Arătarea Domnului

Arătarea Domnului a avut loc timp de 40 de zile, de la înviere până la înălţarea Domnului cu trupul la cer.

După o veche tradiţie, prima dată după înviere, Mântuitorul s-a aratat maicii Domnului.

Sfânta Scriptură, însă, spune că Acel Înviat S-a arătat întâi Mariei Magdalena, una dintre femeile mironosiţe care au venit dis-de-dimineaţă să ungă cu aromate trupul neînsufleţit al Domnului. Un înger a zis pentru prima oară pe pământ că Hristos “a înviat”, iar mormantul gol mărturiseşte până astăzi adevărul învierii.

Mironosiţele femei, ieşind degrabă de la mormânt, au alergat să vestească ucenicilor.

Pe când mergeau ele, le-a întâmpinat Iisus, zicând: “Bucuraţi-vă”.

Apoi Domnul s-a arătat la doi ucenici care se îndreptau spre Emaus, descoperindu-li-se la “frângerea pâinii”. Tot în ziua învierii, Mântuitorul s-a arătat ucenicilor adunaţi în foişorul cinei, fiind cu uşile încuiate de frica iudeilor. Acum a fost instituită taina Spovedaniei sau a Pocăinţei, prin cuvintele: “Luaţi Duh Sfânt, cărora le veţi ierta păcatele, iertate vor fi, şi cărora le veţi ţinea, vor fi ţinute” (Ioan 20, 33).

La opt zile, Mântuitorul S-a arătat iarăşi ucenicilor, care se aflau tot în foişorul cinei. De data aceasta era de faţă şi apostolul Toma, care prima dată nu fusese împreună cu ceilalţi apostoli.

Atunci Domnul a zis lui Toma: “Adu-ţi degetul tău încoace şi vezi rănile mele; adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fii necredincios, ci credincios”. Răspuns-a Toma şi a zis: “Domnul meu şi Dumnezeul meu” (Ioan 20, 26, 27, 28). Despre mărturisirea lui Toma se spune că este cea mai zguduitoare mărturisire făcută vreodată de un evreu despre dumnezeirea lui Iisus Hristos.

Îndoiala lui Toma nu a fost întâmplătoare. Ea este providenţială, mai ales că apostolul Toma a fost rânduit să vestească Evanghelia la indieni.

După aceea, Mântuitorul S-a arătat la şapte ucenici care se osteneau să prindă peşte pe Marea Tiberiadei. Dar în noaptea aceea nu prinseseră nimic. Ascultând de cuvintele Domnului de a arunca din nou mreaja, cu toate că nu mai era timpul potrivit pentru pescuit, ei au prins “mulţime de peşte”.

Când au terminat de prânzit, Simon Petru a fost întărit iarăşi în vrednicia de apostol, din care căzuse prin lepădarea de trei ori de Domnul în noaptea patimilor.

Apoi ucenicii s-au dus în Galileea, pe muntele unde le poruncise El să se duca. Şi în acest loc li S-a arătat Mântuitorul, atât lor, cât şi la alţi “cinci sute de fraţi”.

Ultima dată Domnul S-a arătat apostolilor din Ierusalim când şedeau la masă şi “i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, că nu au crezut celor ce L-au vazut pe El înviat”. Dovedind deci ucenicilor învierea Sa “prin semne şi minuni”, Mântuitorul S-a înălţat la cer de pe muntele Eleonului.

Arătările Mântuitorului, care au avut loc de la înviere până la înălţare, dovedesc atât adevărul învierii, cât şi faptul că noi vom învia cu acelaşi trup pe care l-am avut în viaţa aceasta. Acest trup real va fi însă duhovnicesc, căci şi Domnul a avut trup real la înviere, dar trecea cu trupul prin uşile încuiate.

După învăţătura Bisericii, care are la bază adevărul revelat de Dumnezeu, nu există reîncarnare. De aceea, a crede în reîncarnare este o mare păgânătate şi cădere din adevăr.