Alegerea ucenicilor

“În zilele acelea, Isus S-a dus în munte să Se roage şi a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu.” (Luca 6.12)

Isus a petrecut o noapte întreagă în rugăciune cu Tatăl înaintea unui eveniment atât de important ca alegerea ucenicilor Săi. În urma acestui sacrificiu pilduitor pentru noi toţi evanghelistul Luca a şi consemnat nişte rezultate extraordinare: (1) Şi-a ales ucenicii care I-au fost daţi de către Tatăl (Ioan 17.6); (2) a vindecat pe mulţi bolnavi (vers. 13-16); (3) a rostit cea mai profundă din cuvântările Sale (vers. 20-49). Vedem că Domnul Isus nu a convocat o adunare generală a tuturor celor ce-L urmau zilnic ca să-i pună să voteze în secret un număr de 12 discipoli, ci El “a ales dintre ei doisprezece” (vers. 13). A făcut acest lucru, după Luca, în momentul când s-a făcut ziuă. Isus a evitat subiectivismul în această importantă alegere şi n-a dorit să-Şi impună voia Sa în faţa Tatălui ceresc. De aceea S-a rugat în mod insistent toată noaptea. Putem distinge, aşadar, mai multe alegeri care se împletesc strâns în lucrarea lui Dumnezeu la care ucenicii au fost făcuţi părtaşi: (1) alegerea Tatălui; (2) alegerea Fiului; (3) alegerea personală a fiecărui ucenic chemat de Isus. Toate aceste trei componente trebuie să fie prezente în acelaşi timp. Ioan ne spune în Evanghelia sa că, la un moment dat, unii din ucenici s-au poticnit de vorbirea lui Isus şi L-au părăsit (Ioan 6.60-66). Imediat după acest incident Domnul Isus le-a dat posibilitatea şi celor 12 să-şi reevalueze faţă de El poziţia zicându-le: “Voi nu vreţi să vă duceţi?” (vers. 67) Iar Petru, inspirat de Duhul Sfânt, a zis: “Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Şi noi am crezut, şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Cristosul, Sfântul lui Dumnezeu.” (vers. 68,69) Atunci, prin cuvintele lui Petru, toţi cei 12 şi-au înoit alegerea pentru ucenicia în şcoala lui Isus. Având în vedere slăbiciunile şi desele noastre căderi când e vorba de judecata sănătoasă neinfluenţată de spiritul lumii şi al păcatului, cu atât mai mult se cade ca şi noi, asemenea Domnului Isus, să petrecem un timp important în rugăciune cu Dumnezeu Tatăl căutând cu ardoare voia Sa şi dând la o parte prejudecăţile minţii omeneşti. Există în Biblie alegerea pentru mântuire şi alegerea pentru lucrare. În mod normal cele două alegeri ar trebui să fie ca cele două feţe ale unei monede. Dumnezeu ne-a chemat la mântuire dar în acelaşi timp să lucrăm împreună în ogorul Evangheliei ca toţi oamenii să vină la Dumnezeu. Nu este normal ca Biserica să lucreze doar numai prin câţiva slujitori pregătiţi în acest sens. “Toată Biserica este chemată să ducă toată Evanghelia la toată lumea” (Laussane 1974). Chemarea lui Ieremia sau Isaia, a lui Petru şi Andrei, a lui Saul din Tars (Pavel de mai târziu), sunt mostre care ne arată că Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii (Ef. 1.4), dar fiecare din cei chemaţi au dat un răspuns personal chemării divine. Nu toţi cei doisprezece ucenici au rămas pe temelia iniţială. Iuda vânzătorul şi-a schimbat ulterior alegerea orientându-se după iubirea de bani şi luând în calcul o colaborare murdară cu autorităţile marilor preoţi din Ierusalim. Negreşit Iuda a avut timp să se pocăiască, să revină la alegerea iniţială corectă, dar n-a făcut-o. A preferat să fie duplicitar şi să rămână de partea marilor preoţi. Conspiraţia împotriva lui Isus s-a întins ca o caracatiţă de-a lungul întregii istorii a Bisericii creştine, oridecâteori liderii acesteia au pactizat cu lumea necredincioasă preferând puterea şi tronul lumii în detrimentul crucii şi ocării lui Isus. E bine din când în când să facem o evaluare exigentă alegerii noastre pe calea credinţei. Mergem spre cer pe calea îngustă şi plină de necazuri sau ne-am adaptat discursul şi misiunea ca şi Biserica oficială din timpul împăratului Constantin cel Mare? Au încetat prigoanele dar şi lupta spirituală a credinţei împotriva duhurilor răutăţii (Ef. 6) s-a transformat în cruciadele sângeroase de înrobire a păgânilor care intrau în apa botezului în virtutea unor decrete ale statului. Domnul Isus a zis ascutătorilor Săi: “Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va mântui.” (Luca 9.23,24) Alegerea noastră o facem aici pe pământ dar rezultatele ei finale şi definitive se vor vedea în veşnicie unde vom fi cu Isus sau fără El, mântuiţi sau nu de mânia judecăţii divine. Prietene, cercetează-te azi cu cine vrei să-ţi petreci veşnicia!