Adevăratele filme cu happy-end

Vieţile pe care le vedem pe CD, DVD, la TV sau cinema atrag sute de milioane de oameni anual. Filmele artistice fascinează, motivează, îndrumă, aduc bani. Unii iubesc filmele de dragoste, alţii - pe cele poliţiste, alţii - cele cu super-acţiune, alţii - cele de artă. Adică restul, până aici, nu sunt de artă? Nu chiar. Alţii sunt distruşi la cele de groază iar o altă parte - la filmele cu mesaj creştin. Aceasta nu înseamnă că un film de dragoste nu poate avea o perspectivă evanghelică, sau unul de acţiune etc.

Dacă întrebăm marea masă ce film vor să vadă, răspunsurile vor fi: „Unul uşor! O comedie. Oricum, ceva cu happy-end.”

Problema peliculelor cu happy-end, în opinia criticilor de film, este că „acestea nu sunt filme de artă, nu au o poveste şi rezolvare credibile!” Dar parcă, într-o lume în care fiecare deţine, nefiresc, adevărul, mai ascultă cineva de părerea celor ce visează filme, mănâncă filme, vorbesc filme.

Şi totuşi, pentru omul respectabil, omul care vrea să îşi însuşească reale valori, omul salvat, concluzia nu e de aruncat la ghenă. Desigur, mai accentuăm faptul că nu toate filmele cu happy-end sunt proaste, slabe, copilăreşti, puerile.

Întrebarea justă, în aceste momente de criză intelectuală, este: De ce producţiile cu happy-end nu sunt apreciate şi de cine ar trebui să le laude?

1. În general, oamenii nu mai cred că poate exista fericire.

2. Lumea, în mare, nu mai vede familii fericite decât în filme.

3. „E banal, e comun să mai faci un film care se termină cu bine”, afirmă unii regizori şi producători. „Trebuie găsit ceva mai complicat.”

4. Mulţi au realizat că teoria: „Banii, faima şi frumuseţea îţi aduc fericirea” este o iluzie.

Şi totuşi, 2 soluţii tot există. Prima ar fi ca filmele cu happy-end să aibă incluse în scenariu şi convertirea la creştinism a personajelor principale, înţelegând clar că viaţa înseamnă „Dumnezeu cu noi”. Acestea pot face parte din galeria adevăratelor filme cu happy-end.

A doua implică şi mai mult lumea creştină: creşterea numerică şi, desigur, calitativă a producţiilor cu marca „filme creştine”. Ele justifică happy-end-ul. Divinitatea garantează happy-end-ul.