Adevarata darnicie

http://altarul.blogspot.ro

 Nu ma pot lauda ca sunt un om darnic. Nu pot spune ca viata mea a fost plina de evenimente in care finantele mele au contribuit cu ceva la propasirea Bisericii. Totusi cand am daruit ceva am facut-o cu o bucurie frageda ,daca ma pot exprima asa, cu multumirea firului de iarba care alaturi de alte fire astern un covor proaspat primavara si parca cerul este mai albastru in oglindirea verdelui crud de pe pe Pamant.

 Doresc sa spun cateva cuvinte despre darnicie, nu pentru a convinge pe cineva ca trebuie sa dea ceva bisericii, daca nu stie ca in primul rand trebuie sa isi dea siesi...Dati si vi se va da! ne invata Domnul Isus, si cand spune trebuie sa ne gandim ca a darui nu este un soi de troc care il facem cu cerul, ci poate deschiderea unei porti a inimii noastre in care nu atat revarsarea din ea este evenimentul central, cat binecuvantarea Cerului ce se revarsa in ea.

 Am auzit demult povestea unui print indian ce isi vizita supusii. Unul dintre ei dornic sa ii faca un dar printului s-a gandit din saracia toata lui, sa ii dea printului o punga de orez. A pus din lada unde isi tinea provizia de hrana intr-o punga de canepa orez pentru acest domnitor. Dar gandurile negre il asaltau pe sarmanul taran: Daca anul acesta v-a fi o recolta slaba? Daca va fi seceta? Daca copiii tai vor flamanzii, iar punga aceasta pe care vrei sa o dai printului va fi diferenta dintre viata si moarte?...Omul fu tulburat. Goli inapoi in lada unde tinea orezul jumatate de punga. Dar nu se linisti: Jumatate de punga e prea mult! Printul are bogatii nemasurate, cine e atat de naiv sa creada ca o jumatate de punga de orez va fi apreciata, ca va insemna ceva pentru el? Taranul mai turna din punga inca o jumatate. Ramase cu un sfert din punga. In final chinuit turna inapoi tot orezul lasand pentru print o singura boaba.
 Cand printul veni in satul sau toti cei de acolo ii daruira printului ceva din putinul lor. Acesta le multumi si taranul vazu ca rajahul le daruia ceva in aceeasi cantitate primita de la sateni. Cand ajunse in dreptul sau, sarmanul taran ii darui bobul de orez. Printul ii multumi cu un zambet si la randul sau ii darui un bob ca de orez, dar de aur.

 Ironia sortii este ca ne comportam identic. Eu ma comport asa. Dau atat de putin pentru ca imi este teama ca daruind saracesc. Si nu vorbesc doar de bani. O biserica in care darnicia este exclusiv formata din donatii financiare generoase nu are viitor. Este poate o cladire bogata, dar cu inimi si suflete sarace si pustii. E mai de preferat o biserica saraca, dar cu suflete bogate.  Si cred ca cea mai mare bogatie a omului nu este banul, ci timpul. Suntem chemati sa ne numaram bine zilele, nu bani, pentru a capata o inima inteleapta. Cine investeste timp in lucrarea lui Dumnezeu a investit mai mult decat orice valuta a acestei lumii. Banii se pot pierde, se pot recupera, dar timpul care se duce, nu mai poate fi adus inapoi.

 Dar mai este si un alt aspect. Acum vreo doua luni ascultam predica unui crestin ce detine o ferma si care cred ca se descurca binisor, si care intr-o incercare de sensibilizare pentru a da zeciuiala, spunea pufnind din buze ironic: Eu dau mai mult decat zeciuiala...Pai ce e aia zeciuiala, trebuie sa dam mai mult Domnului!... Ma gandeam auzindu-l ca zeciuala nu inseamna oricum la fel pentru toti si cumva, noi crestinii, am inteles atat de gresit mesajul despre darnicie, asociind-o cu zeciuiala! Un om care castiga 10.000 de lei pe luna, dand 1.000 de lei zeciuiala se va descurca cu restul de 9.000 de lei mai mult decat excelent. Poate darui chiar si 2.000 de lei si va trai absolut decent, daca va stii sa traiasca fara sa faca excese financiare.

 Ganditi-va insa la persoana care castiga 800 de lei pe luna si care da zeciuiala 80 de lei. Se poate spune ca se traieste decent cu 720 lei? Si atunci cineva ar trebui sa pufneasca din buze si nas si sa zica sarcastic: ce e aia zeciuiala, ia sa ne straduim sa dam mai mult? Si sunt atatia care poate nu castiga nici acei 800 de lei...

 Eu cred ca adevarata darnicie nu se masoara in procente sau cifre. Legea cerea procente si cifre clare: zece la suta, doi miei, doua turturele, o efa etc. Dar adevarata darnicie este aceea in care dupa ce vei fi daruit lui Dumnezeu, Acesta sa priveasca cat ti-a mai ramas tie, pentru tine! Darnicia reala nu este despre ce tu dai, ci despre cat iti mai ramane. Si cred ca bucuria peste masura si saracia lucie pot crea un belsug de darnicie, cum spune apostolul Pavel despre macedoneni, dar nu sunt sigur ca invers adica nepasarea si bogatia peste masura pot crea vreun belsug de darnicie. Iar daca vaduva aceea saraca este pomenita dupa aproape doua mii de ani nu este pentru cei doi banuti ce pareau fara valoare dati in visteria Templului, ci pentru ca daduse totul pentru Dumnezeu, ea ne mai avand nimic pentru sine, in timp ce bogatii platitori de zeciuiala, parca sunt ironizati de Domnul Isus, cu cei zece la suta dati din buruieni ce cresc aproape fara sa le semeni si fara nici o ingrijire aparte: marar, chimen si menta, agricultori aparent plini de ravna sa indeplineasca legea, fara insa nici o urma de sacrificiu personal.

 Dar parca uneori si bobul meu de orez e prea mult dat Printului. Parca si timpul meu dat Lui, mirul cel mai de pret pe care omul il are, as putea, vorba lui Iuda Iscariotul, sa-l vand si cu banii obtinuti sa fac alte darnicii atat de seducatoare....Caci, nu-i asa? si darnicia poate fi seducatoare si fara nimic divin, altfel hotii, talharii, fariseii  si  imbogatii pamantului nu s-ar fi preocupat de ea! Ce da mai bine in fata multimii ce nu vede inima,  decat generozitatea ce se naste din pungile pline! Si pe cine intereseaza o vaduva sarmana dintre toti oamenii? Nici macar ucenicii nu au vazut tragedia acelei fiinte ce s-a sacrificat pentru Dumnezeu. Dar Christos Domnul priveste nu doar visteria, ci mai mult decat orice inima.

 Priviti la inima, la sacrificiu, la ce ramane si veti intelege darnicia. Undeva in Sfanta Scriptura ni se spune ca Domnul a lasat totul, nu a mai avut nimic decat un chip de rob...Ce dragoste, ce darnicie poate fi mai mare decat avand totul sa nu mai ai din iubire pentru om decat smerenie, umilinta, sa nu iti mai ramana nimic decat viata, iar intr-o zi sa o daruiesti si pe aceea? Ar trebui sa invatam darnicia de la El, nu de la cei care nu fac nimic, ci doar dau ceva ce nu s-a nascut nici macar pentru un minut din sacrificiu. Caci nu exista darnicie fara sacrificiu!...Iar sacrificiu inseamna iubire!