Adio Varã

Acum cã-ncepe toamna asta rece...

doar încă-o rugã, Doamne-o, sã mai am:

Sã-mi lase pasii-n urmã numai varã!

Când toate ploile peste oras se-adunã,

când pãsãrile-ncep toate-a pleca,

când florile se usucã în grãdinã...

Un ultim dor Pãrinte as avea.

Se teme parcã soarele de lume,

si-i parcã tristã luna si e grea,

doar greierul mai cântã în luminã,

si parcă-ar fredona dorinta mea.

Stau singurã pe o lespede rece,

cu toate cã-i atâta lume-n jur.

Dar simt cum vii si te-odihnesti pe-aproape,

Parcă-asteptând cerinta sã Ţi-o spun.

Asa cum stau aici, oftând pe-o piatrã,

îmi strâng curajul pentru un cuvânt:

IUBIRE, Doamne, pentru lumea toatã,

Ca e atâta lipsã pe pãmânt.

Sã pot iubi când râd de-a mele vise,

Sã pot iubi chiar si de nu-s iubit,

Sã pot iubi dincolo de cuvinte,

Cu fapta si cu gândul, neobosit.

Iubind sã trec prin viatã-ncrezãtoare,

Sã-nvãt a ignora ura din ei,

Sã stiu vorbi, iubind ascultãtoare,

Si tot iubind sã stiu apoi muri...

Acum cã-ncepe toamna asta rece...

doar încă-o rugã, Doamne-o, sã mai am:

Sã-mi lase pasii-n urmã numai varã!

L.T.