă.

În acelaşi timp însă, într-un mod neobservat de pastor, în satul Bârfeşti se punea altceva la cale. Horia a aflat despre acest lucru abia când, cu ocazia unei vizite, i-a atras atenţia prezbiterul Radu. După câteva banale replici politicoase, Radu îi deconspiră: "Cât priveşte chestia cu doamna Morega, ar trebui...”

"Cum? Care chestie?" Întrebă Horia, fără să aibă cea mai mică idee. "Ea vine iarăşi la biserică şi mă bucură foarte mult lucrul acesta."

"Ar putea fi văzute şi astfel lucrurile” gândi Radu şi-şi dădu seama că trebuia să fie mai explicit. Astfel că îi spuse clar că în sat se vorbeşte despre el şi că lumea e convinsă ca între el şi doamna Morega este ceva.

Pastorul căzu parcă din nori şi roşi tot. „Uite-l că se ruşinează” gândi Radu. "Deci am făcut bine că i-am spus".

Însă greşea foarte mult prin asta. Cu pastorul Horia se întâmpla cu totul altceva. El vedea dintr-o dată comunitatea şi slujirea lui din cadrul ei într-o cu totul alta lumină. Predicarea şi acţiunile sale de până acum păreau să fi fost zadarnice. Într-adevăr, nu se aşteptase la imnuri de slavă şi cununi de lauri - nici măcar în vis... Însă în nici un caz la suspiciuni, defăimări şi discuţii rele cu privire la ceva ce făcea parte din lucrarea sa.

Iar faptul că toate astea erau prezentate de cineva care făcea parte din cercul bătrânilor bisericii i se părea dezgustător şi de-a dreptul revoltător. Acesta era şi motivul care-l determina să roşească şi să părăsească profund mâhnit locuinţa lui Radu.

Acasă îi povesti soţiei învinuirile care îi fuseseră aduse la cunoştinţă. Ea fu la fel de speriată şi de zguduită ca şi el. Apoi o informă şi pe doamna Morega foarte deschis şi sincer cu privire la bârfele care circulau în sat:

"Am ştiut toate astea", îi răspunse ea. "Îi cunosc pe cei din Bârfeşti de mai mult timp decât dumneavoastră!"

"Ce să fac? Să vă conving să nu mai veniţi la biserică?" întrebă pastorul. Doamna Morega scutură din cap. "Nu are nici un rost, fiindcă tot nu vă vor crede: Indiferent ce le veţi spune - ei vor vedea în toate o confirmare a presupunerilor lor." Apoi adăugă cu duritate: "Ei nu dau crezare decât propriei lor răutăţi".

Pastorul Horia trecea printr-o probă de foc. Pe de o parte, nu voia să renunţe; pe de alta, nu vedea nicio cale de ieşire din această situaţie. Ca întotdeauna, cei din Bârfeşti nu vor crede adevărul. Cel puţin majoritatea lor, altfel prezbiterul Radu n-ar fi spus-o în felul acesta.

Locuitorii din Bârfeşti nu procedau însă numai cu pastorul Horia astfel. Ei îşi provocau şi îşi provoacă aceleaşi răni şi unii altora: se lovesc adânc şi dureros. Iar asta fără tradiţionalele arme distrugătoare, pur şi simplu cu limba, cu otrava ei.

Acest lucru nu se observă la prima vedere la aceşti oameni. Cei din Bârfeşti sunt cu toţii nişte cetăţeni bine îmbrăcaţi, locuiesc în case dichisite şi curate, sunt politicoşi şi îşi caută extrem de grijuliu cuvintele. Bineînţeles că ei merg la serviciul divin de fiecare duminică - cel puţin aceia dintre ei care mai pun preţ pe asta - şi cântă cu o expresie plină de încântare: "Doamne, toate-Ţi aparţin/Trup şi suflet, duh şi minte...".

Numai la limbă nu se gândesc ei când cântă astfel. Pastorul Horia a plecat din Bârfeşti. Cu puţin timp înainte de asta i-a spus prezbiterului Radu cum stau într-adevăr lucrurile. L-a văzut zâmbind pe Radu. Era oare un zâmbet plin de înţelegere?

Pastorului i s-au deschis dintr-o dată ochii: Nu i se mai putea ascunde nimic. Ştia că era un zâmbet al compătimirii şi milei, care voia parcă să spună: "Ne-ai putea spune multe!"

Înţelesese limpede că întregul Bârfeşti ar fi zâmbit cu timpul la fel. De aceea a plecat. Locuitorii au rămas între ei şi au continuat să răspândească zvonuri răutăcioase. Această povestire este adevărată. Ea s-a întâmplat şi se întâmplă mereu.

Unde se află Bârfeşti? Nu-l găsim pe nici o hartă. Bârfeşti este pretutindeni. Însă nu este nici o fală să fii din Bârfeşti. Nici în faţa oamenilor, şi cu atât mai puţin înaintea lui Dumnezeu!

E. Scheible