Am găsit fericirea

Am avut un vis care se contura în jurul tău... te-am creat în imaginaţia mea ca un "luceafăr", un înger înconjurat de lumina şi puritatea universului, dar şi... un demon care râde batjocoritor de naivitatea şi durerea mea... te-am iubit... şi tu te-ai jucat cu sentimentul ăsta, ai râs şi m-ai lăsat deoparte. Probabil că nu sunt nici prima, nici ultima... În jurul meu se vede aceeaşi durere, aceeaşi singurătate, aceeaşi deziluzie şi totuşi eu nu aud nimic... nu vreau să vad nimic... Pentru ce să privesc la alţii, când eu am propriile nevoi şi dureri?...

Din lumea asta de neguri şi umbre încerc să trec mai departe... dar nu pot... Pentru o clipă te zăresc din nou... om, înger şi demon... esti minunat, dar mă agăţ de o iluzie...

Sunt confuză în propriile-mi gânduri... aş putea să plâng, să ţip... dar glasul durerii este atât de puternic, încât îmi ia şi ultimele fărâme de putere...

Pe lânga mine trec oameni... la fel de slabi ca mine, cu aceeaşi sclipire în ochi, ciuntiţi de acelaşi sentiment, "al iubirii"... şi eu, în mintea mea naivă, aveam imaginea iubirii, dar era maiestuoasă, divină... Din nou durerea se face mai puternică, mai zgomotoasă... mi se pare chiar insuportabilă... totuşi, mai cred că am resurse s-o depăşesc.

Sunt destul de puternică să trec peste... nu am încetat nici o clipă să te iubesc. Mergând printre ruinele dezamăgirilor şi ale viselor destrămate ale atâtor oameni, care s-au zbătut pentru iubire înaintea mea, am găsit un altar strălucitor, închinat unui dumnezeu care parcă mă chemă, mă striga cu disperare spre El. Cred că voi suferi din nou încercând... Am nevoie lângă mine de o putere mai mare... atunci, în fata mea apare o cruce, DRAGOSTEA însăşi, apoi sângele atâtora... jerfindu-se pentru EA. Imaginea e zguduitoare... durerea mi se pare atât de mică în comparaţie cu acest tablou, încât cad în genunchi şi plec capul... am fost egoistă... prea egoistă... dar EA, printre lacrimi, mi-a şoptit: "Aş vrea ca aceşti oameni pe care îi vezi să fie fericiţi, să fie liberi... dar ei se încăpăţânează să fie robii propriilor idei şi vise..." "Dar tu", am întrebat eu, "unde e fericirea Ta? În jurul Tău văd doar durere şi moarte..." Într-adevăr, în jurul Său se putea cunoaşte întru totul suferinţa... eram şocată, nu puteam înţelege. Însă a continuat, trecând peste necredinţa mea... "Eu sunt poarta spre fericire... tu, uite... m-ai văzut, mă cunoşti acum... nu mai eşti singură, poţi gusta fericirea." Am privit cu atenţie... şi chiar prin cruce am văzut fericirea... acolo mă puteam simţi în siguranţă; apoi am auzit în jurul meu din nou durerea... şi am hotărât să le spun acelor oameni că am găsit FERICIREA... unii mă ascultau, alţii treceau, ducându-şi cu ei durerea...

Am iubit... te-am iubit... dar azi sunt fericită... Am găsit o iubire mai mare la Cel ce a murit pe cruce...