text Eseuri crestine

Adevarata sarbatoare a Craciunului

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florin Stanca

ADEVĂRATA SĂRBĂTOARE A CRĂCIUNULUI

BUCURIA OAMENILOR MODEŞTI ŞI SIMPLI

            În fiecare an, în data de 25 Decembrie, peste tot în lumea aceasta, majoritatea oamenilor sărbătoresc Crăciunul, care este Săbătoarea Naşterii Domnului Isus Cristos. Însă, cât de mult din sărbătoarea de astăzi se  mai aseamană cu atmosfera de acum 2000 şi ceva de ani, atunci când au avut loc aceste evenimente care au însoţit naşterea pruncului Isus?

Odată cu trecerea vremii, oamenii modifică încet, încet obiceiurile şi schimbă tradiţiile acestei sărbători, astfel încât, dacă nu eşti foarte atent sau nu iei în serios ce spune Biblia despre naşterea Domnului Cristos, ci cunoşti aceste lucruri doar din tradiţiile omeneşti, atunci s-ar putea să nu ştii şi nici să nu pricepi multe lucruri importante despre semnificaţia acestei sărbători a Crăciunului.

De exemplu, să ne gândim  ce poţi înţelege din această sărbătoare a Crăciunului dacă te gândeşti  doar la tradiţiile omeneşti legate de această sărbătoare: vacanţă şi concediu; împodobirea bradului, a caselor şi a oraşelor cu multe luminiţe şi decoraţiuni; Moş Crăciun şi sacii lui plini cu cadouri; mesele pline cu mâncăruri alese şi foarte mult de lucru pentru gospodine; pentru bărbaţi, tăiatul porcului este un ritual obligatoriu al lunii decembrie; piţărăii, colindatul, steaua, etc.; pretreceri lumeşti pline de păcat şi nelegiuire (distracţie); timp petrecut cu familia în faţa televizorului la filme religioase şi tot felul de show-uri TV, cu mâncare bună, pop-corn, ceaiuri aromate şi coca-cola, sau alcool, după caz; şi nu în ultimul rând, faimoasele cumpărături de Crăciun, haine noi, mâncare, etc, majoritatea cu bani împrumutaţi; afaceri profitabile. Aceasta e ceea ce înţelegi despre Crăciun dacă te uiţi la lumea din jurul tău, acum în sec. XXI.

Întrebarea care se pune este: Cât de mult seamănă Sărbătoarea Crăciunului din sec. XXI cu relatarea pe care o găsim în Biblie despre Naşterea Domnului Isus Cristos? Să mai menţionez totuşi, că mai sunt mulţi oameni care vor să sărbătorească pur şi simplu, pentru că este o conjunctură de sărbătoare globală, dar nu vor să aibă nici o legătură cu acest Isus, şi atunci şi-au creat propria lor sărbătoare de crăciun înlocuindu-L Isus, sărbătoritul, cu X, adică un anonim. Astfel, în loc de “Christmas”, aceşti emancipaţi sărbătoresc “X-mas”.

Astăzi, la sărbătoarea Crăciunului, ca de altfel cu orice altă ocazie, omul este omagiat şi ridicat în slăvi, dar observăm că, sărbătoarea naşterii Domnului Isus, pe care ne-o relatează Biblia, este sărbătoarea care aduce bucurie oamenilor modeşti şi simpli, aceia care trăiesc ca nişte “străini şi călători” pe acest pământ şi care nu caută să obţină tot ce e mai de preţ şi mai bun în lumea aceasta, tot comfortul acestei lumi, dar au nădejdea vieţii veşnice şi aşteaptă Împărăţia lui Dumnzeu. TU, în care scenă a Crăciunului te potriveşti mai bine? În scena lumii sau în scena Bibliei?

Dar haideţi să urmărim scena biblică şi oamenii simpli ai primului Crăciun.

Iosif şi Maria, doi oameni simpli, modeşti, săraci, dar cinstiţi, care nu căutau după lucrurile lumii acesteia, ci după promisiunile lui Dumnezeu. Iosif era tâmplar, iar Maria, o fecioară neprihănită din Nazaret. În Luca 1:48 se spune “starea umilă a roabei Sale”, iar în Luca 2:6-7 observăm scena modestă, umilă şi discretă a naşterii pruncului Isus într-o iesle, în grajd cu animalele. Câţi oameni din ziua de azi ar putea să aibă bucurie de Crăciun, dacă copilul lor s-ar naşte în asemenea condiţii umile? În Luca 2:22-24, ni se spune că ei au adus ca jertfă pentru curăţire, după Legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbei. Dacă ne uităm în Levitic 12:8, vedem că aceasta era “jertfa săracilor”, adică a celor care nu-şi permiteau să aducă un miel. Deşi erau oameni simpli, modeşti, umili, săraci, totuşi Iosif şi Maria au avut o mare bucurie.

Elisabeta, o altă femeie simplă din neamul Mariei. O femeie într-o stare umilă pentru multă vreme, căci Dumnezeu nu i-a îngăduit să nască copii. Dar acum, după multă vreme, nu doar că Dumnezeu o binecuvintează pe ea şi pe soţul ei, Zaharia, pentru nădejdea lor (Luca 1:13 “rugăciunea ta a fost ascultată”), dar mai mult, rudenia ei, Maria, care poartă în pântec un Copil zămislit de la Duhul Sfânt, ea fiind fecioară, vine la ea şi, de cum o salută, Elisabetei îi saltă pruncul în pântece de bucurie. Adevărata bucurie a Crăciunului este bucuria oamenilor modeşti şi simpli.

Păstorii din câmp sunt altă categorie a oamenilor simpli şi modeşti, pe care Dumnezeu  i-a inclus în scena biblică a primului Crăciun. Această meserie, ciobani la oi, este una dispreţuită de cei mai mulţi oameni, şi în zilele acelea ca şi astăzi, este ocupaţia omenilor modeşti şi simpli, fără prea multă şcoală sau pretenţii în societate. Totuşi vedem că Dumnezeu îi preţuieşte mai mult pe aceşti oameni simpli, decât pe cei mai mulţi dintre oameni sofisticaţi şi fandosiţi ai societăţii umane. Acestor ciobani, Dumnezeu le-a trimis nişte îngeri ca să-i încurajaze (Luca 2:10) şi să le aducă vestea cea binecuvântată a naşterii Salvatorului (Luca 2:11). De asemenea, în pasajul următor, Luca 2:15-20, vedem bucuria adevărată a Crăciunului, care este împărtăşită pe deplin de aceşti oameni simpli.

Simeon şi Ana erau doi bătrâni simpli şi modeşti, care nu aşteptau nimic altceva de la viaţa aceasta, decât să vadă nădejdea mântuirii şi a vieţii veşnice, adică pe pruncul Isus (Luca 2:29-32; 36-38). Aceşti oameni simpli nu aşteptau şi nu căutau să obţină nimic de la viaţa aceasta pentru că ochii lor erau aţintiţi spre viaţa cealaltă. Ei nu aveau multe lucruri pe care noi le avem azi de Crăciun, dar aveau o mare bucurie; bucuria oamenilor simpli.

Magii din Răsărit sunt singurii oameni mai învăţaţi, mai bine văzuţi în lume, dar care totuşi au fost foarte interesaţi să-L găsească pe Pruncul născut ca să fie Rege (Matei 2:1-2). Este ceva obişnuit ca lumea în care trăim să asocieze de multe ori simplitatea, modestia şi umilinţa, cu ignoranţa sau chiar cu prostia. Adică, de cele mai multe ori, în lumea în care trăim, cei săraci, umili, modeşti, oamenii simpli, fără prea multă educaţie, sunt consideraţi sărăntoci sau chiar proşti. Tot din aceaşi categorie făceau parte şi majoritatea  celor cărora Dumnezeu le-a dat vestea binecuvântată a naşterii Domnului Isus, cu excepţia acestor înţelepţi din Est. Oare, dacă astăzi ar trebui dată din nou această veste (ceea ce nu se va mai întâmpla), cui ar trimite-o Dumnezeu? Oare la Vatican sau la Moscova!? Poate la “Catedrala Mântuirii Neamului” de la Bucureşti!? Sau poate la Ierusalim la biserica unde se aprinde flacăra la Paştele orthodox!? Îmi cer scuze din cauza răutăţii, dar n-am rezistat ispitei. J

Totuşi, care este motivul includerii acestor magi în scena biblică a Crăciunului; deşi trebuie să observ că ei nu au văzut Pruncul în iesle, ci în casă (Matei 2:11) şi nu L-au văzut în noaptea naşterii, ci aproximativ un an sau doi mai târziu (Matei 2:16), dar şi ei au fost înştiinţaţi în noaptea naşterii printr-o stea strălucitoare. Eu cred că Dumnezeu vrea să ne arate că El nu este numai Dumnezeul sărăntocilor şi al oamenilor simpli, ci poate să fie şi Dumnezeul oamenilor bine educaţi şi bogaţi, deşi mai rar, dar nu este imposibil. Dumnezeu vrea să ne arate că mesajul original al Crăciunului, adică naşterea unui Salvator, este un mesaj raţional, logic, pertinent şi chiar are sens şi pentru oamenii învăţaţi ai lumii acesteia. Cu toate acestea, cei mai mulţi dintre oamenii “mari” ai lumii acesteia sunt prea sofisticaţi, prea avansaţi pentru acest mesaj simplu al Bibliei. Acest mesaj simplu, care aduce o mare bucurie oamenilor modeşti şi umili, nu are acelaşi  efect asupra “înţelepţilor” lumii acesteia, nici măcar asupra capilor religioşi (Matei 2:4-6). Dacă doar despre acest mesaj simplu ar fi vorba la Crăciun, în zilele noastre, majoritatea “creştinilor”   n-ar mai avea nici o bucurie, nici o satisfacţie. Magii din Răsărit sunt printre puţinii învăţaţi şi oameni înstăriţi din lumea aceasta, care îşi folosesc cunoştiinţa, resursele financiare şi timpul ca să-L găsească pe Pruncul care s-a născut să fie Rege şi să se închine înaintea Lui (Matei 2:11). 

Aceasta este scena biblică a naşterii Domnului Isus şi acestea sunt personajele implicate în această sărbătoare, o sărbătoare a oamenilor modeşti şi simpli, care aduce o mare bucurie în inima acestor oameni prin cu totul alte lucruri decât cele pe care oamenii din sec. XXI le aşteaptă de Crăciun.

Dă-mi voie să te întreb : Aceasta este sărbătoarea ta de Crăciun? Tu ce aştepţi de la această sărbătoare? Tu ce sărbătoreşti de Crăciun şi în faţa cui te închini? Tu din care scenă a Crăciunului faci parte, în care te potriveşti? În cea biblică, a oamenilor modeşti, umili şi simpli, care nu aşteaptă şi nu caută nimic în această lume decât să-L găsească pe Pruncul născut ca să fie Rege şi să se închine înaintea Lui; sau din scena de Crăciun a lumii de astăzi, o lume sofisticată şi orgolioasă, căreia îi place să se distreze şi să se dea în spectacol, o lume egoistă, în care fiecare face orice numai ca să se ridice pe sine însuşi fără să-i pese prea mult de cei din jurul său, mai ales dacă aceştia sunt nişte oameni modeşti şi simpli, nişte sărăntoci?

 

Aceasta este adevărata sărbătoare a Crăciunului, o sărbătoare care se deosebeşte mult de Crăciunul pe care mulţi “creştini” îl sărbătoresc astăzi, o sărbătoare care aduce multă bucurie oamenilor modeşti şi simpli prin vestirea care le-a fost făcută din cer despre naşterea unui Mântuitor şi odată cu El, nădejdea iertării de orice păcat şi siguranţa vieţii veşnice. Ai cunoscut tu această bucurie de Crăciun? Domnul să vă binecuvinteze şi să vă dea un Crăciun fericit!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Drum deschis, spre cerul sfânt
Drum deschis, spre cerul sfântTimpul e tot mai aproapeȘi Isus, va reveniLa cer să ne ducă, poateDacă mântuiți, vom fi.Pentru asta, e o luptaSă urmăm calea cea dreaptăCine de Domnul ascultăViața eternă... Citeste mai mult >>
Ucenicul lui Hristos!
Un ucenic al lui Hristos iubește,Iar pomul vieții lui e roditor.Prin viața sa, pe Domnul proslăvește,Este supus, în toate veghetor.Un ucenic al lui Hristos așteaptă,Ca Dumnezeu să-i vină-n ajutor.A sa... Citeste mai mult >>
Tu omule Pocăiește-te
Tu omule Pocăiește-te,Părăsește Păcatul tău.Întoarce-te la Dumnezeu,Ca să zbori în Cerul său.Să Mijlicim în Rugăciune,Făcând faptele bune.Să ne Smerim cu Pocăință,Slujind cu Credință.Să rugăm pe Creat... Citeste mai mult >>
Vino Doamne între Popoare
Vino Doamne între Popoare,Căci la tine nimeni nu moare.Ci primim viață prin Duhul Sfânt,Căci tu ești Domnul Preasfânt.Vrem prezența ta între noi,Să te zărim din Splendori.Vrem să te vedem în fiecare d... Citeste mai mult >>
Vocea Duhului.
Vocea Duhului.Îmi doresc să aud mereuCa și Pavel la EutihAre încă viata-n elStai pe pace n-a muritÎmi doresc ca orice șoaptăDe la Duhul meu cel SfântS-o aud să nu mă lasClătinat de orice vîntFiindcă-n... Citeste mai mult >>
Să cresc mai mult Isus aș vrea.
Să cresc mai mult Isus aș vrea.De-ai hotărât încă o ziÎn dreptul meu, ca dar cerescAjută-mă Isus prin harul TăuȘi prin iubirea Ta să crescSă cresc mai mult și zi de ziCu Tine să mă-asemuiescÎn dragost... Citeste mai mult >>
Îți cerem, Doamne
Îţi cerem Doamne milă şi-ndurareLa Tronul Sfânt al milei şi-ndurării,Ascultă-ne din Cer pe fiecareCând Te chemăm în ceasul încercării.Revarsă peste noi înţelepciuneSpre a cunoaşte-n totul Voia-ţi Sfân... Citeste mai mult >>
Isaia 45 Cirus
10.03. 2026. Isaia 45. CirusAșa vorbește DOMNUL către unsul Său,Către Cirus pe care-l țin de mâna dreaptă,Ca acest uns al SăuSă cunoască, ce de la el DOMNULce așteaptă...DOMNUL înainte-i mergeCa să-I... Citeste mai mult >>
La Masa Domnului
De câte ori în Taină SfântăEu stau la Masă cu Isus,În gând mă poartă amintireaPână-n „Odaia cea de sus“.Isus, din nou ne frânge pâineaZicând: “Eu Trupul Mi L-am frântPe Golgota, ţintit în cuie,S-aduc... Citeste mai mult >>
Ce-aș fi Isuse fără Tine
Ce-aș fi Iubire fără Tine,Eu ce-aș rodi de nu ai fi,Fără iubirea Ta divină,Eu pe pământ doar aș urâ.Ce-aș fi în noapte făr' lumina,Ce-o lasă strălucirea Ta,Tu spune-mi... eu fără de Tine,Ce pot să fac... Citeste mai mult >>