text Eseuri crestine

Accesul străinilor strict interzis

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ph. Yancey

   Astăzi, cînd tribalismul iscă măceluri în Africa, iar naţiunile îşi sapă noi hotare în temeiul apartenenţei etnice, cînd rasismul din S.U. tîrăşte în mocirlă marile idealuri ale acestui popor, iar minorităţile şi grupurile marginale pledează pentru propriile drepturi, nici una dintre învăţăturile Evangheliei nu mi se pare mai puternică decît cea pentru care a murit Isus. Zidurile care ne separă faţă de ceilalţi şi faţă de Dumnezeu au căzut. Suntem cu toţii străini, însă Dumnezeu ne iubeşte fără deosebire.

   Dumnezeu a săvîrşit iluminarea lui Petru, suit pe acoperiş să se roage, în urmă cu douăzeci de veacuri. Condiţiile sunt, acum, cu totul altele (pe nimeni nu mai îngrijorează deiudaizarea Bisericii). Modificarea de perspectivă introdusă de Isus are, cu toate acestea, importante consecinţe în viaţa oricărui creştin. În ce mă priveşte, revoluţia harului împlinită de Isus mă afectează profund în cel puţin două moduri.

   În primul rînd, altul este accesul meu la Dumnezeu. Cu prilejul aceleiaşi slujbe în cadrul căreia Bill Leslie reorganizase sanctuarul conform proporţiilor aproximative ale unui templu iudaic, membrii congregaţiei s-au prins în jocul unei adevărate parodii. Cîţiva veniseră în faţa podiumului cu cereri adresate preotului - în condiţiile în care femeile erau, fireşte, reprezentate de bărbaţi. Unii aduceau jertfe pe care preotul să le închine lui Dumnezeu. Alţii aveau scopuri foarte exacte: "V-aş ruga să puneţi această problemă în atenţia lui Dumnezeu!"  De fiecare dată, preotul urca pe podium, săvîrşea un ritual prescris şi îi transmitea lui Dumnezeu cererea respectivă în Locul Prea Sfînt.

   La un moment dat, în mijlocul ceremoniei, alergînd spre podium, şi-a făcut apariţia pe culoarul dintre bănci, nesocotind restricţia impusă în această zonă femeilor, o tînără cu o Biblie în mînă deschisă la carte Evreilor. "Oameni buni, oricare dintre noi îi poate vorbi lui Dumnezeu!" a vestit ea. "Ascultaţi!":

   Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile - pe Isus, Fiul lui Dumnezeu - să rămînem tari în mărturisirea noastră... Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului.

   "Şi iarăşi":

   ...fiindcă prin sîngele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea Sfînt, pe calea cea nouă şi vie, pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinlăuntru, adică trupul Său: şi fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată...

   "Oricare dintre noi poate intra în Locul Prea Sfînt!" a mai spus ea, fugind în spatele scenei. "Oricare dintre noi putem veni nemijlocit înaintea lui Dumnezeu!"

(fragment)

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Ucenicia în Hristos versus formalismul religios
Acestă postare este o continuare a Rolul Bisericii în formarea caracterului după Hristos - Resurse CreștineUn exemplu remarcabil este apostolul Pavel, care și-a dedicat întreaga viață slujirii Biseric... Citeste mai mult >>
Rolul Bisericii în formarea caracterului după Hristos
Pentru a ne oferi posibilitatea de a învăța să trăim așa cum a trăit Fiul Său și de a crește până la înălțimea staturii plinătății Lui, Dumnezeu a instituit Biserica, care este numită și Trupul lui Hr... Citeste mai mult >>
Evlavia adevărată: ce înseamnă ascultarea strictă de Hristos
Evlavia, definită în dicționar ca o atitudine de admirație, respect profund și ascultare strictă, este o trăsătură remarcabilă și deosebit de frumoasă în caracterul Domnului Isus. El a reprezentat cel... Citeste mai mult >>
De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare
Domnul Isus ne-a oferit o imagine perfectă a “lepădării de sine” față de voia Tatălui, un principiu de bază în “uzina” lui Dumnezeu, cerându-ne să urmăm același drum în procesul de desăvârșire. Domnul... Citeste mai mult >>
Cum ne formează Dumnezeu după modelul lui Hristos
Aceasta este o continuare a postării Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus - Resurse CreștineÎn acest cadru spiritual profund, Hristos se află în centrul procesului nostru de transformare, El fiind... Citeste mai mult >>
Cele două fete…
Mă așezasem pe genunchiul clipei unei dimineți de iunie, ce-și cânta veselia în triluri de păsări. Priveam tandru spre cele două fete ale vieții mele, ce și-au dat întâlnire la o cafea pe terasa sufl... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus
O atitudine fundamentală manifestată de Domnul Isus a fost “renunțarea la Sinele Său”, un principiu ce a definit întreaga Sa existență pe pământ și care este accesibil fiecărui credincios. Dumnezeu ne... Citeste mai mult >>
(47) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
(35) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Dumnezeu și transformarea inimii omului
Modul nostru de a cunoaște oamenii se bazează pe două abordări fundamentale: prima este legată de aspectul lor fizic, iar cea de-a doua, de natură spirituală, se concentrează pe caracter și moralitate... Citeste mai mult >>