Avortul - o crimă?

         Când se pune problema emiterii unei judecăţi etice în problema avortului, nu poate fi evitată următoarea întrebare: din ce moment anume există noua existenţă umană, viaţa cea nouă? Ceea ce creşte în pântecele mamei este oare un ţesut care se transformă la un moment dat într-un bebeluş sau, încă din clipa concepţiei, e vorba de o fiinţă vie, aflată în plin proces de dezvoltare? Medicina a demonstrat că fecundarea declanşează un proces ireversibil şi misterios.

         Încă înainte ca mama să ştie că este însărcinată, deja din a patra săptămână de la concepţie, inima copilului începe să bată. Între a şasea şi a opta săptămână se dezvoltă simţul mirosului şi al gustului. Deja de la opt săptămâni, copilul, care măsoară acum doar 3-4 cm, îşi poate mişca braţele şi picioarele, ba are chiar propriile sale amprente. Nu este în niciun caz o parte a pântecelui mamei, ci o fiinţă vie, unică şi autonomă, care, protejată de trupul mamei, primeşte de la ea hrana care-i permite să se dezvolte şi să crească.

Şi pentru Dumnezeu un prunc încă nenăscut este o personalitate cunoscută de El. Profetul Ieremia scrie în primul capitol al cărţii sale: "Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: 'Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem prooroc al neamurilor'" (vers. 4-5).

          În consecinţă, dacă este avortat un făt sau un embrion, îi este de fapt luată viaţa dăruită de Dumnezeu: este ucis, omorât, însă uciderea intenţionată este o faptă interzisă de Dumnezeu. Porunca: "Să nu ucizi!" (Exodul 20:13) este valabilă şi pentru viaţa nenăscută.

Cine nu respectă poruncile lui Dumnezeu, păcătuieşte. Şi chiar dacă, în prima clipă, păcatul promite autodeterminare şi libertate, în final el este doar cauza unor nefericiri şi noi constrângeri. O viaţă adevărată, plină de satisfacţii, este imposibilă atunci când este sacrificată viaţa altcuiva în favoarea propriului egoism. De aceea nu e de mirare când auzim relatările zguduitoare ale unor femei care ulterior suferă groaznic şi regretă amarnic că au avortat.

Încălcarea poruncilor lui Dumnezeu atrage după sine anumite consecinţe. Unele dintre ele sunt imediate, însă există şi păcate ale căror urmări se vor vedea abia în veşnicie. Atunci cel vinovat va trebui să dea socoteală, însă tocmai de acest lucru vrea Dumnezeul cel plin de dragoste să-i ferească pe cei ce sunt creaţia Sa. De aceea El întinde fiecăruia o mână salvatoare şi oferă prin Fiul Său Isus iertarea şi posibilitatea unui nou început. Singura condiţie este mărturisirea păcatului şi rugămintea pentru primirea iertării divine. "Cine îşi ascunde fărădelegile, nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare", e scris în Proverbe 28:13.

Acele femei care suferă din cauza urmărilor avortului, duc o povară grea. Adesea durează foarte mult până când reuşesc să se confrunte cu această experienţă apăsătoare şi dureroasă, însă cu ajutorul lui Dumnezeu se poate păşi pe o nouă cale a vindecării şi a reorientării în viaţă. Fiindcă pentru cel ce se aşează sub mâna ocrotitoare a Celui Atotputernic şi-I încredinţează viaţa, este valabilă promisiunea făcută poporului Israel: "I-am văzut căile şi totuşi îl voi tămădui, îl voi călăuzi şi-l voi mângâia, pe el şi pe cei ce plâng împreună cu el. Voi pune lauda pe buze: Pace, pace celui de departe şi celui de aproape! Da, Eu îl voi tămădui!" (Isaia 57:18-19).

          Psalmul 139:1-16

          DOAMNE, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti, ştii când stau jos şi când mă scol şi de departe îmi pătrunzi gândul. Ştii când umblu şi când mă culc, şi cunoşti toate căile mele. Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu, DOAMNE, îl şi cunoşti în totul. Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte şi-Ţi pui mâna peste mine.

          O ştiinţă atât de minunată este mai presus de puterile mele: este prea înaltă ca s-o pot prinde. Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Fata Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo; dacă voi lua aripile zorilor şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării, şi acolo mâna Ta mă va călăuzi şi dreapta Ta mă va apuca. Dacă voi zice: "Cel puţin întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu", iată că nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine; ci noaptea străluceşte ca ziua şi întunericul ca lumina. Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: Te laud că sunt o făptură aşa de minunată! Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!

        Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.