text Eseuri crestine

Acoperitoarea femeii și descoperirea capului bărbatului în închinare

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Simion Ioanas

Acoperitoarea femeii și descoperirea capului bărbatului în închinare

Subiectul face parte din adevărurile privind sfințirea trupului nostru. Nu este o opțiune, ci o obligație pentru orice credincios.
Urmărirea sfințirii nu înseamnă ca eu am puterea să mă sfințesc pe mine, ci înseamnă că eu, datorită acțiunii lui Dumnezeu din viața mea, mă supun cu totul lui Dumnezeu, adică mă dăruiesc trup, suflet și duh, Lui și urmăresc voia Lui în toată viața mea.
1 Tesaloniceni 5:23 Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos.
Cum să urmăresc sfințirea trupului meu, deoarece acesta este parte din subiectul discutat?
a) Printr-o moralitate sexuală după standardele lui Dumnezeu
Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, pe care-l face omul, este un păcat săvârşit afară din trup; dar cine curveşte păcătuieşte împotriva trupului său. Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu. (1Corinteni 6:18-20)
1 Corinteni 6:9 Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii,
b) Printr-o sănătate a trupului după standardele lui Dumnezeu
Abuzurile de mâncare și băutură distrug trupul nostru!
1 Corinteni 6:10 nici hoții, nici cei lacomi, nici bețivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.
Dulce este somnul lucrătorului, fie ca a mâncat mult, fie că a mâncat puțin; dar pe cel bogat nu-l lasă îmbuibarea să doarmă. (Ecclesiastul 5:12)
Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare și băutură și cu îngrijorările vieții acesteia, și astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră. (Luca 21:34)
Romani 14:17 Căci Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci neprihănire, pace și bucurie în Duhul Sfânt.
c) Printr-o prezentare a trupului după standardele lui Dumnezeu
Modestia (nu extravaganța)
Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăția nepieritoare a unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu. (1 Petru 3:3-4)
Supunerea
Orice bărbat care se roagă sau prorocește cu capul acoperit își necinstește capul său. Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau prorocește cu capul dezvelit își necinstește capul ei, pentru ca este ca una care ar fi rasă. Dacă o femeie nu se învelește, să se și tundă! Iar, dacă este rușine pentru o femeie sa fie tunsă ori rasă, să se învelească. (1 Corinteni 11:4-6)
Deosebirea de lumea aceasta (moda atât la haine, cât și la păr)
Sa nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită. (Romani 12:2)
d) Printr-o respingere și anihilare categorică a dorințelor trupului, a păcatului
De aceea, omorâți mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăția, patima, pofta rea și lăcomia, care este o închinare la idoli. (Coloseni 3:5)
Și noi, dar, fiindcă suntem înconjurați cu un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte. (Evrei 12:1)

Standardul lui Dumnezeu cu privire la trupul nostru atunci când stam în închinare înaintea lui Dumnezeu și prin care ne arătăm supunerea față de autoritatea Lui este că femeia să se acopere sau să-și învelească părul și bărbatul să fie descoperit, deci să nu-și acopere sau învelască părul cu nimic.
Acoperitoarea femeii este un respect față de autoritatea lăsată de Dumnezeu în Biserica. La fel ca și ne-acoperirea capului la bărbați. E o rușine să vezi un bărbat cu capul acoperit în Biserică, așa cum este o rușine să vezi o femeie descoperită. Prin asta se sfidează autoritatea lui Dumnezeu stabilită și poruncită omului.
Acoperitoarea nu este modestie, ci ascultare de Dumnezeu și mai presus de atâta, închinarea este dăruirea ta, trup, suflet și duh lui Dumnezeu.
Atunci când eu cred că Dumnezeu se uită doar la inima mea și trupul pot să-l neglijez este o idee nebiblică și nu are nimic de-a face cu Adevărul Scripturii.
Biblia spune: "Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri?" (1 Corinteni 6:19)
În bisericile liberale femeile și fetele, au ajuns nu doar să nu-și mai acopere capul (cu privire la femei măritate), ci să vină aproape dezbrăcate înaintea Domnului și a Bisericii. Motivația este că înaintea lui Dumnezeu e importantă atitudinea inimii și trupul nu contează. Este un truc inițiat de satana prin care se are în vedere negarea adevărului Scripturii și care arată cât de pervertit este interiorul omului. Acești oameni în general motivează că Dumnezeu se uită la inimă, păi dacă inima este schimbată, atunci se va vedea și în exterior, așa ar fi normal. Nu poți avea o inimă schimbată și să umbli ca o desfrânată sau un desfrânat, totul trebuie să fie într-o legătură cu Duhul Sfânt. Dacă suntem sfinți, noi suntem sfinți, trup, suflet și duh.
Știu că majoritatea în bisericile noastre nu se mai acoperă și dacă cumva le pui înainte Cuvântul ești ridiculizat, asta deoarece trăim vremuri din urma, când oamenii au doar o forma de evlavie, sfidează autoritatea Bibliei și autoritatea lui Dumnezeu și trăiesc după plăcerile lor. Ce putem face este ca noi care dorim să continuăm alergarea pe calea strâmtă să ascultăm de Scriptură, să avem grijă la sfințire: trup, suflet și duh. Cununa nu ne-o vor da oamenii, liberalii creștini, ci cununa ne-o va da Domnul Isus, Preaiubitul inimii noastre.

Contextul cultural invocat de unii ca neascultare de învățătura apostolului Pavel este un fals
Apostolul Pavel este foarte clar cu privire la context și spune clar că Epistola este valabilă pentru bisericile de pretutindeni și nu numai pentru Biserica din Corint: “Pavel, chemat să fie apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, și fratele Sosten, către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei ce au fost sfințiți în Hristos Isus, chemați să fie sfinți, și către toți cei ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus Hristos, Domnul lor și al nostru: ... ”( 1 Corinteni 1:1-2)

Cât privește terminologia cuvintelor din limba greacă din text (1 Corinteni 11:1-16) este o altă dovadă care ne convinge că femeia trebuie să se acopere (învelească ) și bărbatul trebuie să fie descoperit
Versetul 5 spune: “... orice femeie care se roagă sau prorocește cu capul dezvelit își necinstește capul ei... ”. La dezvelit, cuvântul în greaca este ἀκατακαλύπτῳ, (akatakalyptō ). Cuvântul se referă la a descoperi sau dezveli ceva în mod fizic.
Mai departe textul spune în vers 6 că dacă o femeie nu se învelește, să se și tundă, prin asta este clar ca textul nu vorbește de păr ca și învelitoare, ci de o învelitoare peste păr. Cuvântul din vers 6 pentru ca să se învelească este: κατακαλύπτεται ( katakalyptetai ),
Katakalyptetai fiind o învelitoare peste păr. Cuvântul este format dintr-o combinație de doua cuvinte κατά + καλύπτω. Kαλύπτω înseamnă ceva care cauzează o acoperire fizică, atunci când acoperi pe cineva, folosit și atunci când ascunzi pe cineva sa-l ții secret. κατά, înseamnă un semn care prelungește sau marchează o zonă.
Continua Pavel în versetul acesta și spune ca dacă-i rușine să fie tunsă, atunci să se învelească. Cuvântul aici este κατακαλυπτέσθω (katakalyptesthō), aici fiind vorba de a pune o învelitoare peste păr ca să nu fie tunsă.
În versetul 15 unde Pavel vorbește de păr ca învelitoare folosește cuvântul din greaca: περιβολαίου (peribolaiou), ca o învelitoare naturală a capului. Folosirea primului cuvânt ca femeia sa-și învelească părul, “κατακαλύπτεται”, este un semn care învelește sau acoperă părul în mod clar. Asta-i susținut și de versetul 10 care spune că: “De aceea, femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei. “
Folosirea celui de-al doilea verset se afla în context și spune că dacă-i o rușine pentru o femeie să fie tunsă să rămână cu părul pe cap “περιβολαίου (peribolaiou)” și acoperită peste păr cu κατακαλυπτέσθω.
Închei și eu cu versetul spus de Pavel și îndemn pe fiecare din noi să trăim în ascultare de Dumnezeu, care și în cazul acesta este clar cu privirea la respectarea autorității lăsate de Dumnezeu prin acoperirea capului femeii și descoperirea capului bărbatului, atunci când suntem la închinare înaintea Domnului și stăm în prezența Lui ca și Biserică.

"Dacă iubeşte cineva cearta de vorbe, noi n-avem un astfel de obicei şi nici bisericile lui Dumnezeu."(1 Corinteni 11:16)
Simion Ioanăș

Cele mai recente resurse creștine scrise

Călătoria - Seria Moștenirea Râului Străvechi - vol. 3 - roman creștin
Există povești care nu doar se citesc, ci se trăiesc. Cărți care nu se închid odată cu ultima pagină, pentru că ele continuă în inimă. Un astfel de roman este „Călătoria – Seria Moștenirea Râului Stră... Citeste mai mult >>
„Ce îți promit”, roman istoric creștin plin de speranță și har
Uneori, cele mai frumoase povești nu sunt doar despre iubire, ci despre credința care rezistă în mijlocul furtunii. Despre promisiuni care trec peste generații, și despre inimile care se agață de năde... Citeste mai mult >>
„Ce am lăsat pentru tine”, roman istoric creștin care atinge sufletul
Există cărți care nu se citesc doar cu ochii, ci mai ales cu inima. Unele povești se strecoară adânc în suflet și lasă o amprentă care nu se șterge ușor. Așa este și romanul „Ce am lăsat pentru tine”,... Citeste mai mult >>
Jurnal creștin, o călătorie a inimii alături de Dumnezeu
 Trăim într-o lume grăbită, în care liniștea pare tot mai greu de găsit. Totuși, există momente în care inima noastră tânjește după un loc sigur, un colț unde putem să ne așternem gândurile, rugă... Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii din 1992, o carte care a crescut generații de credincioși
Există cărți care nu îmbătrânesc niciodată. Păstrate cu grijă pe rafturi, răsfoite cu emoție și dăruite din generație în generație, ele continuă să lumineze sufletele celor care le ating. Așa este și... Citeste mai mult >>
Biblia albastră pentru copii – prima carte de credință
 Există daruri care nu se măsoară în lucruri, ci în lumină. Pentru un copil, Biblia albastră pentru copii nu este doar o carte frumos ilustrată, este o poartă spre iubirea lui Dumnezeu, o chemare... Citeste mai mult >>
Jamie Ogle și cărțile creștine care îți ating inima imediat
Jamie Ogle este unul dintre autorii creștini traduși recent la editura Maranatha, iar cărțile sale reușesc să creeze o punte sinceră între emoție, credință și vindecare. Dacă îți dorești o lectură car... Citeste mai mult >>
Denise Hunter – povești creștine despre iubire și speranță
Într-o lume în care literatura romantică adesea alunecă spre superficial, Denise Hunter reușește să păstreze viu un gen profund și autentic: romanul creștin. Prin povești încărcate de emoție, speranță... Citeste mai mult >>
Cărți creștine care inspiră și transformă vieți
Trăim într-o lume în care ritmul este tot mai alert, iar provocările vieții de zi cu zi pot duce la epuizare, îndoială sau chiar pierderea direcției spirituale. În acest context, cărțile creștine... Citeste mai mult >>
Romane crestine care ating inima
Într-o lume tot mai grăbită, sufletul omului caută sens, pace și speranță. Romanele crestine sunt acele povești care ne amintesc că dragostea, iertarea și credința rămân cele mai puternice forțe ale v... Citeste mai mult >>